⧫ Sinuciderea fecioarelor
După o tentativă de sinucidere eșuată, Cecilia, cea mai mică dintre fetele Lisbon, a reușit, la a doua încercare, să părăsească această lume în care nu-și mai găsea locul. Neconsolate după pierderea mezinei, celelalte patru surori Lisbon, Lux, Bonnie, Mary și Therese, au așteptat momentul potrivit pentru a-și pune capăt zilelor. Iar când acesta a venit, părinții, colegii de școală sau prietenii apropiați au încercat să găsească răspunsul la teribila întrebare de ce s-au sinucis cele cinci fecioare.
Domnul Lisbon preda matematica la liceu. Slab, cărunt, cu o voce ascuțită și un aer de băiețadru veșnic uluit, domnul Lisbon își făcea meseria cu pricepere, dar nu stârnea simpatii nici în răndul elevilor, nici al profesorilor. La fel de ștearsă ca domnul Lisbon, doamna Lisbon nu se remarca prin nimic și, drept urmare, toți cunoscuții sau admiratorii fetelor Lisbon ajungeau să se întrebe la un moment dat cum de au reușit doi oameni urâți să aducă pe lume cinci odrasle blonde, indecent de frumoase. În anul tragediei, fetele familiei Lisbon aveau treisprezece ani (Cecilia), paisprezece (Lux), cincisprezece (Bonnie), șaisprezece (Mary) și șaptesprezece (Therese).
Cecilia, cea mai nevârstnică dintre fete, a făcut primul. În prima lună a verii, cu o zi înaintea celei în care a încercat să-și curme zilele, a fost văzută în curte de o vecină de pe stradă, îmbrăcată în rochia preferată, îngândurată și cu o privire pierdută. Salvată de paramedici și dusă la spitalul Bon Secours de pe Kercheval Street colț cu Maumee, Cecilia a fost ținută sub supraveghere o săptămână, iar după ce s-a întors acasă, pentru a mai destinde puțin atmosfera, părinții Lisbon le-au permis fetelor să ia parte la prima și unica petrecere din scurta lor viață. Curățele și dichisite, cele cinci surori și-au impresionat musafirii invitații la Lisboni acasă cu veseiia și conversația lor antrenantă și chiar au părut că se distrează până când Cecilia și-a întrebat mama dacă se poate retrage, după care a urcat treptele către bucătărie, a deschis geamul și s-a aruncat în gardul ce mergea paralel cu casa.
După funeraliile mezinei, la care adolescenții au fost împiedicați de părinți să participe de teama de a nu copia „gestul”, fetele Lisbon s-au întors la școală absente din viața micii comunități a suburbiei. La fel de drăgălașe, au început să atragă privirile și interesul tuturor, dar mai cu seamă ale băieților de aceeași vârstă sau mai mari decât ele, care și-ar fi dorit să le cunoască mai bine. Singura de care s-au putut apropia cât de cât a fost Lux, cea pusă mereu pe șotii, care reușea să păcălească supravegherea permanentă a doamnei Lisbon și să se întâlnească, pe ascuns, cu o parte dintre colegi. Nimeni nu a aflat vreodată ce a fost între Trip Fontaine și Lux, dar chiar și după foarte mulți ani, Trip a recunoscut în fața foștilor colegi că nu a uitat-o pe Lux Lisbon niciodată.
În afară de școală și de biserică, fetele Lisbon nu mergeau nicăieri. Credincioasă ca o micuță, palidă, subțire, înaltă și cu nasul ascuțit ca al unei călugărițe, Bonnie îți petrecea timpul liber rugându-se sau meditând. Pasionată de haine și stil, Mary își confecșiona singură toaletele pe care le purta cu dezinvoltura unei doamne din înalta societate. Pragmatică și cea mai inteligentă dintre fetele Lisbon, Therese era mai mereu cu o carte în mână, iar când nu citea, se retrăgea în laboratorul de științe al liceului, unde se ocupa cu fel de fel de experimente. Ce-i drept, nici înfățișarea din ce în ce mai ponosită a casei, rămasă și fără gardul smuls din pământ de vecini după sinuciderea Ceciliei, nu prea îmbia musafirii să-i calce pragul. Distrus după moartea mezinei, domnul Lisbon căzuse într-o lâncezeală din care nu mai ieșea și în afară de orele obligatorii de matematică, pe-acasă și prin curte nu mai repara nimic.
De Ziua Porților Deschise, ca o concesie că nu mai vorbea atât de des despre sinuciderea Ceciliei, ba chiar părea că încep să-și revină, fetele Lisbon au primit din partea părinților permisiunea de a merge la bal, dar nu oricum, ci însoțite de băieți. Deși nemulțumite că nu și-au ales singure partenerii și că Trip a fost cel care a ales în locul lor, Bonnie, Mary și Therese au pășit în sala sport ca niște adevărate regine, și-au uimit colegii cu veselia și sporovăiala lor liberă, dar au depășit ora zece impusă de părinți și au fost încuiate în casă, apoi retrase de la școală. Sigure în casa dărăpănată, fără prieteni și cu doi părinți terorizați de sinuciderea Ceciliei, apoi înfometate și sărăcite după ce domnul Lisbon și-a dat demisia din postul de profesor, Lux, Bonnie, Mary și Therese au încercat să comunice prin scrisori cu foștii parteneri de la bal deși luaseră deja hotărârea macabră.
Pe 16 iunie, la un an de la tentativa de sinucidere a Ceciliei, Lux, Bonnie, Mary și Therese și-au pus capăt zilelor, Bonnie cu o frânghie legată de grinda unde familia Lisbon atârna ornamentele, Mary și Lux asfixiindu-se, iar Therese înghițind un pumn de somnifere. Singura care a mai putut fi salvată de paramedici a fost Therese, care a mai supraviețuit surorilor sinucigașe încă o lună. Înnebuniți de pierderea celor cinci copile, soții Lisbon au încetat să mai trăiască după ce ultimul sicriu a fost coborât în pământ, dar au continuat să supraviețuiască ca niște umbre a unor oameni cândva vii. Șocați de tragedia familiei profesorului, foștii elevi deveniți peste ani bărbați maturi, au încercat să găsească răspunsul la teribila întrebare care a fost cauza sinuciderii în grup a celor cinci domnișoare.
„La început băieții nu au spus nimic, prea copleșiți de volubilitatea surorilor Lisbon. Cine să fi știut că vorbau atât de mult, că aveau atât de multe opinii, că împungeau cu atâtea degete priveliștile lumii?” (Jeffrey Eugenides, Sinuciderea fecioarelor, p.136)
Magda Lungu, 19 iulie 2019
Jeffrey Eugenides – Sinuciderea fecioarelor
Editura Polirom, 2014, 280 pagini
Traducere din limba engleză de Mihaela Adăscăliței
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu