Se afișează postările cu eticheta #Murdoch. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta #Murdoch. Afișați toate postările

Iris Murdoch

⧫ Castelul de nisip


Plictisit de coșmarul unei căsnicii anoste în care a fost nevoit să suporte 20 de ani o femeie manipulatoare și încăpățânată, profesorul William Mor, un conservator britanic, director al unei școli particulare dintr-un orășel din apropierea Londrei, se hotărăște să facă o schimbare și să intre în politică. Fără a avea habar de gândurile profesorului, domnul Demoyte, fostul director al școlii, dorindu-și și el o schimbare, invită o artistă tânără și talentată să îi picteze un portret. Plăcut impresionat de veselia și dezinvoltura superbei Rain Carter, profesorul Mor se va simți atât de atras de femeia excentrică, total diferită de acritura lui de soție, încât va fi la un pas de a-și distruge căsnicia și de a renunța la cariera lui universitară și politică.

La doi pași de curcubeu

Înalt și serios de nevoie, cu fire argintii în părul rărit de ani și de prea multe griji, profesorul Mor își dedicase întreaga viață școlii și istoriei pe care o preda elevilor cu pasiunea dascălului care educă și modelează caractere, nu doar transmite niște informații care vor fi memorate și apoi uitate în cel mai scurt timp. Aceeași metodă o încercase și cu proprii lui copii, Felicity și Donald, dar incapabil să se lupte, la nesfâșit, cu absurdul ideilor soției, abandonase războiul în favoarea câtorva bătălii mici, câștigate cu multe argumente și mari bătăi de cap. Datorită insistențelor lui, Donald lucra deja pentru a putea merge la Universitate, iar Felicity, adolescentă și nehotărâtă deocamdată, îi promisese că se va gândi serios la o meserie pe care o va urma. Liniștit după ce și-a văzut copiii convinși că educația contează, profesorul Mor a început să se documenteze pentru cartea despre natura conceptelor politice pe care o începuse de ceva ani, dar pe care o abandonase din lipsa timpului liber și de gura nevestei care nu suporta laburiștii.

Obișnuită să dețină controlul, Nan Mor, tiranica soție a blajinului profesor, își adjucase un rol dublu, pe cel de mamă a celor doi copii și de gospodină care impunea reguli, bombănind într-una și împotriva tuturor. Iar pentru că nu-i plăcea nimic, nici cartea profesorului n-a încântat-o și nici prietenia soțului ei cu domnul Demoyte, fostul director al școlii, pe care îl considera un burlac afectat, intolerant și excentric. Fără a-l interesa părerile lui Nan, domnul Demoyte l-a apreciat pe Mor ca profesor, iar după ce a ieșit la pensie, respectul purtat unui coleg de breaslă s-a transformat într-o prietenie caldă și sinceră. Iar cina din seara vizitei tinerei Rain Carter, n-a fost decât un alt prilej de a purta o conversație matură și spumoasă cu un bărbat inteligent și bine intenționat, care îl stimase ca director și-l adora ca tânăr pensionar.

Orfană de mamă și crescută pe malul mediteraneean de un tată singur, pictor cu renume și cu numeroase expoziții, Rain Carter învățase de mică ce înseamnă culorile și libertatea de a te exprima exact așa cum simți. Fire de artist, năvalnică și excentrică, Rain acceptase fără a sta prea mult pe gânduri propunerea domnului Demoyte de a-i picta un portret, iar vizita în orășelul din apropierea Londrei o încântase ca o excursie neplanificată către o destinație necunoscută. Pregătită ca artistă și dornică să descopere oameni noi, Rain se bucurase ca un copil de cina anunțată de domnul Demoyte, dar nu anticipase prezența unui bărbat care o va răscoli și îi va întoarce lumea pe dos. Atrași irezistibil unul de celălalt din seara primei întâlniri, Rain și Mor nu se vor putea împotrivi unei iubiri care le va încurca toate planurile și le va limpezi gândurile și sentimentele. Pas cu pas și zi după zi, cei doi amorezi vor avea de luptat cu trecutul artistei, resentimentele profesorului și tot convenționalul unui orășel prea îngust pentru o dragoste atât de mare.

Se schimbă soarta omenească-ntruna

Ridicat pe piedestalul unei iubiri imposibile, Castelul de nisip, o comedie tragică jucată de actori stângaci și anonimi, este povestea, în sfârșit spusă de cineva, a evadării din rutina liniștitoare într-o incertitudine care răstoarnă vieți și provoacă decizii dure. Mor are de ales între iubită și familie, Rain între o carieră și anonimat, iar Nan între bărbatul iubit și un orgoliu infinit. Toți trei, implicați într-o poveste unică și de trei ori interpretabilă, realizând că viețile lor chiar sunt niște castele de nisip pe care o singură furtună puternică este în stare să le spulbere, ajung să se întrebe cine sunt.

„Mi-aduc aminte, când era mică, pozele din cărțile englezești pentru copii, cu băieți și fetițe care se jucau pe plajă și făceau castele de nisip – și încercam și eu să mă joc în nisip. Dar o plajă mediteraneeană nu este locul potrivit unde să te poți juca. Este murdară și foarte uscată. Fluxul nu spală niciodată nisipul și nu îl întărește.” (Iris Murdoch, Castelul de nisip, p.95)
Magda Lungu, 13 ianuarie 2023

Iris Murdoch – Castelul de nisip
Editura Polirom, 2022, 400 pagini
Traducere din limba engleză de Nadina Vișan

Colecția TOP 10+ ⊰ 1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600


Iris Murdoch

⧫ Oameni buni și oameni de bine


Zgomotul de neconfundat al unui revolver, care face țăndări liniștea unei clădiri guvernamentale, stârnește panică în rândul angajaților. Deși pare aproape imposibil de crezut, un înalt funcționar pasionat de magie neagră s-a sinucis din motive deocamdată necunoscute. Pe măsură ce-și desfășoară investigația, John Ducane descoperă viața ascunsă a sinucigașului, dar și o parte din slăbiciunile sau așteptările nemărturisite ale apropiaților.

Ca șef al departamentului în care lucrase sinucigașul, Octavian Gray a preluat imediat controlul asupra situației, păstrându-și camul deși era oripilat de tabloul macabriu văzut în biroul morții. Cu toate că nu-l simpatizase pe Joseph Radeechy, nici nu-l cunoscuse prea bine, regreta sincer moartea unui om care ar fi putut să trăiască mult, nu neapărat și bine, dacă ar fi reușit să-și revină în urma șocului pricinuit de moartea soției într-un accident cumplit. Carierist, familist și tată de fată, dotat cu o inteligență peste medie, Octavian avea o sensibilitate aparte, cunoscută prea bine de soția sa, Kate, care profitase din plin de incapacitatea soțului de a-i refuza micile plăceri sau capricii. Bine intenționată de altfel și gata oricând să-și ajute rudele sau prietenii, Kate populase de-a lungul anilor conacul Trescomb și moșia lui Octavian cu musafiri de ocazie care, încântați de generozitatea excentricilor soți, uitaseră să mai plece.

Divorțată de Richard Biranne în urmă cu doi ani, profesor de latină și greacă și mama gemenilor Edward și Henrietta, Paula se mutase din Londra la conacul soților Gray cu tot cu cei doi copii de nouă ani, care învățau la școala din apropiere. Cu patru ani în urmă, Mary Clothier, colegă cu Kate și văduvă săracă de mulți ani, fusese invitată de doamna casei să locuiască la conac împreună cu fiul său, Pierce, și practic ea conducea casa, supraveghea copiii, stabilea meniurile, se îngrijea de regularitatea meselor principale ale zilei și reușea să mențină o armonie aproximativă în toată debandada. Fost inginer la Delhi și cam bolnăvicios, Theodore, fratele mai mare al lui Octavian, și Willy Kost, savantul refugiat care primise o căsuță pe dealul din apropierea conacului, completau numărul chiriașilor permanenți, pe care Kate îl sporea an de an, spre amuzamentul lui Octavian și îngrijorarea lui Ducane.

Consilier juridic la departamentul guvernamental al cărui șef era Octavian, expert în drept roman și conștient de imaginea sa de om respectat pentru valoarea lui, John Ducane avea patruzeci și trei de ani și încerca să se despartă de iubita sa de douăzeci și opt când primise vestea neplăcută a sinuciderii lui Radeechy, urmată de sugestia prim-ministrului de a conduce ancheta. Profesionist și cumpătat, Ducane pornește investigația de la puținul pe care îl știe, avansează încet și pătrunde pas cu pas într-o lume stranie, dominată de ritualuri mistice, obsesii erotice și șantaj. Din ce în ce mai aproape de adevăratul motiv al sinuciderii lui Radeechy, forțat de Jessica să meargă mai departe într-o aventură pe care nu și-o mai dorește și la un pas de a se îndrăgosti de Kate Gray, Ducane ajunge în situația de a fi el însuși amenințat și șantajat.

În timp ce John Ducane se luptă să ducă la bun sfârșit ancheta neterminată, la conac se petrec lucruri stranii: unchiul Theo și Mary Clothier visează în secret la dragostea savantului Willy Kost, dar nu fac nimic pentru a-i câștiga sumpatia, Pietce sechestează motanul Barbarei Gray pentru a-i atrage atenția, dar nu reușește decât să o înfurie, Paula Brianne este bombardată cu scrisori de către un fost iubit în timp ce ea nu-și dorește decât să se împace cu fostul soțul, iar gemenii dau târcoale grotei lui Gunnar, o peșteră deschisă la baza unei stânci, un loc periculos, inundat de flux, la care se putea ajunge doar înot și care putea fi explorat doar vreo patruzeci de minute, atât cât dura refluxul. Expert în problemele sentimentale ale altora, nu și în cele personale, John Ducane duce la bun sfârșit investigația sinuciderii lui Radeechy, după care le sugerează celorlalți cam ce-ar putea face pentru a-și găsi liniștea sufletească, iar ca o recompensă pentru curajul și bunătatea sa, primește și el, când încă nu e prea târziu, dreptul la fericire.

Teribil de încurcate, pentru că toate personajele se cunosc între ele sau au ceva în comun și fiecare ascunde simpatii nemărturisite, antipatii reale sau închipuite și frustări care alimentează agresivitatea sau fabrică scenarii anapoda, micile povești de viață ale chiriașilor soților Gray sunt descâlcite progresiv, pe măsură ce ancheta sinuciderii se derulează, și așezate pe făgașul normal, de parcă simpla apariție a lui John Ducane la moșia Trescomb ar fi fost singurul necesar pentru a pune lucrurile în ordine. Sensibil și antrenant, romanul explorează capcanele minții umane, tentată permanent să alegă plăcerile ușoare, de moment, cu riscul de a distruge prietenii solide, convingeri personale sau principii fundamentale.

„Se aflau în copaia verde și pluteau pe marea absolut liniștită în care înotaseră mai devreme. Bărcuța, care nu avea vâsle, era împinsă cu mâna de cei din ea. Era o ambarcațiune potrivită numai pentru vremea calmă și oricând se putea umple cu apă sau răsturna.” (Iris Murdoch, Oameni buni și oameni de bine,p.117)
Magda Lungu, 30 iunie 2019

Iris Murdoch – Oameni buni și oameni de bine
Editura Polirom, 2014, 424 pagini
Traducere din limba engleză de Anca-Gabriela Sîrbu

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »


Iris Murdoch


⧫ Marea, marea

Teribil de încântat că a putut părăsi Londra, celebrul Charles Arrowby, un renumit regizor, actor și dramaturg, s-a retras într-un sătuc liniștit de la malul mării, pentru a-și scrie autobiografia. Departe de prieteni și de agitația metropolei, regizorul este convins că nimic nu-l poate tulbura până când într-o seară, la lumina puternică a farurilor, o zărește pe Hartley, prima sa dragoste. Considerând că a primit o a doua nesperată șansă, regizorul plănuiește să o răpească, iar obsesia lui pentru o iubire imposibilă stârnește un lanț de tragedii care par să nu se mai termine. Copleșit de forța incredibilă a mării și disperat de refuzul femeii care nu vrea cu niciun chip să-și părăsească soțul, Charles Arrowby ajunge în pragul de a-și pierde mințile. Hotărât să-și elibereze vărul de fantasme, chiar împotriva voinței lui, James Arrowby apare de nicăieri, ca un înger salvator, iar după ce-și împlinește menirea dispare, lăsându-l pe Charles vindecat de rănile trecutului și pregătit să-și scrie memoriile.

Nepotul unui bunic funcționar și zarzavagiu, care a avut doi băieți, pe Adam și pe unchiul Abel, Charles a suferit cumplit în copilărie din cauza diferențelor dintre cele două familii. Deși a avut un cămin fericit și părinți iubitori, micul Charles a râvnit amarnic la poneii vărului James, la automobilele luxoase ale unchiului Abel și, mai ales, la călătoriile în străinătate, nelipsite din agenda anuală a rudelor bogate care nu l-au invitat niciodată să le fie părtaș în aventurile lor de peste mări și țări. Ca adolescent, invidios pe James, răsfățatul premiilor speciale la istorie și al revistei școlare în care publica poezii, Charle s-a simțit pus în umbra de strălucirea un succes pe care nu l-a putut admira. Abia când a descoperit teatrul, prin anii de liceu, Charles Arrowby a renunțat să se mai compare cu vărul James, iar automulțumirea a început să crească, dar nu îndeajuns de mult încât să acopere resentimentele.

Ca oameni maturi, cei doi verișori s-au ignorat cât au putut de mult, dar din motive diferite. În timp ce James a studiat istoria la Oxford, a escaladat munții și a devenit interesat de Tibet, pasiuni care l-au ținut la distanță de viața mondenă, Charles s-a dedicat teatrului și iubirilor pasagere care mai mult l-au făcut să sufere decât l-au ajutat să se liniștească. Prima lui amantă, Clement Makin, o actriță de treizeci și nouă de ani, care s-a năpustit ca un uliu asupra tânărului dramaturg de douăzeci de ani, l-a format ca artist, dar n-a reușit să i-o scoată din minte pe Mary Hartley Smith, prietena din copilărie și singura femeie cu care s-ar fi însurat dacă ea nu l-ar fi părăsit pentru a se căsători cu un alt bărbat. Distrus în clipa despărțirii de Hartley, Charles a păstrat toate amintirile frumoase pe care le-au împărțit ca adolescenți și le-a târât după el, ca niște pietre de moară care l-au împiedicat să fie fericit pe deplin, vreodată, alături de orice altă femeie.

Retras în sătucul de la malul mării, singur după o viață zbuciumată ca actor și regizor celebru, Charles Arrowby o va reîntâlni pe Hartley din întâmplare și va fi uimit să descopere în locul copiliței încântătoare de altădată, o bătrânică ștearsă și tristă, captivă într-o căsnicie nefericită, chinuită de un soț gelos și violent. Decis să-și salveze prima iubire și să-i ofere tot ce celălalt bărbat nu i-a putut oferi, Charles pune la cale răpirea și sechestrarea femeii împotriva voinței ei. Din fericire, fiind o personalitate atât de cunoscută, Charles nu va avea răgaz să-și convingă iubita din tinerețe, fiind asaltat de o mulțime de prieteni veniți peste el pe nepusă masă, printre care și vărul James, cel care îl va convinge de inutilitatea gestului lui nebunesc. După ce o eliberează pe Hartley, Charles îl va cunoaște pe Titus, fiul adoptat de familia Fitch, cel despre care Ben Fitch bănuia că ar fi copilul său și al soției sale infidele.

Plăcut surprins de tinerețea, de sinceritatea lui Titus și de pofta lui nebună de viață, Charles Arroway îi va propune tânărul să-l înfieze, dar un accident stupid îi va zădărnici planurile. Bun înotător, prea bun pentru a mai fi și prudent, Titus se va arunca în valuri de la înălțime și izbit de stânci, se ma îneca în mare. Rănit și el, destul de grav, după ce a fost împins în apă de răzbunarea unui prieten gelos că i-a sedus nevasta, Charles va fi distrus de moartea lui Titus, o tragedie care îl va despărși definitive de Hartley. Mereu alături de el, discret și inteligent, James îi va oferi lui Charles tot sprijinul de care va avea nevoie pentru a se trezi dintr-un coșmar și a reveni, treptat, la viață. Dialogurile dintre James cel realist și Charles cel visător descriu cel mai bine contrastul dintre cele două personaje complexe și puternice, dar cu personalități atât de diferite.

Profund influențat de ideile lui James, Charles va renunța la fantoma unei iubiri ireale, se va întoarce la Londra și la memoriile sale, doar că, de acestă dată, va încerca să-și țină în frâu demonii și să se apropie de trista realitate. Superb acest roman al speranțelor împlinite, al dezamăgirilor și al nepotrivirilor, în care suspansul crește și descrește în ton cu marea cea năzuroasă, atât de des schimbătoare.

„Am datoria să aștept. Va veni la mine, aici. Ea e parte din mine, nu e un capriciu sau un vis. Cînd cunoști pe cineva din copilărie, cînd nici nu-ți poți aminti măcar de timpul cînd n-a existat în viața ta, nu mai e vorba de o iluzie. E țesută în însăși structura ființei mele.” (Iris Murdoch, Marea, marea, p.456)
Magda Lungu, 02 iunie 2018

Iris Murdoch – „Marea, marea”
Editura Polirom, 2012, 648 pagini
Traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »