Se afișează postările cu eticheta #Culianu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta #Culianu. Afișați toate postările

Ioan Petru Culianu

⧫ Pergamentul diafan * Ultimele povestiri


Colecție de povestiri fantastice, volumul Pergamentul diafan * Ultimele povestiri ne propune o călătorie mentală subtilă într-un multivers ficțional paradoxal, în care clasicele dileme existențiale pot fi rezolvate doar dacă legile nescrise ale realității pe care o cunoaștem sunt anulate.

Blând și simțitor, dar imprevizibil pentru că refuza un caz din două fără a-și explica alegerile, Isus din Kashkar, supranumit Prinde–Muște, este vizitat de delegația formată din abatele Iacob, părintele Ioan și părintele Toma, care îl imploră cu umilință să aibă bunătatea și răbdarea de a cerceta cauza pierderii facultății vizionare a celor 300 de călugări grăbiți să-și îndeplinească cu spor îndatoririle religioase. Deși ar fi putut refuza pentru că șansele de a spune nu sau da erau de cincizeci la sută, Căutătorul de Adevăr acceptă provocarea și pornește în căutarea vinovatului, ajungând până la bisericuța lui Filip egumentul, scobită direct în stâncă, în care a fost ascuns un lung pergament diafan, umplut cu vise în toate culorile curcubeului. Urmărit în permanență de cei trei Asasini din Alamuth, Prinde-Muște găsește vinovatul de dispariția viziunilor călugărilor în persoana Bătrânului din Munte și, în urma unei confruntări ca cea a titanilor, înțelege că ce are de făcut depășește neîndoielnit tot ce i se întâmplase de când s-a născut.

Descoperind proprietățile sunetului într-un moment de cumpănă, când a fost în mare primejdie de a fi ucis de un tâlhar, Sa'id Ibn Misjah a început să îmblânzească păsări și plante, devenind în scurt timp un maestru supranumit Stăpânul Sunetului. După trecerea trupului său pământean în neființă, Stăpânul Sunetului l-a părăsit, trecând în alt trup muritor, ca să se desăvârșească. După ani și ani și din generație în generație, a poposit și în embrionul lui Al-Kindi, Înțeleptul Islamului, explorând împreună toate speciile însuflețite existente deja și născocind într-un laborator ultrasecret altele noi, care, pentru moment, rămâneau invizibile. După ce au terminat experimentele cu fel de fel de organismele pământene, de la cele mai simple la cele mai complexe, cei doi au pătruns în lumea misterioasă a djinilor numai că, trecut de șaptezeci și doi de ani, Al-Kindi, omul cel mai de seamă al Islamului după Profet, a dispărut pur și simplu, trecând în neant, iar Stăpânul Sunetului a fost nevoit să împrumute trupul nimeni altului decât al Toz-Grecului Mahdi, cel care s-a dezvăluit lumii în toată măreția sa.

Pe vremea când era student la universitate, din pricina îmbolnăvirii grave a profesorului titular de curs, un tânăr a cunoscut o suplinitoare și s-a îndrăgostit de ea de la prima vedere. Purtătoare de bijuterii care, fără excepție, aveau în mijloc unul sau mai multe smalarde de diferite forme și dimensiuni, suplinitoarea Mekor Hayyim a primit imediat, din partea studenților, porecla de Miss Emeralds. Vrăjit de strălucirea nelipsitelor smaralde al domnișoarei Hayyim, studentul îndrăgostit a început să aibă halucinații, inventând o poveste de dragoste cu Zeița pietrelor verzi, care l-a stors de vlagă până când, pradă unei febre îndelung reținute, a ajuns să zacă luni și luni de zile pe un pat de spital. Întors cu greu între vii dintre morți, tânărul și-a reluat cursurile și, nemaivăzându-și idolul, a început să întrebe în stânga și-n dreapta unde a plecat Zeița. Spre surprinderea lui, nici profesorul de istorie, nici colegii de an și, din păcate, nimeni altcineva, nu a putut să-i confirme că Miss Emeralds a existat aievea, altundeva decât în propria lui imaginație.

Înzestrat din naștere cu harul divin al celor meniți să răspândească veștile care schimbă harta lumii, alergătorul tiberat rTe-hu a deprins de mic arta de a transmite mesaje, false sau adevărate, fără să știe ce ducea cu sine, fiind teribil de important în istoria țării sale. Incapabil să moară de moarte naturală, adică rătăcitor la infinit, rTe-hu, supranumit Calul Alb, și-a urmat cursa infernală întreaga sa viață până când, înduioșată de chinurile ultimului alergător tibetan care gonea în zig zag prin lume pentru că nu mai avea cui să-i transmită cele două taine ascunse dibaci de în mintea sa, doamna cu coasa l-a împins sub roțile unui automobil. Scrise în același registru grav și doldora de personaje duplicitare, cu capacități paranormale sau percepții extrasenzoriale, următoarele douăsprezece povestiri ne poartă în aceeași zonă gri, aflată la granița dintre realitate și ficțiune, în care fantasticul nu se opune realității ca în poveștile clasice, ci areprezintă o altă perspectivă, mai plină de semnificații, a ei.

„Precum cea mai mare parte a scenelor care-mi trec prin minte, și aceea ce urmează putea să fi fost pur și simplu un vis. Nu există absolut nici un criteriu de a spune dacă a fost adevărată sau nu.” (Ioan Petru Culianu, Pergamentul diafan * Ultimele povestiri, p.99)
Magda Lungu, 23 februarie 2019

Ioan Petru Culianu – Pergamentul diafan * Ultimele povestiri
Editura Polirom, 2013, 228 pagini

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »


Ioan Petru Culianu

⧫ Jocul de smarald

Roman polițist care te ține ca pe ace datorită indiciilor care sugerează o mulțime de piste adevărate sau false, Jocul de smarald este un joc de-a Baba-oarba în care un etern student britanic sosit la Florența pentru a-și întâlni un vechi prieten este martorul unui asasinat oribil, desfășurat în plină stradă. Șocat de moartea violentă a prea bunului său prieten, tânărul va încerca să dea de urma ucigașului și va pătrunde într-un labirint de mistere, ezoterism, magie și alchimie în care s-ar fi putut rătăci cu ușurință dacă n-ar fi fost ajutat și îndrumat de excentricul doctor Altavilla și de frumoasa Vittoria, fosta logodnică a nefericitului Pietro.

În dimineața următoare a sinistrului asasinat, având în minte ultimele cuvinte ale lui Pietro și inelul pe care acesta i-l pusese în palmă cu puțin înainte de a pleca pentru totdeauna dintre cei vii, Thomas Anglicus va fi luat la întrebări de poliția florentină ca singurul martor al celor întâmplate. Musafir în casa lui Pietro, neștiind ce să declare și complet nevinovat, englezul va stârni compasiunea ofițerilor și mila slugilor care își jeleau stăpânul mort, neuitând să se caine pentru propriul lor viitor devenit peste noapte incert. Lăsat de poliție în lumea lui, Thomas va fi supus unui alt interogatoriu, mult mai subtil și mai degajat. Deghizată în straie de bărbat, Vittoria Pitti, logodnica celui ucis, îi va cere lui Thomas toate amănuntele asasinatului, iar drept răsplată pentru sinceritate și încredere, îi va oferi dezvălui povestea incredibilă a Celor Trei Grații și îl va conduce în biblioteca palatului arătându-i o încăpere circulară, plină de rafturi ticsite cu cărți tipărite rare și manuscrise originale neprețuite ale astrologilor și filosofilor care au lăsat moștenire urmașilor descoperirile lor.

Uimit de pasiunile fostului lui prieten și fermecat de grația și inteligența Vittoriei, Thomas se va simți atras de o Florență savantă și impozantă într-un hățiș de intrigi țesute de cele două tabere adverse: cea a adepților lui Savonarola, un predicator habotnic, dar cu mare priză la publicul florentin, și cea a intelectualilor, susținători erudiți ai Academiei Florentine. Războiul dintre cele două tabere, vechi de câteva sute de ani și ținut în frâu de familia de Medici, izbucnit pe neașteptate în ziua asasinării lui Pietro, va continua cu un șir de crime ordonate în secvențe astrologice, toate legate de o operă de artă, tabloul lui Botticelli, Primăvara despre care simpatizanții lui Savonarola susțineau că ar fi fost pictat pe pânza pătată cu sângele lui Iisus. Foarte interesante de urmărit, teoriile din spatele crimelor sunt susținute filosofic, religios sau științific, cu argumente dezvoltate de personajele care joacă rolul florentinilor din perioada Renașterii, respectiv a acelor ani în care Italia a fost un lider european în știință și artă execitând o influență clară asupra culturii europene vreme de secole. Expert în Renașterea Italiană, Ioan Petru Culianu a introdus în acest volum, sub formă de poveste, o seamă de elemente renascentiste inedite care, împletite cu magia, fac deliciul unui roman complex și savuros, al cărui final, incredibil și imposibil de anticipat, nu-l voi dezvălui.

„Admirația mea pentru artistul necunoscut care își demonstrase dibăcia nu repetînd întruna modelul, ci, dimpotrivă, evitînd repetiția lui, crescu într-un soi de ciudată meditație despre viață și natură și firea omului. Adesea m-am minunat de modelul pe care l-a folosit Creatorul cînd i-a zămislit pe oameni, care se aseamănă între ei (toți au picioare, brațe, capete, ochi și mâini) și totuși nu sunt niciodată identici.” (Ioan Petru Culianu, Jocul de smarald, p.161)
Magda Lungu, 09 februarie 2018

Ioan Petru Culianu – „Jocul de smarald”
Editura Polirom, 2011, 384 pagini
Traducere din limba engleză: Agop Bezerian

Ioan Petru Culianu a scris romanul The Emerald Game în limba engleză, în vara-toamna 1987, cu colaborarea distinsei doamne H.S. Wiesner. Traducerea românească de față s-a făcut după originalul inedit (printout, 441 de pagini) aflat în arhiva familiei (n. ed.).

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »