⧫ Pallady. Ulise legat de catarg
Născut la Iași, în aprilie 1871, într-o familie de boieri moldoveni, Theodor, primul din cei patru copiii ai familiei Iancu și Mariei Pallady, a studiat ingineria la București și Dresda până când descoperit desenul și pictura. Îndrumat de profesorul Erwin Oehme, care i-a recunoscut talentul artistic, să plece la Paris, Theodor Pallady a studiat pictura în atelierul lui Edmond Aman-Jean, apoi s-a înscris la Ecole des Beaux-Arts și a debutat, în 1900, cu tablouri și desene care au uimit vizitatorii Pavilionului României din cadrul Expoziției Universale de la Paris. Român stabilit la Paris și unul dintre cei mai ambițioși artiști din toate timpurile, Theodor Pallady a pictat tablouri cu peisaje, interioare, natură statică și nuduri, pe care le-a expus la București și Paris, descoperindu-și propriul drum în artă și păstrându-și, de-a lungul anilor, originalitatea. Marginalizat de regimul comunist mai bine de un deceniu și reprimit în rândul artiștilor de seamă în 1950, șase mai târziu, cu câteva luni înainte de a trece în lumea drepților, în 1956, la 85 ani, Theodor Pallady a fost omagiat cu titlul de Maestru emerit al artei.
În aprilie 1940, cu două luni înainte de ocuparea Parisului de către nemți, la șaizeci și nouă de ani, Theodor Pallady se pregătea să plece la București, pentru expoziția de pictură de la Ateneu. Tablourile fuseseră deja pregătite din noiembrie, dar din cauza bolii, iar apoi a morții lui Yvonne, plecarea a fost amânată. De cincisprezece ani de când trăia și picta în Paris, Pallady se cam obișnuise cu intimitatea atelierului său auster în care intra doar el și Yvonne, iar cu trecerea anilor, renunțase încet, încet și la vizitele gălăgioase ale prietenilor. Din ce în ce mai singur cu trecerea anilor, pictorul s-a mulțumit cu liniștea celor două camere de la ultimul etaj al clădirii din bătrâna piață triunghiulară Dauphine, iar acum, pe picior de plecare, se gândea că drumul lung, dintr-o capitală în altă capitală, și vârsta înaintată sunt motive suficiente pentru a nu părăsi Parisul, nici măcar pentru expoziția atât de mult așteptată.
Născut la Iași, în 1871, într-o familie boierească, Theodor a fost primul copil al soților Iancu și Maria Pallady, doi părinți cu rădăcini grecești, priviri pătrunzătoare, limbi ascuțite și firi supărăcioase. Atras de mic de creioanele, pensulele și vopselele de pe rafturile papetăriei bătrânului librar Maugsch, de pe Ulița Sârbeasc a Iașiului, Toto a început să privească cu atenție culorile, apoi, pe la șase ani, să deseneze, sub privirile atente ale perceptorului francez Monsieur Clavel. Mutarea familiei Pallady la București, când Toto abia împlinise unsprezece ani, și primul profesor de desen de la Liceul particular de băieți „Sf. Gheorghe”, Fidelis Walch, au fost pentru pictorul de mai târziu evenimentul hotărâtor și mentorul potrivit care i-au modelat gusturile și l-au îndepărtat de amatorismul deprins în copilărie.
Sportiv, pasionat de scrimă, vegetarian ca profesorul Walch și pasionat de literatură, Theodor Pallady s-a transformat în patru ani din băiețelul firav, abia venit din Iași, în bucureșteanul atletic de cincisprezece ani, sigur pe el și cu replici tăioase, care a înfruntat un profesor de la școala din București, apoi s-a înscris la Politehnica din Dresda, de dragul părinților care îl voiau inginer. Acesta a fot al doilea pas hotărâtor pentru cariera pictorului Theodor Pallady. Elev al profesorului politehnist Ernst Erwin Oehme, Pallady a învățat temeinic desen tehnic la facultate, iar în particular, cu același profesor, grafică și pictură. Pasionat de perspectivă, lumină și culoare, Theodor Pallady tânjea după armonie și simplitate, iar când n-a mai putut răbda rigorile ingineriei, a plecat să studieze pictura la Paris, amenințându-și părinții că, dacă încearcă să-l oprească, se va înrola în Legiunea Strănă.
După Bucureștiul începuturilor și Dresda primelor cunoștințe, Parisul a însemnat pentru Pallady salonul Mariei Cantacuzino, intrarea în societatea artistică a vremii, Ecole des Beaux-Arts, revoluții artistice și debutul din 1900, de la Grand Palais, cu șase lucrări, trei picturi în ulei, o natură statică și două desene, dintre care una premiată cu o mențiune onorabilă. Tânăr și ambițios, Theodor Pallady a început să atragă atenția criticilor de artă, a colegilor de studiu și a prietenilor din copilărie și la Paris, și în țară. Înalt, suplu, rebel și nefumător, după ce a renunțat la pipă pentru a-și putea cumpăra o carte, Pallady a avut multe iubiri, scurte și trecătoare, s-a logodit în tinerețe cu Alisa Vidrașcu, care l-a părăsit pentru un alt bărbat, s-a căsătorit târziu, cu Jeanne, dar a iubit-o în secret pe superba Cella, fiica cea mare a scriitorului, avocatului și politicianului Barbu Delavrancea, și a rămas fidel, întreaga viața, unicei și imensei sale iubiri, pictura.
La fel de cunoscut în România și în Franța, cu expoziții personale în București și Paris, Pallady, artistul care a trăit în două lumi diferite, a rămas în memoria iubitorilor de artă prin nudurile, autoportretele și naturile sale statice, care impresionau prin proporție, ritm și armonie. Renunțând la toate plăcerile vieții pentru a se dedica picturii, Theodor Pallady a fost un Ulise al culorilor, cel care s-a legat de șevalet, nu de catarg, pentru a nu se lăsa ispitit de cântecul sirenelor. Învitat în România pentru o expoziție, în acel aprilie 1940, și obligat să rămână în România din cauza războiului, apoi a regimului care nu i-a mai permis să plece la Paris, dar nici nu i-a recunoscut munca și talentul, Theodor Pallady a continuat să picteze fără a se plânge de sărăcie, foamete sau inflație. Nici măcar atunci când bombardamentele i-au distrus tablourile sau când comuniștii veniți la putere i-au interzis expozițiile, Pallady nu a dat glas nemulțumirilor. Le-a trăit din plin pe toate și le-a tăcut pe toate, a pictat cum a știut și a așteptat chinuit, așa cum a putut, să vină și rândul lui. Iar rândul maestrului a venit în 1956, anul în care pictorul de 85 de ani, suferind și îmbătrânit, a primit titlul de Maestru emerit al artei. Câteva luni mai târziu, Theodor Pallady a trecut la cele sfinte la fel de tăcut ca în anii prea lungi și prea triști, care l-au vlăguit.
Superbă această biografie romanțată, în lumini și umbre, a omului, cu bune și cu rele, și a artistului, împotriva timpului, Theodor Pallady, pe care l-am însoțit în aventura vieții sale, de la răsăritul pe moșia boierească a familiei, urmat de urcușul abrupt pe culmile succesului și căderea lentă în dizgrație, apoi recunoașterea târzie și iminentul apus.
„Mai tâziu, criticii au observat că Theodor Pallady arareori pictează ochii femeilor, preferând să-i sugereze prin câteva tușe. Poate că totul a pornit în fața portretului care arăta o imagine de mult trecută, o privire de o clipă. Acolo, neștiută încă și neclară, s-a născut în el dorința de a picta permanențe, și nu clipe.” (Anca Vieru, Pallady. Ulise legat de catarg, p.21)
Magda Lungu, 06 septembrie 2024
Anca Vieru – Pallady. Ulise legat de catarg
Editura Polirom, 2023, 232 pagini
