Florin Lăzărescu

⧫ Trimisul nostru special

Trimis de redactorul șef la un eveniment care i-ar fi asigurat un subiect de primă pagină, Antonie este strivit în învălmășeala iscată de agenții de pază și își pierde cunoștința. Salvat în ultimul moment și transportat de urgență la cel mai apropiat spital, tânărul de treizeci de ani va rămâne timp de nouă zile într-o comă ciudată, un fel de hipnoză indusă din care medicii nu mai reușeau să-l trezească. Mutat într-o rezervă cu numai două paturi și alimentat artificial prin perfuzii, la hotarul dintre viață și moarte, Antonie își va retrăi tot trecutul simțind fiecare întorsătură a vieții, exact așa cum s-a petrecut în realitate, cu tot cu bucuria imensă sau cu dezamăgirea profundă care au transformat o întâmplare ce ar fi putut fi banală într-o amintire de neuitat.

Orfan de mamă de la câțiva ani, Antonie a fost crescut de tatăl său cu povești și educat de călugărul Ioan care a încercat, împreună cu scrisul și cititul, să-i insufle copilului dragostea pentru învățătură și bucuria de a se afla în mijlocul oamenilor. Nici laic, nici credincios, Antonie a învățat o rugăciune și câteva paragrafe din cărțile sfinte, iar cu prima ocazie, a plecat de acasă. Îmbătat de necunoscutul din care nu știa mai nimic, s-a urcat în primul tren din care a coborât în primul oraș și, racolat de niște cerșetori, a învățat să cerșească și să fure. La prima razie a poliției, prins fără buletin, Antonie a fost dus la secție și scos de acolo de un jurnalist care a intuit un subiect senzațional.

Întâlnirea cu reporterul avea să fie pentru tânărul fugit de-acasă norocul vieții lui. Din știre în știre și din emisiune în emisiune, Antonie se va transforma într-o vedetă cunoscută de întreaga țară. După aproape un an în care a fost un subiect de presă, când interesul publicului pentru povestea sălbaticului din Carpați a început să scadă, jurnalistul care l-a descoperit i-a făcut cunoștință cu redactorul-șef al publicației pentru care lucra. Din milă, din curiozitate sau din cine știe ce alt motiv, redactorul-șef îi va oferi lui Antonie ocazia de învăța o meserie. Fără nicio pregătire în domeniu și aiurit din naștere, Antonie va face o gafă care va dubla numărul cititorilor amuzați să descopere în paginile ziarului prostile tânărul jurnalist, iar șeful, peste măsură de încântat, îl va trimite pe Antonie la o înmormântare cu fast la care urma să participe însuși președintele țării.

Bucuros că va putea scrie articolul vieții lui, Antonie se va pregăti din timp pentru eveniment, dar va rata înmormântarea mutată, din motive de securitate, la o altă biserică. Ajuns aproape de final și disperat să se apropie de președinte, jurnalistul va da buzna peste gărzile de corp care îl vor considera o amenințare și-l vor brusca trântindu-l cu capul de asfalt. Rănit și inconștient, Antonie va ajunge la spital și va rămâne în comă timp de nouă zile. Povestea vieții lui reale împletită cu istorisirile pline de miez ale tatălui său, cu învățămintele călugărului Ioan transformat în sfânt către finalul vieții și cu destinul fabulos al arabului Mohamed, fiul profetului Salman, se amestecă din mintea jurnalistului aflat în comă cu toate întâmplările trăite în scurta perioadă în care a lucrat la ziar. Trimis pe teren împreună cu alți colegi din redacție, Antonie va participa la o inundație, va descoperi ce se ascunde în spatele unor OZN-uri și va cunoaște fel de fel de oameni și poveștile lor.

Mustind de un umor debordant și îndesate cu senzațional, întâmplările pe care mintea lui Antonie încearcă să le adune, să le separe și să le înțeleagă rostul sau profunzimea au în centru scrisul de la introducerile compunerilor dictate micului Antonie de tatăl său și rămase nefinalizate și până la articolele bune sau anapoda scrise de tânărul jurnalist sau de colegii din redacție sub îndrumarea redactorului-șef disperat după audiență și subiecte care se cumpără. Lumea presei dezvăluită din interior cu toată realitatea, cinismul și misticismul, cu toate înălțările și decăderile ei este sarea și piperul unui roman în care un singur personaj special, Trimisul, joacă o mulțime de roluri într-o singură viață.

„Nu-și pierduse niciodată vremea cu evaluarea propriei vieți. Se obișnuise să trăiască și atît. Bucuria faptului că e viu, că se poate mira de ceea ce vede îi era suficientă. Dar uite că vine un moment cînd toate acestea dispar. Și ce rămâne în loc?” (Florin Lăzărescu, Trimisul nostru special, p.166)

Magda Lungu, 14 iulie 2019

Florin Lăzărescu – „Trimisul nostru special”

Editura Polirom, 2014, 216 pagini

Tweet