⧫ Amantele
Două femei care își doresc cu disperare să se căsătorească și destinele lor asemănătoare sunt subiectul unui roman de o cruzime înfiorătoare. Lipsite de tandrețe și umilite în permanență de Erich și Heinz, înainte și după căsătorie, Paula și Brigitte trăiesc într-un coșmar permanent, care reflectă întocmai relația dintre un sclav și stăpânul său, tiran. Greu de citit din cauza stilului direct și a dezvăluirilor incomode, Amantele este un roman care desființează până și ideea de romantism, uimește de la început până la sfârșit prin duritate și ridică multe semne de întrebare.
Brigitte este muncitoare într-o fabrică de confecții dintr-un orășel austriac și este convinsă că viitorul ei depinde cu totul de Heinz. Fiică nelegitimă a unei mame muncitoare în aceeași fabrică, Brigitte n-a învățat niciodată nimic și nu se spetește nici cu munca prin casă, dar este tânără și are de oferit bărbatului un corp, iar viitoarei mame soacre, tot sprijinul și o arteziană de lingușiri menite să o convingă că ea și nu Susi este femeia potrivită pentru Heinz cel ambițios, un viitor electrician, care n-a realizat nimic până în prezent, dar visează la o familie și la o mică afacere. Deși îi urăște la fel de tare pe amândoi, mamă și fiu, Brigitte înlătură din jurul bărbatului dorit toate femeile care l-ar fi putut tenta și, uzând de fel de fel de tertipuri mizerabile, își obține premiul dorit. Căsătoria cu bădăranul de Heinz, un coșmar pe care-l suportă cu stoicism, este o uniune grotească între doi oameni care au în comun o casă tixită cu obiecte scumpe, o afacere profitabilă, doi copii și o greață infinită pentru celălalt.
Paula, mezina unei familii sărace, de la țară, cu un tată pensionar și trei frați vitregi, are cincisprezece ani, învață croitoria și îl place pe Erich, copilul nelegitim al unei femei căsătorite cu un lemnar de la ea din sat. Frumos de pică, cu părul negru și cu ochii albaști, Erich are douăzeci și trei de ani, este tot lemnar și pe deasupra, pasionat de meșteritul la hârbul său de motocicletă de pe care o divinizează chiar dacă nu o poate conduce, pentru că nu are carnet. Fără un dram de respect pentru copila pe care o lasă însărcinată, bețiv și mâncău, Erich se căsătorește în cele din urmă cu Paula care-și va căpăta soțul dorit și-l va aduce la ea acasă, într-o cămăruță din casa sărăcăcioasă a părinților. De două ori mamă și nevasta unui bărbat care o huiduie și o bate, Paula încearcă să câștige bani vânzându-și nurii, dar este văzută de un sătean și obligată de Erch să divorțeze. Singură și cu doi copii mici, Paula este nevoită să se angajeze la oraș, în fabrica unde cândva, înainte de a fi o mare doamnă, a muncit și Brigitte.
Neiubite și nerespectate ca fiice, apoi ca partenere de viață, Brigitte și Paula sunt doar două din milioanele de exemple ale atâtor destine frânte, alungate de colo dincolo și în final atârnate iluzoriu în colecția de suveniruri a altora. Și totuși... Sinceritatea dezvăluirii mizeriilor de care sunt capabili oamenii pentru a-și satisface nevoile masculine, dorințele feminine sau ambițiile amândurora, deși conferă un plus de originalitate romanului, șochează printr-o cruzime ieșită din comun, care efectiv desființează romantismul și transformă un sentiment de care este capabil doar omul într-o marfă ieftină, vândută pe tarabă și oricând pregătită pentru cumpărată. Nu pot spune că mi-a plăcut acest roman, dar cu siguranță am învățat din el mult mai multe decât dintr-o poveste de dragoste cu un final fericit, puternic cosmetizată.
„timpul de așteptare nu-l poți umple aici, nici ascultând muzică, nici cu o carte bună, captivantă, nici cu un program tv, nici măcar cu o seară de popice, timpul de așteptare ar trebui să fie un timp al paginilor goale...” (Elfriede Jelinek, Amantele, p.120)
Magda Lungu, 17 februarie 2019
Elfriede Jelinek – Amantele
Editura Polirom, 2013, 204 pagini
Traducere din limba germană de Ana Mureșanu
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Premiul «NOBEL» pentru Literatură
