⧫ Oameni buni și oameni de bine
Zgomotul de neconfundat al unui revolver, care face țăndări liniștea unei clădiri guvernamentale, stârnește panică în rândul angajaților. Deși pare aproape imposibil de crezut, un înalt funcționar pasionat de magie neagră s-a sinucis din motive deocamdată necunoscute. Pe măsură ce-și desfășoară investigația, John Ducane descoperă viața ascunsă a sinucigașului, dar și o parte din slăbiciunile sau așteptările nemărturisite ale apropiaților.
Ca șef al departamentului în care lucrase sinucigașul, Octavian Gray a preluat imediat controlul asupra situației, păstrându-și camul deși era oripilat de tabloul macabriu văzut în biroul morții. Cu toate că nu-l simpatizase pe Joseph Radeechy, nici nu-l cunoscuse prea bine, regreta sincer moartea unui om care ar fi putut să trăiască mult, nu neapărat și bine, dacă ar fi reușit să-și revină în urma șocului pricinuit de moartea soției într-un accident cumplit. Carierist, familist și tată de fată, dotat cu o inteligență peste medie, Octavian avea o sensibilitate aparte, cunoscută prea bine de soția sa, Kate, care profitase din plin de incapacitatea soțului de a-i refuza micile plăceri sau capricii. Bine intenționată de altfel și gata oricând să-și ajute rudele sau prietenii, Kate populase de-a lungul anilor conacul Trescomb și moșia lui Octavian cu musafiri de ocazie care, încântați de generozitatea excentricilor soți, uitaseră să mai plece.
Divorțată de Richard Biranne în urmă cu doi ani, profesor de latină și greacă și mama gemenilor Edward și Henrietta, Paula se mutase din Londra la conacul soților Gray cu tot cu cei doi copii de nouă ani, care învățau la școala din apropiere. Cu patru ani în urmă, Mary Clothier, colegă cu Kate și văduvă săracă de mulți ani, fusese invitată de doamna casei să locuiască la conac împreună cu fiul său, Pierce, și practic ea conducea casa, supraveghea copiii, stabilea meniurile, se îngrijea de regularitatea meselor principale ale zilei și reușea să mențină o armonie aproximativă în toată debandada. Fost inginer la Delhi și cam bolnăvicios, Theodore, fratele mai mare al lui Octavian, și Willy Kost, savantul refugiat care primise o căsuță pe dealul din apropierea conacului, completau numărul chiriașilor permanenți, pe care Kate îl sporea an de an, spre amuzamentul lui Octavian și îngrijorarea lui Ducane.
Consilier juridic la departamentul guvernamental al cărui șef era Octavian, expert în drept roman și conștient de imaginea sa de om respectat pentru valoarea lui, John Ducane avea patruzeci și trei de ani și încerca să se despartă de iubita sa de douăzeci și opt când primise vestea neplăcută a sinuciderii lui Radeechy, urmată de sugestia prim-ministrului de a conduce ancheta. Profesionist și cumpătat, Ducane pornește investigația de la puținul pe care îl știe, avansează încet și pătrunde pas cu pas într-o lume stranie, dominată de ritualuri mistice, obsesii erotice și șantaj. Din ce în ce mai aproape de adevăratul motiv al sinuciderii lui Radeechy, forțat de Jessica să meargă mai departe într-o aventură pe care nu și-o mai dorește și la un pas de a se îndrăgosti de Kate Gray, Ducane ajunge în situația de a fi el însuși amenințat și șantajat.
În timp ce John Ducane se luptă să ducă la bun sfârșit ancheta neterminată, la conac se petrec lucruri stranii: unchiul Theo și Mary Clothier visează în secret la dragostea savantului Willy Kost, dar nu fac nimic pentru a-i câștiga sumpatia, Pietce sechestează motanul Barbarei Gray pentru a-i atrage atenția, dar nu reușește decât să o înfurie, Paula Brianne este bombardată cu scrisori de către un fost iubit în timp ce ea nu-și dorește decât să se împace cu fostul soțul, iar gemenii dau târcoale grotei lui Gunnar, o peșteră deschisă la baza unei stânci, un loc periculos, inundat de flux, la care se putea ajunge doar înot și care putea fi explorat doar vreo patruzeci de minute, atât cât dura refluxul. Expert în problemele sentimentale ale altora, nu și în cele personale, John Ducane duce la bun sfârșit investigația sinuciderii lui Radeechy, după care le sugerează celorlalți cam ce-ar putea face pentru a-și găsi liniștea sufletească, iar ca o recompensă pentru curajul și bunătatea sa, primește și el, când încă nu e prea târziu, dreptul la fericire.
Teribil de încurcate, pentru că toate personajele se cunosc între ele sau au ceva în comun și fiecare ascunde simpatii nemărturisite, antipatii reale sau închipuite și frustări care alimentează agresivitatea sau fabrică scenarii anapoda, micile povești de viață ale chiriașilor soților Gray sunt descâlcite progresiv, pe măsură ce ancheta sinuciderii se derulează, și așezate pe făgașul normal, de parcă simpla apariție a lui John Ducane la moșia Trescomb ar fi fost singurul necesar pentru a pune lucrurile în ordine. Sensibil și antrenant, romanul explorează capcanele minții umane, tentată permanent să alegă plăcerile ușoare, de moment, cu riscul de a distruge prietenii solide, convingeri personale sau principii fundamentale.
„Se aflau în copaia verde și pluteau pe marea absolut liniștită în care înotaseră mai devreme. Bărcuța, care nu avea vâsle, era împinsă cu mâna de cei din ea. Era o ambarcațiune potrivită numai pentru vremea calmă și oricând se putea umple cu apă sau răsturna.” (Iris Murdoch, Oameni buni și oameni de bine,p.117)
Magda Lungu, 30 iunie 2019
Iris Murdoch – Oameni buni și oameni de bine
Editura Polirom, 2014, 424 pagini
Traducere din limba engleză de Anca-Gabriela Sîrbu
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu