Vasile Ernu

⧫ Sălbaticii copii dingo

În teribilii ani '80, Vasile, Liuda, Ghenură și Nadia, se întânesc în gară din Chișinău. Adolescenți în devenire, deși începuseră să dispară nopțile de acasă, cei patru prieteni buni s-au ferit să le spună părinților despre vacanța de o săptămână planificată în Crimeea, pe malul mării. Nu pentru că n-ar fi fost lăsați să plece singuri - cine știe? -, ci pentru că mica escapadă în plină vară, departe de casă și de îngrijorările părinților, era prima lor mare aventură care urma să înceapă cu un drum lung, de 650 de kilometri, de la Chișinău la Simferopol, orașul cheie și inima Crimeii, și avea să se termine, după o săptămână petrecută pe malul Mării Negre, cu o stranie întoarcere acasă în care tristețea unei mari pierderi se învălmășea cu imensa bucurie a unui nou început.

După veselia întâlnirii în gara copilăriei, cei patru prieteni au urcat într-un tren sovietic masiv, un fel de casă pe roți, pregătit să-și primească toate categoriile de călători, de la studenți, muncitori, mici funcționari și aventurieri, plecați pentru câteva zile la odihnă sau la rude, la birocrați, militari de rang superior sau oameni de afaceri, care preferau trenul avionului din pricina prețului proletar al biletului și a compartimentelor cu cușetă în care, după ce ușa era închisă, nu mai dădea nimeni buzna peste tine. Citind. cântând sau sporovăind în tihnă, cei patru prieteni nici n-au simțit când a trecut timpul și au ajuns la Simferopol, orașul central cel mai important din Crimeea, ridicat de țarina Ecaterina cea Mare peste un sat al tătarilor. Legat de toate orașele de pe litoralul Mării Negre, printr-o rețea de troleibuze, Simferopolul s-a deschis celor patru adolescenți ca un evantai, îndemnându-i parcă să își aleagă singuri drumul, iar ei l-au ales pe cel către Ialta, celebrul oraș în care trei președinți, Stalin, Roosevelt și Churchill au schimbat, în februarie 1945, harta lumii.

Fiind deja către seară, primul popas l-au făcut în Livada, un sat cu pretenții de oraș aflat la doar trei kilometri de Ialta, raiul turistic al sovieticului cu venituri mici, care găsea aici locuri de cazare ieftine și servicii de tot felul, de la masă până la spălatul hainelor. Spre surprinderea lor, ajunși în Livada în plin sezon, cei patru adolescenți nu au găsit cazare și au fost nevoiți să doarmă, salvați în ultimul moment de o studentă stagiară, taman în Palatul Livada, faimosul castel în care s-au plimbat cei mai puternici oameni ai lumii, în care au dormit țari, cneji și cneaghine și în care s-a hotărât, în 1945, soarta omenirii. Treziți a doua zi foarte devreme, după o noapte în care Palatul Livada a fost numai al lor, Vasile, Liuda, Ghenură și Nadia au mai făcut un tur prin locul acela magic după care au plecat la Feodosia, numit câmdva de localnici micul Istanbul, un oraș nu foarte mare, dar pregătit să-i primească pe aventurierii noștri într-un camping aproape de plajă, înconjurat de cantine unde se puitea mânca rapid și ieftin, de localuri improvitate de armeni și gruzini, nu foarte legale, și de restaurante sofisticate, în care prețul preparatelor gustoase și frumos aranjate în farfurii luxoase ardea buzunarele obișnuiților cu asemenea finețuri mai ceva decât soarele verii.

Mai puțin procupați de mâncare și mult mai interesați de plajă, de mare, de plimbările lungi în diminețile răcoroase și de galeria Aivazovski, un muzeu mic, dar fascinant, cei patru adolescenți au petrecut o săptămână de vis în Crimeea, în ultima vară a copilăriei lor, și s-au întors la Chișinău melancolici și poate puțin plictisiți unii de alții, deși se spune că de prieteni nu te poți plictisi lesne. La început agale, apoi din ce în ce mai grăbită, toamna venea peste oraș, iar Vasile, zburat dintr-o școală în clasa a noua, era nevoit să se înscrie la alta, pentru a termina zece clase și a intra la facultate. Fără buletin de Chișinău, ar fi putut intra la o școală normală pe baza vizei de flotant, dar cum acest lucru însemna ca cineva să te ia cu chirie în spațiul locativ, Vasile a ocolit procedurile și a ales SPTU de la Ciocana, o școală profesional-tehnică, care își trimitea elevii în practici lungi și pregătea muncitori calificați pentru fabrica de frigidere. În prima iarnă terbilă de la începutul adolescenței, cea care a făcut legătura între anii '87 și '88, Vasile a făcut cunoștință cu neînfricații dingo, copiii muncitorilor de la periferia capitalei.

Deși sfernicul Soniei, regina gopnicilor școlii STPU, și flebețea ei, adolescentul timid și citit, care știa deja unele lucruri despre aceste școli, dar nu trăise nici o experiență cu acești copii organizați în bande sau găști, veșnic puși pe scandal și bătaie, dar care ascundeau în spatele acestei violențe multă suferință și sensibilitate, a abandonat școala în care s-a simțiti din prima zi terorizat în anul imediat următor și s-a mutat în centrul Chișinăului, în boema dulce a copiilor bine hrăniți și bine educați, cu părinți intelectuali. Ajutat de Mitru Crudu, prietenul de nădejde și poet, care l-a convins pe faimosul director Ilia Stepanovici Coșanu că este fratele mai mare al elevului năpăstuit de o soartă medreaptă cu exmatricularea și abandonul, Vasile a fost admis la Școala moldovenească de îngerași nr.32, printre copiii unei lumi cu alte reguli și alte simboluri, în care profesori dedicați i-au lărgit orizontul cunoașterii. Trecut, înainte de a fi student la Litere, prin cinci școli, în care a cunoscut, pe rând, elevi și eleve cu părinți modești sau dimpotrivă, aparținând tuturor clasele sociale, scriitorul cu talent de povestitor de mai târziu păstrează proaspete amintirile acelori ani crepusculari ai fostului imperiu URSS și ne face părtași, citindu-l, la destrămarea, apoi implozia unui regim în care doar copiii reușeau să se simtă pe deplin fericiți.

„Adolescența este perioada de luptă a sufletului între domesticire și resălbăticire, asemenea câinilor dingo, când vrei să afli cine ești, ce poți face, cât te poți controla, care sunt limitele tale fizice și morale, psihologice și emoționale și înveți să le împaci și să ți le asumi.” (Vasile Ernu, Sălbaticii copii dingo, p.275)

Magda Lungu, 17 septembrie 2021

Vasile Ernu - Sălbaticii copii dingo

Editura Polirom, 2021, 376 pagini

Serie de autor ⊰ «Vasile ERNU»

Tweet