Mara Paraschiv

⧫ Zbor de nălucă

Din când în când, sufletul meu plânge după poezie, acest izvor nesecat de sensibilitate care împrăștie toate nuanțele de gri ale unei zile de o tristețe cenușie, ștergând lacrima urâtului cu vălul diafan al cuvintelor pictate în culorile delicate ale simțirilor omenești. Și, de fiecare dată, fără să supere că am abandonat-o din prea multă nevoie de concret, poezia îmi deschide larg porțile metaforelor sale și mă îmbie, discret, să intru. Mi-e greu să mă întorc, după atâta amar de ani, în locul din care am plecat cu gândul de a nu mai reveni vreodată, iar pentru a-mi ușura dulcele chin, am ales, deloc întâmplător, o antologie în care versurile și proza se armonizează într-un joc de lumini și umbre care însuflețesc nemișcarea și schimbă perspective. Cu o grafică de excepție și un titlu diafan, antologia Zbor de nălucă este ultima, dar nu cea din urmă, apariție editorială a scriitoarei Marei Paraschiv.

Cunoscută celor mici ca autoare de povești cu personaje inedite, așteptată cu sufletul la gură de foștii elevi dornici să-și amintească pățanii ale celor mai frumoși ani, iubită de public, recunoscută și apreciată de criticii literari, premiată și tradusă în engleză și franceză, limbi de circulație internațională, scriitoarea Mara Paraschiv a debutat editorial, în 1993, cu două proze scurte, urmate, doi ani mai târziu, de publicarea volumului de proză pentru tineret „Speranțe într-un zâmbet”. După dublul debut, editorial și publicistic, Mara Paraschis a publicat, de-a lungul întregii cariere, peste douăzeci de volume de povești, povestiri, nuvele, schițe, romane și poezii, culminând, în 2007, cu „Duminici la porți”/„Sundays The Gates”, un volum de poeme haiku, tanka și haibun, o colecție de lirică niponă care a impresionat publicul fascinat de enigmatica și tradiționalista literatură orientală. Scriitoare polivalentă și om al școlii, Mara Paraschiv a păstrat poeziei un loc aparte, ferit din calea pașilor mult prea grăbiți ai trecătorilor prin timp, procupați frenetic de impresie și mai puțin, spre deloc, de expresie.

În aventura senzorială propusă în această antologie, am pășit, trebuie să recunosc, fără șovăire și fără teama că un vârtej de emoții înlănțuite într-o rotire amețitoare mă vor trânti la pământ amestecându-mi gândurile și lăsându-mă fără suflare. Știind prea bine cu câtă grijă își cerne cuvintele, întocmai unui îndrăgostit care-și alege cu sfială atingerile cele mai tandre, am deschis cartea și, surpriză, am alunecat într-o poveste scrisă, parcă, pentru mine. Firește că mă alint, povestea despre Poezia pierdută și regăsită nu a fost scrisă special pentru mine, dar mi-a plăcut să mă întorc în timp, în anii în care așteptam cu nerăbdare serile dedicate basmelor cu prințese bălaie, păduri de aramă, împărății întinse peste șapte țări și șapte mări și luptători neînfricați. Cu sufletul plin de amintirea verilor cu cireșe la urechi și cu zâmbetul blând al mamei zărit printre genele umezite, m-am simțit pe deplin pregătită să intru într-o lume la fel de minunată ca lumea poveștilor, cea a poeziei, în care perechile de cuvinte potrivite se întâlnesc pentru a valsa în ritmul unui dans în care simțurile devin una cu simțirea.

Familiarizată cu multiplele genuri literare abordate de Mara Paraschiv în cărțile publicate de-a lungul anilor, m-am așteptat să găsesc, în antologie, mai multe tematici și, firește, multiple abordări. Ce am găsit mi-a depășit, cu mult, așteptările. După superba introducere în care poezia rătăcitoare este găsită, întoarsă din drum și binecuvântată să-și împlinească menirea, antologia continuă cu un album al copilăriei, tinereții și maturității, în versuri și în proză, terminându-se, elegant, cu un dialog între prezent și trecut în care scriitoarea de azi oferă răspunsuri ample și argumentate întrebărilor directe și provocatoare ale scriitoarei de ieri. Este multă sinceritate în acest dialog cu sine însăși, o sinceritate debordantă și dezarmantă care uimește și cucerește la fel de mult ca înțelegerea deplină a unei vieți trăită cu pasiune și dedicată, cu drag de frumos, semenilor. Aceeași sinceritate care elimină barierele spațio-temporale dintre generații am regăsit-o și în Poemele de început, și în Fulgurațiile poetice care preced momentul liric dedicat unui fragment din istoria României. Contemplativă, atunci când descrie, cu o nesfârșită duioșie și gingășie, casa părintească și sătucul din valea Tazlăului, meditativă, atunci când răspunde unor întrebări referitoare la modul în care alegem să trăim, sau biografică, când ne dezvăluie, ca un jurnal scris la lumina lămpii de veghe, în cea de-a treia parte a zilei, momentele frumoase sau evenimentele tragice ale unei vieți din care n-au lipsit iubirea, fericirea, împăcarea, uitarea și iertarea, poezia Marei Paraschiv pătrunde în locul potrivit și rămâne acolo cât timp se știe binevenită.

Poveste scrisă după ce, mai întâi, a fost trăită la intensitate maximă, Zbor de nălucă este o călătorie interioară cu imagini puternice și sunete clare, descrisă în cele mai potrivite cuvinte, o mărturisire dăruită, cu prietenie și respect, tuturor celor care au cunoscut-o pe Mara Paraschiv măcar în unul dintre multele roluri pe care le-a interpretat, convingător și firesc, de-a lungul unei vieți în care literatura i-a fost balsam pentru suflet și motivație la răscruce de vremuri. Celorlalți, care abia acum o descoperă, Zbor de nălucă le-ar putea fi ghidul perfect pentru deslușirea unor emoții și trăiri copleșitoare care pot transforma, într-o clipă cât o bătaie de aripi, un om într-un poem.

„Deschid ușa în miez de noapte/ mă privesc din toate unghiurile/ și meditez:/ aici lumină... și dincoace,/ întuneric... Eu/ între aceste două lumi:/ văzute și nevăzute/ știute și neștiute.../ pășesc din lumină în orbire/ și reflectez:/ lumina e viața și izvorul,/ întunericul e taina și misterul./ instinctele îmi controlează voința/ indiferența îmi deconspiră neștiința.” (Mara Paraschiv, Zbor de nălucă, ***, p.117)

Magda Lungu, 05 aprilie 2022

Mara Paraschiv – „Zbor de nălucă”

Editura Art Book, 2022, 196 pagini

Tweet