Henryk Sienkiewicz

⧫ Potopul

În anul 1655, suedezii au rupt acordul încheiat în 1629 și au invadat Polonia. În următorii cinci ani, polonezii s-au văzut obligați să lase deoparte tihna și obiceiurile pentru a-și apăra țara de atacul năvălitorilor. Trăită în vreme de război, dragostea dintre viteazul Andrzej Kmicic și domnița Aleksandra Billewicz este foarte diferită de o iubire în vremuri de pace, cei doi tineri fiind nevoiți să aleagă cu mintea, împotriva inimii lor.

Tineri, frumoși și entuziaști, Aleksandra și Andrzej se întâlnesc pentru că așa le-a fost lăsat, solemn, prin testamentul bunicului Billewicz, și se îndrăgostesc unul de altul în clipa în care li se întâlnesc privirile. Nebunatic și de o veselie contagioasă, Andrzej rămâne uimit de frumusețea și eleganța Aleksandrei, iar domnița, inteligentă și delicată, plăcut impresionată de gesturile romantice și de vorbele alese ale cavalerului, îi face loc printre gânduri simțindu-se atrasă, irezistibil, de el.

Iubirea lor, magică, în vremuri atât de tulburi, este supusă unor încercări care amenință să o destrame. Mâna dreaptă a prințului-voievod de Vilna, Andrzej Kmicic este obligat să-i rămână alături în trădare și va fi bănuit și învinuit de jupânița Aleksandra de cea mai cumplită nelegiuire, încercarea de a-l răpi pe rege. Nevoită să aleagă între iubire și țară, Aleksandra îl acuză pe cavaler de înaltă trădare și îl respinge chiar dacă inima îi plânge de dorul și de dragul lui.

Pierzând într-o clipită tot ce avea mai de preț, Andrzej se leapădă de prințul-voievod și pornește să-și apere țara luptând împotriva suedezilor în vestitul asediu al mănăstirii Jasna Gora. Inteligent și spontan, cavalerul își schimbă numele din Kmicic în Babinicz și, curajos până aproape de inconștiență, adoptă strategii originale care-l transformă din trădător în erou. Cu numele jupâniței în suflet și-n gând, cavalerul ajunge în fața regelui, își recunoaște greșeala, îi cere iertare pentru fapta necugetată și primește îngăduința de a-și apăra țara de un măcel care pare fără de sfârșit.

După căderea Varșoviei, când totul părea pierdut, Andrzej Kmicic Babinicz îi salvează viața regelui, apoi câștigă bătălie după bătălie, iar ecourile faptelor lui de vitejie vor ajunge la urechile jupâniței Aleksandra care, fără să-l fi uitat nicio clipă, încerca să-și găsească liniștea convingându-se că rostul ei este să se retragă într-o mănăstire. Hotărâtă să-și împlinească destinul, în drum spre mănăstire, Aleksandra se întâlnește cu Andrzej Kmicic într-o biserică în care preotul, primind scrisoare din partea regelui, tocmai citea despre vitejia fără de seamăn a cavalerului iertat de trădare și răsplătit cu starostia de la Upia.

A doua parte a trilogiei Prin foc și sabie, Potopul și Pan Wolodyjowski, romanul Potopul își însoțește eroii din 1655, anul în care Suedia. rupând acordul de la Nowy Targ a invadat Polonia, și până în 1660, anul în care s-a semnat pacea de la Oliwa. Cuprinzând succesele regelui Carol Gustav, după capitularea de la Ujoecie și trădarea familiei Radziwi, hărțuielile comandantului Ștefan Czarnieck și izgonirea cotropitorilor, Potopul are rădăcini adânc înfipte în istoria medievală a Poloniei, iar povestea de dragoste dintre cavalerul Andrzej și jupânița Aleksandra, captivantă și înălțătoare, se încadrează într-un trecut legendar cu parfum de castele vechi și veșminte de epocă.

„Parcă te aflai într-un oraș străin. Pe ulițe, se vorbea mai mult în alte limbi, decît în cea polonă. Peste tot întîlneai oșteni suedezi, nemți, mercenari francezi, englezi și scoțieni, în uniforme felurite, cu pălării sau coifuri, în tunici și platoșe, ori purtînd ciorapi sau cizme cu carîmbi largi. Pretutindeni pestrițătură străină, haine străine, chipuri și cîntece străine. Pînă și caii arătau altfel decît cei cu care se obișnuiseră polonezii.” (Henryk Sienkiewicz, Potopul, vol.I, p.669)

Magda Lungu, 01 aprilie 2022

Henryk Sienkiewicz – ”Potopul”

1905 - Premiul Nobel pentru Literatură

Editura Polirom, 2021, vol.I-II, 848-792 pagini

Traducere din limba polonă: Stan Velea

Tweet

Henryk Sienkiewicz

⧫ Prin foc și sabie

Prima parte a trilogiei ce cuprinde romanele Prin foc și sabie, Potopul și Pan Wolodyjowski, răscola cazacilor și a țăranilor ucraineni din regatul Poloniei, plină de de eroi hotărâți să moară pentru libertate, ascunde printre bătăliile sângeroase, decisive, o superbă poveste de dragoste dintre principele polonez Jan Skrzetuski și frumoasa prințesă Elena Kurtsevich după care au suspinat mulți cavaleri fermecați de gingășia și noblețea domniței.

Una din cele mai zbuciumate perioade din istoria medievală, răscoala lui Bogdan Hmelnițki, un personaj fabulos în jurul căruia s-au născut legende, a început în prima lună a anului 1648, ca o rebeliune a cazacilor împotriva statului polono-lituanian. Dovedind reale calități militare și diplomatice, Hmelnițki s-a aliat cu tătarii din Crimeea și cu țăranii ucraineini nemulțumiți transformând o răzmeliță ce ar fi putut fi lesne stinsă, într-o mișcare de eliberare națională. Lider al cazacilor și al zaporijienilor, hatmanul Bogdan Hmelnițki a înfrânt armata poloneză la Pilawcea și a câștigat numeroase privilegii pentru cazaci în urma semnării Tratatului de la Zboriv. Continuarea răscoalei lui Hmelnițki este invazia suedeză și războiul de eliberare a ucrainienilor de sub dominația poloneză, evenimente cunoscute istoriei sub numele de Potopul, subiectul celei de-a doua părți a trilogiei scriitorului încununat cu Premiul Nobel.

Dușman de moarte al hatmanului Bogdan Hmelnițki, prințul Poloniei, Jeremi Wisniowiecki, a încercat să negocieze cu răsculații și să oprească revolta. Neînfricat și la fel de bun strateg ca și hatmanul, prințul i-a anticipat mișcările, dar nu l-a putut opri. Lăsându-și deoparte tihna palatului, a pornit să poarte o bătălie în fruntea unei oștiri foarte bine organizată, disciplinată și călită în lupte grele. Personajele principale ale romanului, fictive sau reale, dușmani în vreme de război și cu siguranță prieteni pe timp de pace, aparțin ambelor tabere. Cei patru prieteni, Jan Skrzetuski, Michal Volodievski, Jan Zagloba și Longin Podbipyatka, ofițeri în armata prințului, dispuși să lupte până la capăt, se întâlnesc și se înfruntă cu Bogdan Hmelnițki, Jeremi Wisniowecki și Tugai Bey, oameni de arme cu caractere puternice și onorabile care au jucat un rol esențial în istoria Poloniei secolului al XVII-lea. Confruntările dintre cele două armate, oastea poloneză, pe de o parte, și răsculații, pe de altă parte, intense și spectaculoase, abundă în detalii care stârnesc interesul și măresc suspansul unui roman care s-a bucurat de un succes imediat și atât de incredibil încât a cerut o continuare.

În planul secund al războiului de eliberare a Ucrainei, povestea de dragoste a domniței Helena Kurtsevich pare ruptă dintr-un basm cu zmei. Promisă de familie cavalerului Bogun, Helena se întâlnește cu Jan Skrzetuski chiar înainte de a începe răscoala cazacilor. Chemat să-și apare țara, Skrzetuski o lasă pe cheaghină în grija familiei, iar în urma lui, Bohun o răpește și o ascunde într-un loc tainic, păzit cu strășnicie de o vrăjitoare. Sfâșiată de dorul ofițerului, domnița îi refuză lui Bohun toate încercările de a-i intra în grații, în timp ce Jan Skrzetuski, înnebunit că nu primește nici un fel de vești despre ea, se aruncă în luptă cu nebunia celui care nu mai are nimic de pierdut. Fără să știe prea multe unul despre celălalt, cei doi tineri trec prin momente de cumpănă în care viața le este de multe ori amenințată și pare că se apropie de sfârșit. Dragostea lor, curată și sinceră, rămasă la fel de vie ca în clipa în care li s-au întâlnit pentru prima oară privirile, dăinuiește lunilor de chinuri și însingurare și va fi în final împlinită și răsplătită prin recunoașterea meritelor cavalerului de însuși prințul Poloniei, Jeremi Wisniowiecki.

Inspirat din istoria Poloniei și înfrumusețat cu o poveste romantică, romanul Prin foc și sabie s-a numit inițial Bârlogul lupilor. Cel de-al doilea titlu i se potrivește mult mai bine fiind și mult mai sugestiv. Focul și sabia, dragostea și războiul, cele două la fel de mari încercări prin care trec domnițele și cavalerii sunt răscruci dincolo de care viețile lor capătă un altfel de sens.

”Așa cum valurile umflate ale mării, pe care vîntul le iscă din adîncul depărtărilor, vin, se înalță, acoperindu-se de spumă, și se lovesc cu zgomot, apoi se retrag în larg, tot așa și năvălitorii loveau ici-colo, se dădeau înapoi și se izbeau iar, încercînd parcă puterea apărătorilor, ca și cînd voiau să se convingă dacă nu li se risipește curajul la vederea lor, înainte de a la ucide trupul.” (Henryk Sienkiewicz, Prin foc și sabie, vol.II, p.341)

Magda Lungu, 25 februarie 2022

Henryk Sienkiewicz – ”Prin foc și sabie”

1905 - Premiul Nobel pentru Literatură

Editura Polirom, 2020, vol. I-II, 828-504 pagini

Traducere din limba polonă: Stan Velea

Tweet