Henryk Sienkiewicz

⧫ Potopul

În anul 1655, suedezii au rupt acordul încheiat în 1629 și au invadat Polonia. În următorii cinci ani, polonezii s-au văzut obligați să lase deoparte tihna și obiceiurile pentru a-și apăra țara de atacul năvălitorilor. Trăită în vreme de război, dragostea dintre viteazul Andrzej Kmicic și domnița Aleksandra Billewicz este foarte diferită de o iubire în vremuri de pace, cei doi tineri fiind nevoiți să aleagă cu mintea, împotriva inimii lor.

Tineri, frumoși și entuziaști, Aleksandra și Andrzej se întâlnesc pentru că așa le-a fost lăsat, solemn, prin testamentul bunicului Billewicz, și se îndrăgostesc unul de altul în clipa în care li se întâlnesc privirile. Nebunatic și de o veselie contagioasă, Andrzej rămâne uimit de frumusețea și eleganța Aleksandrei, iar domnița, inteligentă și delicată, plăcut impresionată de gesturile romantice și de vorbele alese ale cavalerului, îi face loc printre gânduri simțindu-se atrasă, irezistibil, de el.

Iubirea lor, magică, în vremuri atât de tulburi, este supusă unor încercări care amenință să o destrame. Mâna dreaptă a prințului-voievod de Vilna, Andrzej Kmicic este obligat să-i rămână alături în trădare și va fi bănuit și învinuit de jupânița Aleksandra de cea mai cumplită nelegiuire, încercarea de a-l răpi pe rege. Nevoită să aleagă între iubire și țară, Aleksandra îl acuză pe cavaler de înaltă trădare și îl respinge chiar dacă inima îi plânge de dorul și de dragul lui.

Pierzând într-o clipită tot ce avea mai de preț, Andrzej se leapădă de prințul-voievod și pornește să-și apere țara luptând împotriva suedezilor în vestitul asediu al mănăstirii Jasna Gora. Inteligent și spontan, cavalerul își schimbă numele din Kmicic în Babinicz și, curajos până aproape de inconștiență, adoptă strategii originale care-l transformă din trădător în erou. Cu numele jupâniței în suflet și-n gând, cavalerul ajunge în fața regelui, își recunoaște greșeala, îi cere iertare pentru fapta necugetată și primește îngăduința de a-și apăra țara de un măcel care pare fără de sfârșit.

După căderea Varșoviei, când totul părea pierdut, Andrzej Kmicic Babinicz îi salvează viața regelui, apoi câștigă bătălie după bătălie, iar ecourile faptelor lui de vitejie vor ajunge la urechile jupâniței Aleksandra care, fără să-l fi uitat nicio clipă, încerca să-și găsească liniștea convingându-se că rostul ei este să se retragă într-o mănăstire. Hotărâtă să-și împlinească destinul, în drum spre mănăstire, Aleksandra se întâlnește cu Andrzej Kmicic într-o biserică în care preotul, primind scrisoare din partea regelui, tocmai citea despre vitejia fără de seamăn a cavalerului iertat de trădare și răsplătit cu starostia de la Upia.

A doua parte a trilogiei Prin foc și sabie, Potopul și Pan Wolodyjowski, romanul Potopul își însoțește eroii din 1655, anul în care Suedia. rupând acordul de la Nowy Targ a invadat Polonia, și până în 1660, anul în care s-a semnat pacea de la Oliwa. Cuprinzând succesele regelui Carol Gustav, după capitularea de la Ujoecie și trădarea familiei Radziwi, hărțuielile comandantului Ștefan Czarnieck și izgonirea cotropitorilor, Potopul are rădăcini adânc înfipte în istoria medievală a Poloniei, iar povestea de dragoste dintre cavalerul Andrzej și jupânița Aleksandra, captivantă și înălțătoare, se încadrează într-un trecut legendar cu parfum de castele vechi și veșminte de epocă.

„Parcă te aflai într-un oraș străin. Pe ulițe, se vorbea mai mult în alte limbi, decît în cea polonă. Peste tot întîlneai oșteni suedezi, nemți, mercenari francezi, englezi și scoțieni, în uniforme felurite, cu pălării sau coifuri, în tunici și platoșe, ori purtînd ciorapi sau cizme cu carîmbi largi. Pretutindeni pestrițătură străină, haine străine, chipuri și cîntece străine. Pînă și caii arătau altfel decît cei cu care se obișnuiseră polonezii.” (Henryk Sienkiewicz, Potopul, vol.I, p.669)

Magda Lungu, 01 aprilie 2022

Henryk Sienkiewicz – ”Potopul”

1905 - Premiul Nobel pentru Literatură

Editura Polirom, 2021, vol.I-II, 848-792 pagini

Traducere din limba polonă: Stan Velea

Tweet