⧫ Puterea și gloria
Într-un Mexic în care s-a stârnit o prigoană sălbatică împotriva preoților catolici, un ultim reprezentant al bisericii, urmărit de poliție și de un vânător de recompense, se luptă cu propria lui frică și lașitatea încercând să-și împlinească menirea. Vinovat în fața Cerului că și-a încălcat toate jurămintele sfinte, dar hotărât să nu cedeze și să lupte până la capăt, Popa Țuică va încearca din răsputeri să găsească o cale de salvare.
Născut în Carmen, tinerel și cu ambiții deșarte, după ce a fost hirotonisit și numit preot paroh în Conception, preotul a sperat că va putea părăsi comunitatea săracă pentru o viață de huzur în capitala Mexicului, iar visurile unei glorii nemeritate l-au amețit până într-atât încât a uitat de sfințenie și de rostul lui de a tălmăci învățăturile creștine pentru credincioșii veniți să-i ceară îndrumare sau puțină încurajare. Urând sărăcia ca pe un delict, preotul a încercat să o alunge cu înghițituri din ce în ce mai mari de vinars, iar când a simțit că băutura îi lua mințile, era deja târziu, devenise alcoolic. Supărat pe el și pe întreaga lume pentru patima îmbătătoare și renumele căpătat, Popa Țuică a mai călcat o dată strâmb.
Răvășit de patimi și neînțeles de oameni, scârbit de spovedaniile în timpul cărora asculta, la nesfârșit, aceleași păcate repetate, mărturisite iar și iar, dar neîndreptate și nepocăite, preotul a căutat alinare în brațele unei femei. Amant o singură dată într-o relație de șapte minute, preotul a primit în schimbul nevoii lui de a simți căldura altui trup, o pedeapsă pentru întreaga viață. Copila născută de femeia iubită doar câteva minute, va crește știind că tatăl ei este preot și îl va urî cu toată ființa ei cu mult înainte de a-l cunoaște. Peste ani, atunci când preotul și fetița vor sta față în față, Popa Țuică va fi uimit de răutatea nedreaptă a copilei și neputincios, o va abandona în sărăcie și necunoaștere, la fel cum procedase cu maică-sa cu șapte ani în urmă.
Trecut bine de prima tinerețe, preotul scăpase de iureșul nebun al stâpânirii fără să fi depus vreun mare efort. Considerat bețiv, deci nedemn de a fi luat în considerare, Popa Țuică fusese ignorat de poliție până ce rămăsese singur preot catolic în viață, vinovat că aparține unei religii creștine, incompatibile cu un progres impus cu forța, amenințat de povețele și pildele ascultate de bunăvoie, în biserici, de credincioși. Iar când nu a mai putut fi ignorat, preotul a fost dat în urmărire, iar pentru prinderea lui s-a oferit o recompensă. Avertizat de oamenii care i-au recunoscut chipul pe afițele lipite în piețe publice, preotul a încercat să fugă peste graniță.
Scăpat ca prin minune din mâinile locotenentului care l-a prins de două ori, dar nerecunoscându-l, i-a dat drumul, Popa Țuică va fi lovit, apoi trimis la închisoare și eliberat, și va reuși să fugă din Mexic frământat necontenit de gândul că i s-a dat un har în dar, de care nu a știut cum să se folosească pentru a-i ajuta pe oamenii aflați în nevoie. În lungul lui drum către libertate, conștient de jurământele încălcate, preotul va căuta să înțeleagă care a fost rostul acestor încercări pe care n-a reușit să le depășească. Fugar, flămând, nedormit și hăituit de poliție și de un vânător de recompense, preotul va fi ajutat de oameni complet necunoscuți și va pricepe, într-un târziu, că ajutându-i pe ceilalți, se poate salva pe sine.
După ce a trecut fraudulos granița, se va întoarce în Mexic și va intra de bunăvoie într-o capcană întinsă de vânătorul de recompense. Prins de poliție la căpătâiul unui muribund, preotul va fi închis, judecat și dus cu forța în fața unui pluton de execuție. În ultima lui noapte trăită în genunchi și în rugăciune, preotul își va revedea întreaga viață, cu rele și cu bune, va înțelege care i-a fost menirea și va păși în fața morții senin, împăcat cu sine și iertător față de greșelile puterii. Uimit de cuvintele și înțelepciunea preotului, locotenentul care a făcut orice pentru a duce la bun sfârșit ordinul primit, va fi dezamăgit de fapta sa și se va îndoi de alegerea făcută. Netulburate sau neștiutoare, la ora la care un om nevinovat se va jertfi pentru credință, multe alte vieți neștiute își vor depăna destinul continuându-și rutina zilnică sau sperând la un nu știu ce diferit.
„Se gândi la incomensurabila distanță pe care o străbate omul – de la primul titirez la patul acesta în care zăcea, strângând în mâini sticla de vinars. Iar pentru Dumnezeu nu era decât o clipă. Chicoteala copilului și primul din păcatele de moarte zac laolaltă, mai aproape ca două clipiri de pleoapă.” (Graham Greene, Puterea și gloria, p.101)
Magda Lungu, 25 aprilie 2020
Graham Greene – „Puterea și gloria”
Editura Polirom, 2016, 328 pagini
Traducere din limba engleză de Alexandru Vlad
