De vorbă cu tine

⧫ De vorbă cu tine

Ideea acestui blog de carte mi-a venit în iarna anului 2004. Tânăr inginer pe atunci, absolventă magna cum laude a Facultății de Inginerie Chimică din Iași, promoția 1997, mamă a doi copii, fără părinți sau alte rude apropiate și cu șapte locuri de muncă schimbate în tot atâția ani, m-am întrebat, pe bună dreptate, ce vreau eu de la viață și ce mă împlinește cu adevărat. O carieră? Desigur. O familie în mijlocul căreia să mă simt acasă? Da, fără doar și poate. Sau altceva, o pasiune care să mă provoace să învăț lucruri noi, să întâlnesc persoane sau personalități remarcabile, care să mă ajute, să mă provoace și să mă țină în priză? Răspunsul a fost ușor de găsit: câte puțin din toate. Iar cum primele două au avut prioritate, am trecut la nivelul următor. Pasionată din copilărie de literatură, lectură și matematică, iar mai târziu, în adolescență, de informatică, mi-am imaginat cum ar arăta un blog de carte, pe care l-am denumit, deloc întâmplător, Lumea mea în culori. Lumea mea pentru că mi s-a dat mie și în culori pentru că viața este, între cele două extreme, agonie și extaz, o shaorma mare, colorată, cu de toate.

Zece ani mai târziu, în 2014, după alți trei ani de facultate, Informatică la Bacău, promoția 2010, ideea unui blog de carte era tot acolo, în mintea mea, nu îi dădusem drumul să zboare pentru că îmi lipseau resursele necesare. Ocupată până peste cap, de luni până vineri, cu un serviciu foarte solicitant, iar acasă mamă pentru cei mici și angajată non-stop în fel de fel de treburi gospodărești consumatoare de timp și de nervi, mi-au trebuit alți trei ani să schițez, pe hârtie, aidoma oricărui administrator de platformă online, un proiect de blog de carte atractiv, care să conțină informații utile cititorilor, scriitorilor și publicului interesat de lectură și literatură. În tot acest timp am încercat să găsesc prieteni, cunoștințe sau voluntari dispuși să muncească împreună cu mine la un proiect ambițios, despre care știam exact de unde pleacă, dar nu aveam nicio idee unde ar fi putut să ajungă sau în cât timp.

În 2018 am pornit la drum singură, entuziasmată pe dinăuntru, dar domol pe dinafară, adică pas cu pas, onorând invitațiile primite la lansările de carte și la câteva evenimente literare unice în România, despre care auzisem sau citisem pe alte bloguri, în ziare sau în revistele literare. În paralel, am început să colaborez cu scriitori renumiți, cunoscuți în țară și peste hotare, cu distinși critici literari, bloggeri de carte cu o vastă experiență în spate, jurnaliști culturali, traducători din engleză, franceză, rusă, chineză etc. în limba română sau redactori de reviste literare și să scriu mici recenzii, nu critică de întâmpinare sau critică literară, despre cărțile citite ca simplu cititor, nu ca un critic sau ca un scriitor, și cumpărate de mine, online sau offline, cu banii puși deoparte din salariul ce mi se cuvinea.

În 2022, după cinci ani de muncă într-un ritm nebunesc, timp în care am citit și recitit de mai multe ori aceeași carte, după care am scris și am rescris minirecenziile publicate pe blog, ambele activități ocupându-mi tot timpul liber, adică toate după-amiezile libere sau serile, eventual și nopțile, sfârșiturile de săptămână și zilele de sărbătoare, de care mă mir sincer pentru că nu mă credeam în stare, am atașat blogului Lumea mea în culori, cum era și normal, conturile de instagram și de facebook/meta, cândva personale, care au căpătat automat profil de Blogger, încadrat ca atare de algoritmul facebook/meta, ambele dedicate exclusiv autorilor și promovării de carte.

Deși, recunosc, în toți acești ani am fost tentată, și nu doar o dată, să renunț la blog din cauza amenințărilor și hărțuielilor care mi-au pus în primejdie sănătatea, dar și pentru că nu-mi place ca altcineva, oricine ar fi, să-și bată joc de munca mea, am continuat să citesc și scriu. Și iată că, după ani de muncă plăcută, dar istovitoare, pentru că ziua are tot 24 de ore și pentru mine, Lumea mea în culori, proiectul meu de suflet, a început să capete contur și consistență. Vă mulțumesc, și pe această cale, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, oameni de cuvânt, care mi-ați fost alături de la începutul începuturilor cu un sfat, o sugestie, un zâmbet sau o mână de ajutor întinsă la momentul potrivit, atunci când, din neatenție, oboseală sau prea multă presiune adunată, m-am poticnit.

Magda Lungu, 01 martie 2026

Tweet