⧫ Pianista
În orașul valsului și al muzicii clasice, Erika, o tânără celibatară de treizeci și cinci de ani, duce o viață dublă. Profesoară la Conservatorul din Viena în timpul zilei, domnișoara Kohut frecventează noaptea locuri și localuri dubioase, unde își trădează pornirile violente și impulsive. Deși a locuit de când se știe în apartamentul părinților, iar elevii și concertele au ajutat-o să devină cunoscută în oraș, viața de noapte a profesoarei Kohut a rămas ascunsă, până când dragostea unui elev a dat buzna în sala de curs.
Singură la părinți, după ce tatăl senil și neajutorat a fost internat, cu ajutorul unui unchi binevoitor, la Sanatoriul regional al Austriei Inferioare, Erika a rămas doar cu mama. Convinsă că fiica domniei sale este un geniu într-ale muzicii, nerecunoscut încă, doamna Kohut a impus restricții copilului de la vârste fragede. Fără prieteni care l-ar fi putut distrage de la studierea partiturilor, cu un regim alimentar strict și lipsit de o viață personală, copilul a acceptat controlul absolut al mamei, dar adolescenta s-a răzvrătit. Descoperind că trupul ei reprezintă pentru mamă un fel de templu viu, Erika s-a răzbunat pe această operă de artă sacră, crestându-se cu lamele de ras ale domnului Kohut. Durerea simțită, puternică la primele încercări, i-a adormit pentru moment celelalte simțuri, dar căpătând experiență, a devenit nedureroasă, ca o joacă plictisoare, care ocupă timpul, dar nu folosește la nimic.
Supravegheată în copilărie și adolescență de mamă și de bunică, tânăra Erika a clacat total la concertul de absolvire a Academiei de Muzică. Certată de profesoara îndrumătoare, pentru că nu s-a putut concentra, pălmuită de mamă în fața scenei, pentru că rochia de examen a fost cumpărată cu ultimii bani din casă, disprețuită de publicul la care nu a reușit să ajungă și copleșită de rușine, Erika a înțeles că și-a ratat marea șansă, primul și cel mai important pas către o carieră ce i-ar fi adus bani, diplome, public și succes. În lipsa geniului, tot ce i-a mai rămas pentru a se salva din închisoarea maică-sii, a fost să se transfere în învățământ, la Conservatoare sau la școlile de muzică. Profesoară de muzică la Conservator, mereu cu mâinile pe clape, Erika a renunțat la lamele de ras, dar a descoperit, în schimb, o parte indecentă, dar pentru ea atrăgătoare, a vieții de noapte a Vienei.
Într-un veșnic război cu mama, o bătrână sufocantă care îi urmărea toate mișcările, încercând să o controleze, și fără dorințe pe care, dacă le-ar fi avut, nu și le-ar fi putut satisfice pentru că mama aduna fiecare bănuț pentru un viitor apartament mai mare, domnișoara Kohut s-a mulțumit să-și umple șifonierul cu rochii ieftine și accesorii ridicole sau să spioneze, gratuit, perechile de ocazie, un cumpărător și un vânzătoare de iubire, ascunsă în întuneric, prin tufișurile de pe pajiștea de la marginea orașului. Fără a ști de relația bolnăvicioasă dintre bătrână și fiica ei și fără a bănui prin ce tenebre orbecăie mintea profesoarei, Walter Klemmer, un student blonduț și studios, se îndrăgoște de muzică și de cea care cunoaște tainele celor mai mari compozitori.
Nedumerită de interesul crescut al tânărului pentru Beethoven și Bach, apoi avertizată de mamă și enervată de insistențele lui de a o urma pretutindeni, la concertele din casele particulare ale vienezilor doritori de muzică bună, Erika îi va scrie lui Walter o scrisoare, în care își va etala cele mai sadice porniri și cele mai ascunse dorințe erotice. Șocat de duritatea scrisorii profesoarei, studentul îi va refuza propunerile și va rupe legătura cu o femeie mai vârstnică decât el, cu mințile împrăștiate și bolnavă de singurăte, nu înainte de a o chinui și de a o umili, răzbunându-se pentru toate răutățile gratuite, îndurate în anii în care el a fost un elev, iar ea, o profesoară. Este o răsturnare de forțe la final de roman, cele două personaje feminine, mama și Erika, alienate și aliate împotriva bărbatului, a „intrusului”, sunt înfrânte de personajul masculin, Walter Klemmer, iar povestea de dragoste începută prost, se sfârșește dezastruos.
„Profesoara și elevul stau față în față ca bărbat și femeie. Între ei se află ceva dogoritor, un zid imposibil de trecut. Sub tălpile lor fierbe între timp, făcînd bășicuțe, terciul cultural care nu se termină niciodată, un terci pe care îl savurează în înghițituri mici, hrana lor cea de toate zilele, fără de care n-ar fi putut nici să existe.” (Elfriede Jelinek, Pianista, p.185)
Magda Lungu, 10 iunie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu