Se afișează postările cu eticheta #Jelinek. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta #Jelinek. Afișați toate postările

Elfriede Jelinek

⧫ Amantele


Două femei care își doresc cu disperare să se căsătorească și destinele lor asemănătoare sunt subiectul unui roman de o cruzime înfiorătoare. Lipsite de tandrețe și umilite în permanență de Erich și Heinz, înainte și după căsătorie, Paula și Brigitte trăiesc într-un coșmar permanent, care reflectă întocmai relația dintre un sclav și stăpânul său, tiran. Greu de citit din cauza stilului direct și a dezvăluirilor incomode, Amantele este un roman care desființează până și ideea de romantism, uimește de la început până la sfârșit prin duritate și ridică multe semne de întrebare.

Brigitte este muncitoare într-o fabrică de confecții dintr-un orășel austriac și este convinsă că viitorul ei depinde cu totul de Heinz. Fiică nelegitimă a unei mame muncitoare în aceeași fabrică, Brigitte n-a învățat niciodată nimic și nu se spetește nici cu munca prin casă, dar este tânără și are de oferit bărbatului un corp, iar viitoarei mame soacre, tot sprijinul și o arteziană de lingușiri menite să o convingă că ea și nu Susi este femeia potrivită pentru Heinz cel ambițios, un viitor electrician, care n-a realizat nimic până în prezent, dar visează la o familie și la o mică afacere. Deși îi urăște la fel de tare pe amândoi, mamă și fiu, Brigitte înlătură din jurul bărbatului dorit toate femeile care l-ar fi putut tenta și, uzând de fel de fel de tertipuri mizerabile, își obține premiul dorit. Căsătoria cu bădăranul de Heinz, un coșmar pe care-l suportă cu stoicism, este o uniune grotească între doi oameni care au în comun o casă tixită cu obiecte scumpe, o afacere profitabilă, doi copii și o greață infinită pentru celălalt.

Paula, mezina unei familii sărace, de la țară, cu un tată pensionar și trei frați vitregi, are cincisprezece ani, învață croitoria și îl place pe Erich, copilul nelegitim al unei femei căsătorite cu un lemnar de la ea din sat. Frumos de pică, cu părul negru și cu ochii albaști, Erich are douăzeci și trei de ani, este tot lemnar și pe deasupra, pasionat de meșteritul la hârbul său de motocicletă de pe care o divinizează chiar dacă nu o poate conduce, pentru că nu are carnet. Fără un dram de respect pentru copila pe care o lasă însărcinată, bețiv și mâncău, Erich se căsătorește în cele din urmă cu Paula care-și va căpăta soțul dorit și-l va aduce la ea acasă, într-o cămăruță din casa sărăcăcioasă a părinților. De două ori mamă și nevasta unui bărbat care o huiduie și o bate, Paula încearcă să câștige bani vânzându-și nurii, dar este văzută de un sătean și obligată de Erch să divorțeze. Singură și cu doi copii mici, Paula este nevoită să se angajeze la oraș, în fabrica unde cândva, înainte de a fi o mare doamnă, a muncit și Brigitte.

Neiubite și nerespectate ca fiice, apoi ca partenere de viață, Brigitte și Paula sunt doar două din milioanele de exemple ale atâtor destine frânte, alungate de colo dincolo și în final atârnate iluzoriu în colecția de suveniruri a altora. Și totuși... Sinceritatea dezvăluirii mizeriilor de care sunt capabili oamenii pentru a-și satisface nevoile masculine, dorințele feminine sau ambițiile amândurora, deși conferă un plus de originalitate romanului, șochează printr-o cruzime ieșită din comun, care efectiv desființează romantismul și transformă un sentiment de care este capabil doar omul într-o marfă ieftină, vândută pe tarabă și oricând pregătită pentru cumpărată. Nu pot spune că mi-a plăcut acest roman, dar cu siguranță am învățat din el mult mai multe decât dintr-o poveste de dragoste cu un final fericit, puternic cosmetizată.

„timpul de așteptare nu-l poți umple aici, nici ascultând muzică, nici cu o carte bună, captivantă, nici cu un program tv, nici măcar cu o seară de popice, timpul de așteptare ar trebui să fie un timp al paginilor goale...” (Elfriede Jelinek, Amantele, p.120)
Magda Lungu, 17 februarie 2019

Elfriede Jelinek – Amantele
Editura Polirom, 2013, 204 pagini
Traducere din limba germană de Ana Mureșanu

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »

Premiul «NOBEL» pentru Literatură
1901 » ... » 1925 » ... » 1950 » ... » 1975 » ... » 2000 » ... » 2025 » ... »


Elfriede Jelinek

⧫ Pianista

În orașul valsului și al muzicii clasice, Erika, o tânără celibatară de treizeci și cinci de ani, duce o viață dublă. Profesoară la Conservatorul din Viena în timpul zilei, domnișoara Kohut frecventează noaptea locuri și localuri dubioase, unde își trădează pornirile violente și impulsive. Deși a locuit de când se știe în apartamentul părinților, iar elevii și concertele au ajutat-o să devină cunoscută în oraș, viața de noapte a profesoarei Kohut a rămas ascunsă, până când dragostea unui elev a dat buzna în sala de curs.

Singură la părinți, după ce tatăl senil și neajutorat a fost internat, cu ajutorul unui unchi binevoitor, la Sanatoriul regional al Austriei Inferioare, Erika a rămas doar cu mama. Convinsă că fiica domniei sale este un geniu într-ale muzicii, nerecunoscut încă, doamna Kohut a impus restricții copilului de la vârste fragede. Fără prieteni care l-ar fi putut distrage de la studierea partiturilor, cu un regim alimentar strict și lipsit de o viață personală, copilul a acceptat controlul absolut al mamei, dar adolescenta s-a răzvrătit. Descoperind că trupul ei reprezintă pentru mamă un fel de templu viu, Erika s-a răzbunat pe această operă de artă sacră, crestându-se cu lamele de ras ale domnului Kohut. Durerea simțită, puternică la primele încercări, i-a adormit pentru moment celelalte simțuri, dar căpătând experiență, a devenit nedureroasă, ca o joacă plictisoare, care ocupă timpul, dar nu folosește la nimic.

Supravegheată în copilărie și adolescență de mamă și de bunică, tânăra Erika a clacat total la concertul de absolvire a Academiei de Muzică. Certată de profesoara îndrumătoare, pentru că nu s-a putut concentra, pălmuită de mamă în fața scenei, pentru că rochia de examen a fost cumpărată cu ultimii bani din casă, disprețuită de publicul la care nu a reușit să ajungă și copleșită de rușine, Erika a înțeles că și-a ratat marea șansă, primul și cel mai important pas către o carieră ce i-ar fi adus bani, diplome, public și succes. În lipsa geniului, tot ce i-a mai rămas pentru a se salva din închisoarea maică-sii, a fost să se transfere în învățământ, la Conservatoare sau la școlile de muzică. Profesoară de muzică la Conservator, mereu cu mâinile pe clape, Erika a renunțat la lamele de ras, dar a descoperit, în schimb, o parte indecentă, dar pentru ea atrăgătoare, a vieții de noapte a Vienei.

Într-un veșnic război cu mama, o bătrână sufocantă care îi urmărea toate mișcările, încercând să o controleze, și fără dorințe pe care, dacă le-ar fi avut, nu și le-ar fi putut satisfice pentru că mama aduna fiecare bănuț pentru un viitor apartament mai mare, domnișoara Kohut s-a mulțumit să-și umple șifonierul cu rochii ieftine și accesorii ridicole sau să spioneze, gratuit, perechile de ocazie, un cumpărător și un vânzătoare de iubire, ascunsă în întuneric, prin tufișurile de pe pajiștea de la marginea orașului. Fără a ști de relația bolnăvicioasă dintre bătrână și fiica ei și fără a bănui prin ce tenebre orbecăie mintea profesoarei, Walter Klemmer, un student blonduț și studios, se îndrăgoște de muzică și de cea care cunoaște tainele celor mai mari compozitori.

Nedumerită de interesul crescut al tânărului pentru Beethoven și Bach, apoi avertizată de mamă și enervată de insistențele lui de a o urma pretutindeni, la concertele din casele particulare ale vienezilor doritori de muzică bună, Erika îi va scrie lui Walter o scrisoare, în care își va etala cele mai sadice porniri și cele mai ascunse dorințe erotice. Șocat de duritatea scrisorii profesoarei, studentul îi va refuza propunerile și va rupe legătura cu o femeie mai vârstnică decât el, cu mințile împrăștiate și bolnavă de singurăte, nu înainte de a o chinui și de a o umili, răzbunându-se pentru toate răutățile gratuite, îndurate în anii în care el a fost un elev, iar ea, o profesoară. Este o răsturnare de forțe la final de roman, cele două personaje feminine, mama și Erika, alienate și aliate împotriva bărbatului, a „intrusului”, sunt înfrânte de personajul masculin, Walter Klemmer, iar povestea de dragoste începută prost, se sfârșește dezastruos.

„Profesoara și elevul stau față în față ca bărbat și femeie. Între ei se află ceva dogoritor, un zid imposibil de trecut. Sub tălpile lor fierbe între timp, făcînd bășicuțe, terciul cultural care nu se termină niciodată, un terci pe care îl savurează în înghițituri mici, hrana lor cea de toate zilele, fără de care n-ar fi putut nici să existe.” (Elfriede Jelinek, Pianista, p.185)
Magda Lungu, 10 iunie 2018

Elfriede Jelinek – Pianista
Editura Polirom, 2012, 276 pagini
Traducere din limba germană de Nora Iuga

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »

Premiul «NOBEL» pentru Literatură
1901 » ... » 2000 » ... »