Vasile Ernu

⧫ Izgoniții

În Chișinăul tulburat de schimbarea unui secol vechi cu altul, unul nou și imprevizibil, doi frați, Aaron și Sara, supraviețuitori ai măcelului din vara anului 1903, dar marcați pe viață de violențele văzute în timpul pogromului, încearcă să-și găsească locul potrivit într-o lume ostilă și absurdă, care îi pedepsește pe nedrept sau îi izgonește fără milă pentru păcatul de a se fi născut evrei. Povestind viețile lor, Vasile Ernu reia mitul fiilor gemeni ai patriarhului Isaac, Iacov și Esau, și îl rescrie din perspectiva schimbărilor sociale și politice ale fostului Imperiu Țarist, cu accent pe frământările, reacțiile, apoi orientările diferite ale celor doi tineri..

La începutul secolului al XX-lea, în Chișinău, dar și în Odessa, circulau o mulțime de mituri despre evrei, unele se adeverau în timp ce altele nu aveau nimic în comun cu ei. Deși comunitatea lor, dinamică și compactă, a contribuit enorm la dezvoltatea socială, nu a fost niciodată vioară întâi, pentru că legile restrictive ale fostului imperiu și impozitele au trasat un fel de barieră invizibilă, dincolo de care orice evreu știa că nu se poate trece. Obligaț să supraviețuiască în condiții dificile, acest popor hoinar, plecat de-acasă de două mii de ani, risipit în toate direcțiile și gata s-o ia din loc la orice oră, fie zi, fie noapte, a învățat de-a lungul secolelor să se orienteze spre meserii universale, cerute peste tot, care puteau fi practicate fără a necesita echipamente scumpe sau sofisticate.

În primăvara anului 1903, evreii Chișinăului au trăi în bună pace cu vecinii lor de alte etnii până când vestea, care spunea că în orașul vecin a fost ucis un copil dintr-o familie de creștini, a căzut peste ei ca un trăsnet. Alimentată de presa locală cu reportaje ample și texte instigatoare și răspândită de zvonaci, tragica veste a oribilei crime a stârnit în oraș frica și furia. Scăpate de sub control, frica și furia au atins paroxismul în dimineața zilei în care pașnicii locuitori ai mahalalelor din partea de jos a Chișinăului au dat buzna în casele evreilor, le-au distrus bunurile agonisite cu trudă și i-au bătut cu bestialitate pe oamenii de lângă ei, cu care trăiseră până mai ieri în pace și bună înțelegere. Martori ai grozăviei semenilor lor, adolescentul Aaron Kalminovici și sora lui mai mică, Sara, și-au văzut tatăl îngenunchiat în curtea casei și lovit de câțiva înși din gloata turbată.

Maturizați brutal în primăvara groazei, copiii evreului Froim Kalminovici s-au transformat în altceva. Pe când avea vreo șapte-opt ani, Aaron ieșise din cartier lui, trecuse peste hotarul stabilit de părinți și a îndrăznise să meargă în Piața Ilievskaia, un loc pe care și-l imagina, după spusele unui prieten din mahala, ca rupt dintr-un basm. Ajuns pe tărâmul interzis, nu mică i-a fost mirarea când o lovitură venită din senin l-a trântit la pământ și cineva i-a aruncat în față cuvintele „pui de jidan”. Incapabil să se apere și să înțeleagă ce i se întâmplă, Aaron s-a simțit de parcă ar fi fost atacat de o haită de animale turbate, infuriate dintr-un motiv inexplicabil și gata să-l sfâșie pe el. S-a întors acasă umilit și învins, iar peste câțiva ani i-a fost ucis tatăl în dimineața de pomină a pogromului. Student la Odessa, după mulți ani, a început să viseze la un regim fundamental nou, în care va avea drepturi egale cu ceilalți și care îi va dizolva identitatea de „jidan”.

Mai mică decât Aaron, Sara a crescut împreună cu Estera, copila faimosului comerciant Isaac Moiseevici Grinberg, un negustor evreu privilegiat, de primă ghildă, care îl considera pe măruntul vânzător Froim Kalminovici, tatăl Sarei, mâna sa dreaptă. Răsfățată de Estera cu o prietenie caldă și de Ezra, fratele mai mare al Esterei, cu cărți și discuții despre literatură, Sara a înțeles repede că nu poate evada din casa părintească decât prin educație. Venită ca un miracol, propunerea influentului Grinberg de a-i plăti fetei studiile la universitatea de medicină din Zurich, Elveția, a fost pentru Sara o șansă nesperată. Inteligentă și receptivă, Sara și-a făcut în Elevția prieteni noi, a primit explicații și informații, iar după câteva luni, a ajuns să fie căutată și invitată peste tot.

Deși amândoi erau la fel de cunoscuți și de respectați în cercurile lor, Aaron și Sara au ajuns să nu-și mai vorbească din cauza alegerilor diferite, incompatibile, care transforma orice dialog, oricât de bine intenționat ar fi fost, într-un război verbal, la fel de dureros pentru amândoi. Pe deplin conștienți că nu vor găsi niciodată o cale de mijloc, Sara și Aaron se vor întâlni pentru ultima dată, de dragul copilăriei lăsate în urmă, la care nu se vor mai întoarce niciodată.

„Povestim de teamă că într-o zi vom uita totul. Povestirea este forma ritualică cel mai des folosită în luptă cu uitarea. Povestim de mii de ani, repetînd mereu ca o mantră povești vechi, noi în lupta cu uitarea. Când vom uita să povestim, uitarea va veni peste noi ca întunericul, ca neantul.” (Vasile Ernu, Izgoniții, p.28)

Magda Lungu, 09 decembrie 2022

Vasile Ernu - Izgoniții

Editura Polirom, 2022, 304 pagini

Din Mica trilogie a marginalilor fac parte:

»» Sectanții | (2015)

»» Bandiții | (2016)

»» Izgoniții | (2019)

Serie de autor ⊰ «Vasile ERNU»

Tweet