Se afișează postările cu eticheta #Eugenides. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta #Eugenides. Afișați toate postările

Jeffrey Eugenides

⧫ Middlesex


Roman al reinventării unei identități pierdute, apoi regăsite, Middlesex este confesiunea unui hermafrodit american, Cal Stephanides, în vârstă de 41 de ani, care suferă de o anomalie genetică atât de rară, încât devine un caz interesant pentru știință. Născut în Detroit, prima oară ca fetiță, Cal descoperă, la 14 ani, într-un spital de urgențe de lângă Petoskey, Michigan, că este băiat. Refuzând să asculte de sfaturile părinților și să se opereze, așa cum i-au recomandat medicii, adolescentul fuge de acasă și decide să-și trăiască drama până la capăt.

Cu trei luni înainte de nașterea copilului hermafrodit, bunica pruncului, Desdemona Stephanides, a legat o sfoară de mânerul unei linguri de argint și, după ce a plimbat-o peste burta umflată a fiică-sii, a strigat în grecește că bebelușul mult așteptat de Tessie va fi băiat. Scundă și îndesată la cei cinzeci și șapte de ani împliniți, bunica Desdemona trecuse oceanul cu mai bine de douăzeci de ani în urmă cu tot cu superstițiile la care nu renunțase pentru nimic în lume. Părinții ei muriseră uciși în războiul în care turcii ocupaseră vechiul teritoriu grecesc al Asiei Mici. În 1919, grecii, încurajați de Aliați, și-au revendicat teritoriile pierdute, dar locuitorii din Bithynios, satul bunicii, deși scăpaseră de dominația turcească, încă se mai simțeau prizonierii trecutului.

Singuri pe lume după moartea părinților, Desdemona și Eleutherios, frate și soră, s-au descurcat cum au putut, trăind din agoniseala câștigată pe seama micii crecătorii de viermi de mătase, o oază personală, urât mirositoare, la care Desdemona ținea ca la ochii din cap. Cu an mai tânăr decât soră-sa, Lefty crescuse născocind versuri și cântând tot felul de cântece, nepăsător de soarta viermilor de mătase ai Desdemonei. Mult mai matură decât Lefty, deși își iubea fratele nespus de mult, tânăra visa din adolescență la ziua în care Lefty urma să se căsătorească și să plece de pe capul ei cu tot cu cântecele care n-o deranjau, dar nici n-o ajutau în gospodărie. Înalt și slab la cei douăzeci de ani, Lefty știa ce gândește Desdemona, dar se ferea de căsătorie dintr-un motiv care nu-i era nici lui foarte clar.

Mai în glumă, mai în serios, tot tachinându-se reciproc pe seama căsătoriei mezonului, Lefty și Desdemona, frați și verișori de-a treia, au început să simtă unul pentru celălalt ceva mai mult decât iubirea de frate. Pe 31 august 1922, după ce turcii și grecii le-au dat de înțeles locuitorilor din Bithynios și din împrejurimi că războiul nu s-a terminat, au fugit împreună din sat cu două gemantane burdușite și cutia cu viermi de mătase a Desdemonei, iar mica lor idilă incestuoasă a continuat și pe vaporul care i-a traversat oceanul. Căsătoriți pe puntea vasului, în prezența pasagerilor și a căpitanului Kontoulis care i-a împrumutat mirelui o cravată, Lefty și Desdemona au ajuns în America soț și soție.

Fără să știe, cei doi însurăței aveau fiecare câte o genă modificată pe cel de-al cincilea cromozom,o anomalie genetică apărută, după cum va demonstra marele sexolog Peter Luce mai târziu, apărută în familie prin 1970, în corpul străbunicii Penelopa Evangelatos, și care s-a transmis sporadic generațiilor următoare, transformând câte-un copil care la naștere părea normal într-un hermafrodit. Găzduiți de verișoara Sourmelina, născută Papadiamandopoulos, în casa soțului ei, Jimmy Zizmo, născut Zisimopoulos, Lefty și Desdemona s-au descurcat în Detroit o lună, cinci, un an, până când Sourmelina și Desdemona au rămas amândouă însărcinate și au născut, în 1923, la diferență de câteva zile, doi bebeluși, pe fetița Theodora și băiețelul Miltiades, cu câte o mutație genetică de căciulă.

Văduvă după ce Jimmy Zizmo a plonjat cu mașina în lacul St. Clair și proaspătă mămică, Sourmelina și-a găsit un loc de muncă la o florăroe și s-a mutat într-o pensiune, spate în spate cu fosta casă, lăsându-i pe Lefty și Desdemona să preia ipoteca. Descurcăreț și răzbătător, bunicul Lefty și-a deschis o bodegă în subsolul casei din Detroitul supranumit Orașul Copacilor, fericit că este tatăl a doi copii, Milton și Zoe, și nefericit că Desdemona, speriată de ginecologul care o prevenise că pruncii cu părinți rude de gradul 1 și 2 pot suferi malformații, nu-l mai primește în patul conjugal. Lipsiți de grijile adulților, Milton clarinetistul și Tessie cea micuță, cârnă și tăcută au crescut împreună, nedespărțiți până la vârsta majoratului când Milton, negru de supărare că Tessie s-a logodit cu preotul Michael Antoniou, se înrolează în Marină.

Departe unul de celălallt, dar foarte aproape datorită scrisorilor și gândurilor îngemănate, Milton și Tessie își deapănă separat povestea de dragoste până când tânăra îi spune Desdemonei că nu se poate căsători cu preotul Mike pentru că îl iubește pe Milton. Deși complotase ani de-a rândul împotriva căsătoriei celor doi verișori, Desdemona își înfrânge durerea, îi dă binecuvântarea nepoatei, iar din dragostea celor doi tineri se ivesc pe lume Capitolul Unsprezece, primul născut, și Calliope Elena Stephanides, o fetiță de o frumusețe stângace și extravagantă, care îl udă pe părintele Mike la botez drept în față, spre amuzamentul invitaților care nu întreabă de ce jetul țâșnise în sus în loc să se curgă în jos pe piciorușele încreștinatei.

Cu creier mascullin și corp de fetiță, Callie parcurge etapele copilăriei sub aripa protectoare a fratelui mai mare, se împrietenește cu fete de vârste apropiate și abia la puberbate, când încep să tropăie hormonii, începe să se întrebe de ce corpul ei nu se dezvoltă asemenea colegelor adolescente. Mutată în cartierul Middlesex din Detroit după ce Milton, un prosper om de afaceri, a cumpărat o casă ciudată, dar încăpătoare, pentru bunicii, părinții și copiii Stephanides, cuminte și isteață, Callie se descurcă cum poate până la paisprezece ani, când un accident rutier stupid îi întoare viața cu susul în jos. Rănită și inconștientă, trasportată de prieteni la Spitalul de urgențe de lângă Petoskey, Michigan, Callie este consultată de un alt medic nu de medicul de familie Nishan Philobosian, care în 1974 avea optzeci și opt de ani, și află, cu stupoare, că este băiat.

Trimis la Clinica de Disfuncții Sexuale din New York, examinat de celebrul savant Peter Luce, considerat cel mai mare expert pe plan mondial în hermafroditism uman, și sfătuit să se opereze, Cal Stephanides, născut Callie, refuză să devină un caz interesant pentru știință și fuge de acasă. Singur printre străini, adolescentul hoinărește dintr-un oraș în altul și trece printr-o serie de experiențe traumatizante care îl maturizează forțat, obligându-l să înțeleagă cine este și ce își dorește de la viață. Paradoxal, după ce este bătut cu bestialitate într-un parc, apoi devine exponat într-un club exclusivist unde va fi și arestat în urma unei razii a poliției, se întoarce acasă, în Middlesex, și este primit cu brațele deschise de toți Stephanides rămași în viață.

Știind prea bine, din experiența proprie, că este considerat un monstru, Cal continuă să studieze, apoi să muncească, ba chiar să se îndrăgostească, dar nu ca bărbat, ci ca hermafrodit, un om suferind de o anomalie genetică foarte rară. Drama lui Cal, născută Callie, foarte bine surprinsă de Jeffrey Eugenides, care se folosește legendele din mitologia greacă și de celelalte personaje pentru a explica cum se transmite gena și de ce apare hermafroditismul, este că știința oferă explicații și soluții, dar nu poate salva un om nici de el însuși, nici de judecata, uneori nedreaptă, a semenilor copleșiți de emoții sau fenomene de neînțeles, care înfricoșează.

„Unii oameni moștenesc case, alții moștenesc picturi sau arcușuri de vioară superasigurate. Iar alții primesc o piesă de mobilier japonez Tansu sau alt nume celebru. Eu am primit o genă recesivă pe al cincilea cromozom și niște bijuterii de familie într-adevăr rare.” (Jeffrey Eugenides, Middlesex, p.499)
Magda Lungu, 31 august 2019

Jeffrey Eugenides – Middlesex
Editura Polirom, 2014, 660 pagini
Traducere din limba engleză de Alexandra Coliban

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »


Jeffrey Eugenides

⧫ Sinuciderea fecioarelor


După o tentativă de sinucidere eșuată, Cecilia, cea mai mică dintre fetele Lisbon, a reușit, la a doua încercare, să părăsească această lume în care nu-și mai găsea locul. Neconsolate după pierderea mezinei, celelalte patru surori Lisbon, Lux, Bonnie, Mary și Therese, au așteptat momentul potrivit pentru a-și pune capăt zilelor. Iar când acesta a venit, părinții, colegii de școală sau prietenii apropiați au încercat să găsească răspunsul la teribila întrebare de ce s-au sinucis cele cinci fecioare.

Domnul Lisbon preda matematica la liceu. Slab, cărunt, cu o voce ascuțită și un aer de băiețadru veșnic uluit, domnul Lisbon își făcea meseria cu pricepere, dar nu stârnea simpatii nici în răndul elevilor, nici al profesorilor. La fel de ștearsă ca domnul Lisbon, doamna Lisbon nu se remarca prin nimic și, drept urmare, toți cunoscuții sau admiratorii fetelor Lisbon ajungeau să se întrebe la un moment dat cum de au reușit doi oameni urâți să aducă pe lume cinci odrasle blonde, indecent de frumoase. În anul tragediei, fetele familiei Lisbon aveau treisprezece ani (Cecilia), paisprezece (Lux), cincisprezece (Bonnie), șaisprezece (Mary) și șaptesprezece (Therese).

Cecilia, cea mai nevârstnică dintre fete, a făcut primul. În prima lună a verii, cu o zi înaintea celei în care a încercat să-și curme zilele, a fost văzută în curte de o vecină de pe stradă, îmbrăcată în rochia preferată, îngândurată și cu o privire pierdută. Salvată de paramedici și dusă la spitalul Bon Secours de pe Kercheval Street colț cu Maumee, Cecilia a fost ținută sub supraveghere o săptămână, iar după ce s-a întors acasă, pentru a mai destinde puțin atmosfera, părinții Lisbon le-au permis fetelor să ia parte la prima și unica petrecere din scurta lor viață. Curățele și dichisite, cele cinci surori și-au impresionat musafirii invitații la Lisboni acasă cu veseiia și conversația lor antrenantă și chiar au părut că se distrează până când Cecilia și-a întrebat mama dacă se poate retrage, după care a urcat treptele către bucătărie, a deschis geamul și s-a aruncat în gardul ce mergea paralel cu casa.

După funeraliile mezinei, la care adolescenții au fost împiedicați de părinți să participe de teama de a nu copia „gestul”, fetele Lisbon s-au întors la școală absente din viața micii comunități a suburbiei. La fel de drăgălașe, au început să atragă privirile și interesul tuturor, dar mai cu seamă ale băieților de aceeași vârstă sau mai mari decât ele, care și-ar fi dorit să le cunoască mai bine. Singura de care s-au putut apropia cât de cât a fost Lux, cea pusă mereu pe șotii, care reușea să păcălească supravegherea permanentă a doamnei Lisbon și să se întâlnească, pe ascuns, cu o parte dintre colegi. Nimeni nu a aflat vreodată ce a fost între Trip Fontaine și Lux, dar chiar și după foarte mulți ani, Trip a recunoscut în fața foștilor colegi că nu a uitat-o pe Lux Lisbon niciodată.

În afară de școală și de biserică, fetele Lisbon nu mergeau nicăieri. Credincioasă ca o micuță, palidă, subțire, înaltă și cu nasul ascuțit ca al unei călugărițe, Bonnie îți petrecea timpul liber rugându-se sau meditând. Pasionată de haine și stil, Mary își confecșiona singură toaletele pe care le purta cu dezinvoltura unei doamne din înalta societate. Pragmatică și cea mai inteligentă dintre fetele Lisbon, Therese era mai mereu cu o carte în mână, iar când nu citea, se retrăgea în laboratorul de științe al liceului, unde se ocupa cu fel de fel de experimente. Ce-i drept, nici înfățișarea din ce în ce mai ponosită a casei, rămasă și fără gardul smuls din pământ de vecini după sinuciderea Ceciliei, nu prea îmbia musafirii să-i calce pragul. Distrus după moartea mezinei, domnul Lisbon căzuse într-o lâncezeală din care nu mai ieșea și în afară de orele obligatorii de matematică, pe-acasă și prin curte nu mai repara nimic.

De Ziua Porților Deschise, ca o concesie că nu mai vorbea atât de des despre sinuciderea Ceciliei, ba chiar părea că încep să-și revină, fetele Lisbon au primit din partea părinților permisiunea de a merge la bal, dar nu oricum, ci însoțite de băieți. Deși nemulțumite că nu și-au ales singure partenerii și că Trip a fost cel care a ales în locul lor, Bonnie, Mary și Therese au pășit în sala sport ca niște adevărate regine, și-au uimit colegii cu veselia și sporovăiala lor liberă, dar au depășit ora zece impusă de părinți și au fost încuiate în casă, apoi retrase de la școală. Sigure în casa dărăpănată, fără prieteni și cu doi părinți terorizați de sinuciderea Ceciliei, apoi înfometate și sărăcite după ce domnul Lisbon și-a dat demisia din postul de profesor, Lux, Bonnie, Mary și Therese au încercat să comunice prin scrisori cu foștii parteneri de la bal deși luaseră deja hotărârea macabră.

Pe 16 iunie, la un an de la tentativa de sinucidere a Ceciliei, Lux, Bonnie, Mary și Therese și-au pus capăt zilelor, Bonnie cu o frânghie legată de grinda unde familia Lisbon atârna ornamentele, Mary și Lux asfixiindu-se, iar Therese înghițind un pumn de somnifere. Singura care a mai putut fi salvată de paramedici a fost Therese, care a mai supraviețuit surorilor sinucigașe încă o lună. Înnebuniți de pierderea celor cinci copile, soții Lisbon au încetat să mai trăiască după ce ultimul sicriu a fost coborât în pământ, dar au continuat să supraviețuiască ca niște umbre a unor oameni cândva vii. Șocați de tragedia familiei profesorului, foștii elevi deveniți peste ani bărbați maturi, au încercat să găsească răspunsul la teribila întrebare care a fost cauza sinuciderii în grup a celor cinci domnișoare.

„La început băieții nu au spus nimic, prea copleșiți de volubilitatea surorilor Lisbon. Cine să fi știut că vorbau atât de mult, că aveau atât de multe opinii, că împungeau cu atâtea degete priveliștile lumii?” (Jeffrey Eugenides, Sinuciderea fecioarelor, p.136)
Magda Lungu, 19 iulie 2019

Jeffrey Eugenides – Sinuciderea fecioarelor
Editura Polirom, 2014, 280 pagini
Traducere din limba engleză de Mihaela Adăscăliței

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »