⧫ Sectanții
Captivantă și alunecătoare, povestea Sectanților din Bugeacul moldovenesc cuprins între Nistru, Dunăre și Mare se întinde de-a lungul a patru generații de marginali născuți și crescuți în mijlocul unei comunități restrânse, care a reușit să supraviețuiască războaielor, foametei și limitărilor impuse de orânduirile politice igorând lumea exterioară și respectând doar regulile sectei.
Cronologic vorbind, începuturile comunității se leagă strâns de povestea de dragoste dintre primul mare patriarh al sectei, străbunicul Culachi, și fermecătoarea Katrina, fata cea mică a cizmarului Abraam Moskovici, unul dintre cei mai buni meșteri din orășelul Bolgrad și ucenic al faimosului Iosif Davidovici Rabinovici Născut în Basarabia, într-o familie de rabini hasidici, tânărul Iosif l-a întâlnit la o vârstă fragedă pe Ihil Țvi Meerovici Gherșenzon, care i-a pus în brațe o traducere a Noului Testament și l-a îndemnat să o citească. După ce a parcurs culegerea de texte, Iosif Rabinovici s-a transformat într-un alt om. Cititor împătimit al cărților religioase și laice, publicist, apoi învățător, Iosif Rabinovici și-a deschis prima școală la Orhei și s-a ocupat de educația copiilor evrei săraci din regiune până la pierderea fiicei celei mici, moartă în timpul unei emidemii de holeră.
Distrus după pierderea copilului, măcinat de suferință, confuzie și disperare, Iosif Rabinovici și-a găsit un refugiu în studierea credinței evreilor palestinieni și a plecat în pelerinaj, în coloniile evreiești din Palestina, întorcându-se de acolo, a doua oară total schimbat. Se zice că ar fi avut o revelație, dar cert este că, pe deplin convins că misiunea lui este de a crea o comunitate națională iudeocreștină în Basarabia, în 1884, cu ajutorul pastorului evanghelic Faltin, a deschis la Chișinău o casă de rugăciuni pe care a numit-o Adunarea Israeliților Noului Testament. Această nouă comunitate, deși detestată de evreii și de creștinii ruși și moldoveni din toate confesiunile și prigonită de stat, a supraviețuit decesului întemeietorului său, care a închis ochii în 1899, după ce zăcut o vreme, bolnav de malarie. Discipol al legendarului Iosif Davidovici Rabinovici, cizmarul Abraam Moskovici din Bolgrad, tatăl preafrumoasei Katrina, i-a dat străbunicului Culachi și mâna fetei sale mai mici, dar i-a și deschis larg porțile comunității Israeliților Noului Testament. Iar Culachi a pășit însurat printre sectanți.
Căsătorți la începutul secolului al XX-lea, într-o toamnă arămie ca frunzele de vie, Katrina și Culachi au trăit în bună înțelegere și au adus pe lume patru băieți și o fată. După sângerosul an 1903, în care ura, teama și neputința omenească au culminat cu măcelul de la Chișinău, comunitatea lui Culachi s-a rupt în două, împărțindu-se în evreii-sioniști și evreii-socialiști, două grupuri mari și radical opuse. Nici cu unii, nici cu alții, în primă fază, evreii mesianici au fost prinși la mijloc, dar după Revoluția bolșevică, s-au separat de ambele grupări și au format o comunitate de sine stătătoare, aidoma altor 25.000 de comune sectante, apărute treptat, în următorii zece ani, în tot URSS-ul. Ignorață la începuri, apoi măcelărită în pogroame pentru că avea sectanți născuți evrei, comunitatea mesianicilor a înflorit în primii ani de după revoluție, după care a intrat în conflict deschis cu Puterea și a fost nevoită să găsească soluții pentru a putea supraviețui.
Așa-zisa tactică a sectelor, descrisă magistral de Vasile Ernu, cu citate sau fragmente de text preluate din cărțile publicate la începutul secolului al XX-lea la Editura de Stat pentru Literatură Antireligioasă, și cu episoade incredibile, extrase din poveștile de viață ale bătrânilor, care au fost trecute cu vederea sau voit n-au fost incluse în istoria oficială, depășește orice imaginație. Cel mai la îndemână exemplu și, poate, cel mai concludent, este cel din perioada lagărelor și pușcărilor, de după cel De-al Doilea Răzoi Mondial, în care liderii sectanțiilor, deportați sau închiși oriunde în imperiu au reușit să atragă noi membri și să înființeze grupuri și grupulețe de sectanți aparținând tuturor națiilor pământului. După moartea bunicului și a lui Stalin, foștii deținuți siberieni întorși acasă au lăsat în urmă prietenii pe viață legate prin pușcării, care au format o rețea extrem de bine organizată, extinsă în toate colțurile imperiului. Tatăl, cel care a călătorit în România, undeva prin zona Brăilei, a rămas uimit de incultura religioasă a creștinilor vis-à-vis de educația obligatorie și rigidă, dar explicită, primită de sectați din fragedă copilărie.
Un alt exemplu, extrem de relevant pentru următorul secol, al XX-lea, este cel al unchiului american, întors din exil în România, împlinit și bogat în Occident, dar trist că și-a vândut libertatea în schimbul unui confort pe care cei rămași acasă l-au ignorat nu pentru că nu și l-ar fi dorit, ci pentru că au fost educați de mici să respingă tot ce i-ar fi împiedicat să se miște neîngrădiți. Asemenea confortului, copii sectanților erau învățați, tot de mici, să refuze privilegiile și funcțiile de orice natură și să evite cu orice preț evoluția în ierarhia socială. Acceptând doar două jurăminte, cel medical și cel militar, în răspăr cu marea istoriei și în război declarat cu Puterea, indiferent de vremuri, sectanții din Buceac au refuzat să participe la viața colectivă, fiind un fel de insula plutitoare într-un ocean de neliniști sau, altfel spus, un fel de stat în stat. Odiseea lor neștiută și multe alte răspunsuri la întrebări pe care unii dintre le-am avut, dar n-am îndrăznit să le punem, într-o carte document despre o comunitate religioasă care a reușit să supraviețuiască de patru generațiii.
„Acesta era secretul sectei mele. Cu cît se retrăgea mai mult, cu atît găsea resurse mai bune, mai eficiente de a rezista și de a se organiza. Marginalitatea la care era împinsă o punea în situația de a găsi resurse inepuizabile în zone total necunoscute, de a descoperi forme și modalități de trai nebănuite nici măcar de temutul regim, care avea impresia că știe și controlează tot.” (Vasile Ernu, Sectanții, p.237)
Magda Lungu, 10 septembrie 2021
Vasile Ernu - Sectanții
2015 - Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură
Editura Polirom, 2020, 374 pagini
Din Mica trilogie a marginalilor fac parte:
»» Sectanții | (2015)
»» Bandiții | (2016)
»» Izgoniții | (2019)
| Serie de autor ⊰ «Vasile ERNU» |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu