⧫ O lume se destramă
Trimis în exil împreună cu familia din cauza unei crime săvârșite fără voie, Okonkwo, cel mai puternic luptător al clanului, se întoarce după șapte ani la ai săi cu gândul de a-și redobândi averea și faima. Spre surprinderea lui, între timp, pe pământurile neamului au apărut oamenii albi, care au stabilit alte reguli, iar Okonkwo are de ales dacă se supune noii orânduri sau luptă pentru păstrarea vechilor credințe și tradiții.
Sărac și neisprăvit, tatăl lui Okonkwo, murise plin de datorii și fără niciun titlu. Pe când era doar un copil și începuse să priceapă ce vorbeau oamenii clanului, Okonkwo începuse să se rușineze de Unoka. Foarte tânăr și disperat să-și facă propriul hambar, Okonkwo a împrumutat igname de sămânță de la cel mai înstărit nărbat din sat, iar din puțina recoltă obținută a fost nevoit să hrănească și familia tatălui său formată din patru membri, părinții și cele două surori. Luptându-se din greu cu sărăcia și curajos în cele două războaie tribale, Okonkwo dobândise în doar câțiva ani două titluri și renumele de cel mai bun luptător din toate cele nouă sate. Faimos de tânăr și destoinic, umpluse apoi două hambare cu igname și se căsătorise cu trei femei devenind astfel unul dintre cei mai bogați agricultori din satul Umuofia.
Înalt și voinic, respectat de bătrânii clanului și temut de trântori și neinsprăviți, iute la mânie, dar înțelept la vorbă, Okonkwo era trimis adesea ca mesager în rezolvarea disputelor dintre clanuri după ce sfatul bătrânilor asculta vocea oracolului Agbala. Săpat în coasta unui deal, Oracolul Dealurilor și al Peșterilor avea o deschizătură îngustă, doar cu puțin mai mare decât intrarea într-un coteț de găini, în care se putea intra doar târându-te pe burtă până la un spațiu întunecos și foarte larg în care ardea mocnit focul sacru. Preoteasa, ce care vestea voința zeului, putea fi auzită, dar nu și văzută de cel care ajungea până la ea. Cu trei ani în urmă, ascultând voința zeului, clanul celor din neamul Ibo ceruse dușmanilor din Mbaino, un băiat și o fecioară în schimbul soției lui Ogbuefi Udo, ucise de clanul vecin.
Trimis ca mesager în Mbaino, Okonkwo s-a întors în sat cu o fată care a luat locul soției lui Ogbuefi și cu un băiat de cincisprezece ani, Ikemefuna, pe care Ndichie, sfatul bătrânilor, îl lăsase în grija sa până când urma să i se hotărască soarta. Speriat în primele lui, Ikemefuna și-a depășit teama imensă și tritețea după ce Okonkwo l-a amenințat că-l bate dacă nu vrea să mănânce. Isteț și plin de viață, a devenit treptat foarte iubit de cei din familia luptătorului și mai ales de Nwoye, fiul lui Okonkwo, care era cu doi ani mai mic decât el. Deși s-a atașat puternic de Ikemefuna, Okonkwo a fost nevoit să se supună oracolului care a hotărât, după trei ani, că băiatul care începuse să-i spună tată, trebuie să moară.
Deși slăbit după ce nu a mâncat trei zile după moartea lui Ikemefuna și îngrijorat din pricina fetei celei mari, Ezinma, copila bolnăvicoasă a celei de-a doua soții, Okonkwo a participat la înmormântarea lui Ezeudo, cel mai bătrân războinic din sat, a dansat împreună cu ceilalți luptători ai clanului și a tras un singur foc de armă, o împușcătură blestemată pesemne pentru că o așchie de fier desprinsă atunci când s-a declanșat arma a străpuns inima fiului mortului și, urmând legile străbune, l-a condamnat la șapte de ani de exil, împreună cu familia, în satul de baștină al mamei sale. A doua zi, înainte de primul cântat al cocoșilor, Okonkwo și familia sa au părăsit satul Umuofia și s-a mutat în Mbanta, un sătuc dincolo de Mbaino.
La rudele din partea mamei, familiei lui Okonkwo nu i-a fost nici bine, nici rău, ci doar lehamite de loviturile sorții care păreau să nu se mai termine. Primind vești, în fiecare an, de acasă, războinicul află de prietenul său Obierika de sosirea oamenilor albi, care ridicaseră o biserică, trimiteau propovăduitori în orașele și satele vecine și câștigau, an de ani, din ce în ce mai mulți adepți. Deloc interesat de poveștile lui Obierika, Okonkwo s-a înfuriatatunci când a descoperit că propriul său fiu, Nwoye, a trecut de partea oamenilor albi, apoi s-a creștinat. După șapte ani petrecuți departe de propriul clan, timp în care a așteptat cu nerăbdare să se întoarcă acasă, Okonkwo rămâne uluit de schimbările care au avut loc în lipsa sa.
Însămânțat în pământ fertil, creștinismul a luat amploare și nu mai putea fi oprit. Ridicând și școli pe lângă biserici pentru oricine dorea să învețe, indiferent de vâstă, de culoarea pielii sau de sex, misionarii căștigaseră în cei șapte ani, o mulțime de tineri care-și doreau o altfel de viață. Scandalizat că propriul său fiu a părăsit clanul și că tineretul este din ce în ce mai atras de viața oferită de oamenii albi, Okonkwo a îndemnat luptătorii clanului la revoltă, a distrus biserica creștină, dar, spre surprinderea sa, a fost prins de oamenii guvernatorului, judecat după legile albilor și aruncat în închisoare unde a fost bătut zi de zi până ce a plătit amenda stabilită. Umilit de oamenii albi, cel mai de seamă luptător al clanului Ibo ucide un mesager al guvernatorului, după care se spânzură. Povestea vieții lui Okonkwo, scurtă dar intensă, se întrepătrunde cu obiceiurile, superstițiile și tradițiile triburilor africane existente în bazinul de jos al Nigerului înainte de debarcarea primilor misionari creștini.
„Singura cale de scăpare era ca Okonkwo să plece dintre ai săi. Să omori pe cineva din propriul tău clan era o ofensă adusă zeiței pământului, iar cel care comitea o astfel de crimă trebuia să părăsească locul de baștină.” (Chinua Achebe, O lume se destramă, p.121)
Magda Lungu, 20 iulie 2019
Chinua Achebe – O lume se destramă
Editura Polirom, 2014, 208 pagini
Traducere din limba engleză de Angela Duplenschi
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu