⧫ Pe unde înoată urechinii
Într-un sat din nordul României comuniste, în timpul „pușcăturilor” din seara de Înviere, un copil rom este ucis de fiul unei familii înstărite. Accident sau răzbunare, tragedia înfierbântă mințile sătenilor, care încep să vorbească vrute și nevrute, nu toate adevărate, despre familile victimei și ale făptașului. Martori inocenți ai nebuniei ce cuprinde satul, protagonistul, un puștan de opt ani crescut de un bunic respectat în comunitate, și alți câțiva băieți care fac parte din aceeași gașcă, urmăresc cu interes comportamentele contradictorii ale adulților, care, în cele din urmă, îi afectează mai mult decât cele întâmplate.
Totul a început cu vreo două ore înainte de slujba de Înviere, atunci când câțiva băieți din sat s-au adunat în curtea bisericii pentru pușcăturile de Paște. Unul dintre băieții mai mari, Mihnea Baraban, cu care Dani Tudor nu avea cine știe ce legătură, dar despre care știa că are haine cumpărate de părinți din capitală și o bicicletă adusă din străinătate își construise un pușcoci nou de bubuit și abia aștepta să le arate celorlalți cine este cel mai tare. Necazul a făcut ca
distracția atât de mult așteptată să se transforme într-o tragedie atunci când explozia prafului de pușcă a crăpat țeava, iar cuiul strunjit a zburat spre capul unui copil care se învârtea fără rost prin curtea bisericii deși ar fi trebuit să fie în cu totul altă parte.
Aflat în biserică pentru a-și pregăti slujba, preotul Augustin Boga a auzit bubuitura, iar când a ieșit afară și a văzut copilul cu capul spart, a chemat Salvarea și miliția,după care, ajutat de paracliser și de câțiva oameni, a împrejmuit locul tărășeniei cu bârne de lemn, ca nu cumva să calce sătenii prin balta de sânge. În câteva zile, tragedia din curtea bisericii a intrat în toate casele din micul sat bucovinean, zăpăcind mințile sătenilor și împărțindu-i în două tabere: cei de partea lui Mihnea Baraban, care au considerat tragedia o întâmplare nefericită, și ceilalți, puțini, de partea copilului de etnie romă, care a plătit cu viața pentru joaca periculoasă a altuia. Isteț și curios, Dani Tudor, un puștan de șapte-opt ani crescut de bunicii Stratulat, urmărește desfășurarea evenimentelor și înregistrează tot ce se întâmplă în juru-i deși nu înțelege totul pe deplin.
Respectat de oamenii din sat, bunicul Stratulat, unul dintre personajele cheie ale romanului, fost șef de tren înainte de a se pensiona, este printre puținii care a aflat că preotul, ajutat de oamenii legii, a încercat o mușamalizare a tragediei. Ajutat de fiecare dată de familia Baraban care a dat bani, ori de câte ori a fost nevoie, la renovarea bisericii, preotul Augustin Boga, al doilea personaj cheie deși apare doar episodic, a negociat îndepărtarea din sat a părinților copilului ucis în schimbul unei sume substanțiale. Neutru în toată povestea, bunicul Stratulat este convins de vinovăția lui Mihnea Baran și de nevinovăția romilor din deal, marginalizați pe nedrept de sătenii care i-au considerat dintotdeauna murdari și violenți. Al treilea personaj cheie este Doru Diliu, băiatul fugit de la Casa de copii din cauza bătăilor crunte cu funii ude sau cu cureaua și pripășit în sat, care a fost singurul martor al tragediei, dar pe care nu-l crede nimeni.
Slobod la gură și convins, la fel ca bunicul Stratulat, de vinovăția lui Mihnea Baraban, Doru Diliu este prins de milițieni, cu ajutorul preotului Augustin Boga, și dus cu forța înapoi, la Casa de copii. Mâhnit de dispariția lui Doru Diliu din gașca puștanilor puși pe șotii, Dani Tudor pune cap la cap cele petrecute în zilele de după Paște și le ia apărarea romilor, cu atât cu mai mult cu cât el înusuși devenise, dintr-o pură întâmplare, frate de cruce cu băiat de deal. Neștiind ce să mai creadă din cauza zvonurilor false și a răspândacilor din ce în ce mai numeroși, sătenii se întorc împotriva romilor de deal, de altfel nevinovați, iar toată acestă nebunie, care se propagă și se amplifică zi după zi, pătrunde și în gașca celor mici, care ajung să se certe pentru lucruri minore, iar în final se despart fără a înțelege de ce au ajuns în punctual în care nu se mai poate face nimic.
Roman psihologic despre prejudecăți, rasism, nedreptate și forța cuvintelor, în care un copil nevinovat și fragil, Dani Tudor, refuză să participe la nebunia colectivă, Pe unde înoată urechinii este o analiză fină, concretă și realistă a felului în care funcționează manipularea. Profitând de frica sătenilor de romii din deal, o teamă nejustificată prin nimic concret, cele două forțe aliate, biserica, prin vocea preotului Augustin Boga, și miliția, prin cei doi oameni ai legii, Tilincă și Sălăvăstru, lansează zvonuri care pătrund discret și treptat în mintea gospodarilor și le tulbură judecata până când sătenii devin atât de confuzi și epuizați încât renunță să mai caute un adevăr pe care un copil de opt ani îl intuiește. La fel de remarcabil este și faptul că Lucian Dan Teodorovici a ales, dintre toatele relele pământului, nazism, comunism, holocaust, războaie, o poveste inspirată dintr-un fapt real, trăită de oameni obișnuiți, locuitori ai unui sat fără nume.
„Totul începuse pentru că alții n-avuseră chef de mine, dar apoi, câteva zile la rând, nu mai avusesem eu nici un chef de alții. Și exact așa mă simțeam acum, fără nici un chef de alții.” (Lucian Dan Teodorovici, Pe unde înoată urechinii, p.150)
Magda Lungu, 11 octombrie 2026
Lucian Dan Teodorovici – Pe unde înoată urechinii
Editura Polirom, 2026, 312 pagini
