⧫ Felii de lămâie
Diferite și unice, deși toate propun personaje împrumutate imediata realitate, cea în care trăim cu toții, cele douăzeci de povestiri ale acestui volum, - vesele, melancolice sau ironice -, ne invită să ne delectăm cu povești de viață în care s-ar putea să ne recunoaștem. Elevi sau pensionari, vecine curioase sau artiști bonomi, oameni ai străzii sau corporatiști, tineri căsătoriți sau cupluri blazate, de mulți ani formate, toți eroii și eroinele acestor povești au avut ceva de pierdut, ceva de uitat, ceva de câștigat sau ceva de sperat și își trăiesc prezentul cu o asemenea intensitate de parcă fiecare zi ar fi cea mai importantă zi.
Deși este grotescă, povestirea Ochul de iepure, în care Laura duce la școală, pentru ora de biologie, capul unui iepure mort, lovit de tatăl său cu mașina, alunecă de la hărmălaia elevilor de peste zi la tristețea fetiței rămasă singură acasă, care macină gânduri referitoare la boala mamei internate în spital și operată de curând. Deși copilărească, pozna cu capul de iepure mort nu este nimic altceva decât un strigăt după ajutor, o încercare de evadare dintr-o realitate incertă și chinuitoare. Deși trecut prin viață și cu mai multă experiență, exact la fel procedează și bărbatul din cea de-a doua povestire și care, obosit sau doar plictisit de nevasta la fel de cicălitoare în concediu ca și acasă, urmărește cu o atenție sporită gesturile tandre și discuțiile însuflețite ale unui cuplu mult mai tânăr, Zâna și Iubi, venit ca și el la Portița, într-un sejur de câteva zile.
A zecea parte, povestea de viață a Laurei Lazăr – Lala pentru prieteni – cea mai populară fată din grupul invidiat în liceu, format din ea, Mirela, Andu, Șerban și Toni, este cu atât mai tristă cu cât vedeta de odinioară, studentă la și iubita lui Toni în primul an de facultate, iar după plecarea tânărului în armată, îndrăgostită de Cătălin și fugită cu el, pentru trei ani, în Germania, apoi femeie de afaceri în România, la sugestia lui Angelo, împreună cu care a pornit, la douăzeci și trei de ani, o firmă de cosmetice cu care a și rămas, nemulțumită de ea și de tot ce a realizat în cele două decenii de la terminarea liceului, se întreabă ce ar mai fi de vorbit cu foștii colegi și cu iubitul părăsit fără nici o explicație. Deși mâhnită și nervoasă, Laura descoperă la petrecere că fiecare dintre foștii elevi are o poveste asemănătoare, cu împliniri și trădări, dar cel mai crunt încercat de viață a fost Andu, cel care a rămas, imediat după serbarea majoratului, fără a zecea parte din corp.
Din Veneția, cu drag primim vești de la Andra, copilă singură la părinți, crescută în București, îndrăgostită la 23 de ani de Dani și bântuită din ziua în care s-a mutat la el acasă de niște coșmaruri îngrozitoare, cu niște ceșcuțe de cafea dintr-un porțelan extrem de fin, ușoare ca o spumă și foarte vechi, moștenite din generație în generație, pe care cineva le sparge, nu se știe cine, iar ea calcă desculță pe cioburi, după care deschide o ușă și aleargă în neștire, pe străzi fără nume, urmărită de un necunoscut pe care nu-l poate vedea. Îngrozită de viziunile nocturne, Andra le asociază cu prezența bărbatului în viața sa, încearcă să se lupte de una singură cu demonii și se căsătorește cu Dani, pleacă în luna de miere la Veneția, după care află, cu stupoare, că ceștile chiar au existat și au fost sparte la un revelion de tatăl proaspătului ei soț. Și ca și cum ar avea nevoie de o continuare a coșmarului abia vindecat, Andra se sperie de o mască de carnaval hidoasă și chiar aleargă pe străzile Veneției, dar nu fugărită de un necunoscut, ci de Dani, care încearcă să o oprească și să o liniștească.
Rând pe rând, toate personajele povestirilor, români sau străini, tineri sau bătrâni, săraci sau bogați, eroi neștiuți sau eroine necunoscute, își deapănă dorințele cele mai ascunse sau scot de prin rafturile amintirilor povestea cea mai amară și ne oferă aceste felii de lămâie, fără a încerca să le îndulcească, dar dorind să ne convingă că viața, chiar dacă este un amestec de dulce și amar, merită din plin trăită. Minunată, povestirea care dă numele romanului, în care o doamnă cu un cățel se așează pe o bancă și vorbește într-una, reușind să ne arate lumea privită prin ochii ei, este ceva mai aparte, apropiată de o minidramă psihologică, în care tensiunea este construită lent, iar finalul este imprevizibil și dă peste cap întreaga poveste.
„Era ea. Ea, dar cu o expresie care nu-i plăcea, o tristețe falsă, puțin formală, care părea mai degrabă ușurare. O cuprinse iar tremurul. Poate asta simți când întâlnești un alter ego. Când citești pe alt chip gândurile tale pe care credeai că le poți ascunde.” (Anca Vieru, Felii de lămâie, p.159)
Magda Lungu, 30 ianuarie 2021
Anca Vieru – Felii de lămâie
Editura Polirom, 2018, 240 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu