⧫ Noul ghid al nesimțitului
Cu un titlu care înlătură orice echivoc legat de întrebarea „ce-a vrut să spună autorul?” și un subtitlu care nu, nu sugerează că, ci demonstrează că o boală acută netratată sau tratată necorespunzător poate deveni cronică, Noul ghid al nesimțitului după 20 de ani este un (nou) tur de forță ghidat de Radu Paraschivescu prin labirintul natural al comportamentului muschetarului autohton, adept al „misecuvenismului” și „pentrucăputismului”.
Ignorând voit, nu din greșeală sau din nepricepere, bunul simț, manierele elegante și, eventual, pregătirea de specialitate, nesimțitul ia cu asalt urechile celor din jur cu o coloană sonoră agresivă, și imposibil de ignorat pentru că nu are buton de reglare a volumului, sau invadează spațiul tuturor cu gesturi revoltătoare sau disprețuitoare menite să-i convingă pe cei care n-au înțeles foarte bine că lumea este numai a lui, iar ceilalți pământeni, intrușii, s-au născut în secolul greșit.
Pentru o mai bună înțelegere a formelor nesimțirii, ajunsă în doar două decenii la cote alarmante, este indicat, nu și obligatoriu, să se înceapă studierea fenomenului cu primul volum al seriei, Ghidul nesimțitului, în care, cu o ironie la fel de fină și un umor debordant, Radu Paraschivescu își familiarizează cititorii cu limbajul nesimțitului, convingerile și teritoriile în care acesta acționează, neapărat în public, cu dezinvoltura celui ce are o școală a vieții care îl ajută se descurce admirabil în jungla cotidiană, lăsându-și „adversarul” fără grai, eventual și fără aer, în doar câteva minute.
Deși în ambele volume abordează același subiect spinos, Ghidul inițial se distinge de cel de-al doile prin cel puțin trei lucruri. În primul Ghid, autorul și-a ales exemplele cele mai reprezentative din imediata realitate, blocul în care locuia pe atunci și împrejurimile lui, în timp ce în Noul ghid, și-a lărgit sfera de interes, inspirându-se din întâmplări petrecute aievea în gările, autogările, aeroporturile, sălile de spectacole sau pe stadioanele din oraș, județ, țară sau dincolo de hotarele ei, neuitând să amintească și de mediul online, mai precis de Facebook-ul / Meta cel/cea de toate zilele, conceput(ă) ca un produs public de divertisment și reclamă, dar transformat în teatru de război de grupurile invazive care pătrund în teritorii în care nu au ce căuta și împroașcă cu venin oameni pe care nu-i cunosc și puțin probabil că-i vor întâlni vreodată. Greoi în exprimare și absenți de la discuțiile pe diferite teme, online sau offline, dar experți în insulte și atacuri în grup pe rețelele de socializare, acești războinici ai tastaturii ascunși, de obicei, în spatele conturilor fake, apar când ți-e lumea mai dragă, aruncă cu zoaie, după care pleacă senini de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Perplexă sai doar oripilată, victima nevinovată se consolează, vorba autorului, că alții au pățit-o și mai rău.
În al doilea rând, în Ghidul din 2006 nu apar nume, deși comportamentul și exemplele concludente înlătură orice dubiu, în timp ce în Noul ghid apar nume de politicieni, reprezentanți ai clerului, medici, vindecători, jurnaliști, sportivi, actori, influenceri, oameni de televiziune etc. Ba chiar îl regăsim și pe celebrul Albert von Kloss-Ignatenko, alias Adolf Iosif von Schlieb Ignorenko sau omul care mută norii din cartea cu același nume, publicată de Radu Paraschivescu la Humanitas, în 2019. Invitat la o emisiune TV de la un capăt al grilei, omul care norii este prezentat de către moderatorul inventiv drept o oază de genialitate, ceea ce nu e un lucru neapărat greșit pentru că granița dintre genialitate și nebunie este mai subțire decât un fir de păr și se poate rupe oricând, iar oameni dispuși să creadă în tot felul de bazaconii pseudoștiințifice sau științifico-fantastice au fost, sunt și vor fi până în veacul vecilor. Unul dintre capitolele Noului ghid, Ce mai impostura-vura?, se ocupă, pe larg și pitoresc, taman de subiectul în cauză, impostura, o formă aparte de nesimțire, care a intrat cu botul, nu cu totul, în diferite domenii cum ar fi literatura, medicina, muzica, pictura etc., a hăpăit bucăți din munca artiștilor sau specialiștilor și a eliminat, pe nedigerate, plagiate grosolane, lipsite de credibilitate.
În al treilea rând, așa cum aflăm din prefața generoasî, Ghidul din 2006, ispirat din viața de zi cu zi a autorului, are o tentă puternic confesivă, în timp ce Noul ghid are și tentă, și detentă. Bazat pe întâmplări la care autorul a fost martor cu voie sau fără voie, dar care l-au umplut de milă, silă sau revoltă nu doar pe el, ci și o seamă de celebrități din diferite domenii, Noul ghid urmărește reacțiile câtorva personalități la mitocănisme sau defăimare și ni le dezvăluie respectând cronologia evenimentelor. După care, Radu Paraschivescu își îndreaptă atenția către sălile de spectacole, unde ar fi de presupus că noblesse oblige, către tribunele stadioanelor și peluzele unde se adună galeriile de suporteri înfocați care scandează în versuri, mai rar spre deloc în proză, ceva ce seamănă a poezie, dar, clar, nu e, și către tragedia din 30 octombrie 2015 de la Colectiv, cel mai grav accident din istoria postdecembristă a României.
Prezenți în număr mare la concertul trupei Goodbye to Gravity și atenți la ce se întâmplă pe scenă, tinerii n-au sesizat că artificiile au aprins buretele poliuretanic inflamabil, folosit pentru antifonare, de pe un stâlp al fostei hale, iar după ce incendiul a izbucnit, n-au reușit să iasă pe ușa îngustă a clubului blestemat și să se salveze. Au murit atunci, în noaptea groazei, intoxicați cu monoxid de de carbon, asfixiați sau călcați în picioare, și în următoarele luni, din cauza arsurilor, 65 de tineri până în 40 de ani, artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici, studenți români și străini, care au plătit cu viața plăcerea de a asculta muzică rock. Reacțiile de după tragedia de la Colectiv? O parte dintre ele, cele mai halucinante, sunt prinse această carte.
„Să spun totuși că, în ciuda valurilor de ură și de nesimțire de pe Facebook, discuțiile pe care le purtăm cu publicul pe diverse teme sunt vii, utile, punctate de ironii benigne și desfășurate sub semnul unei curtoazii fără cusur. Exitsă divergențe de opinii, există puncte de vedere opuse, există toate ingredientele unei dezbateri autentice. Însă mojicia și grobianismul nu-și fac loc nicăieri.” (Radu Paraschivescu, Noul ghid al nesimțitului după 20 de ani, p.76)
Magda Lungu, 27 iunie 2026
Radu Paraschivescu – Noul ghid al nesimțitului după 20 de ani
Editura Humanitas, 2026, 248 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu