⧫ Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici
Mihai Mihailovici Lebădă vine pe lume pe 28 iunie 1940, la Chișinău, și este înmormântat, ironia sorții, pe 28 iunie 2018, la București. În cei aproape optzeci de ani în care Basarabia a fost ocupată, a trecut prin două războaie, o foamete și o criză, pe 28 iunie, ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici, se întâmplă ceva, iar înlănțuirea acestor evenimente personale, care surprind destinele a patru generații, suprapuse peste cele mai importante momente din istoria basarabeană, compun romanul unei singure, fatidice zile.
Născut în tinda babei Maria din Valea Morilor, în timp ce Chișinăul se pregătea să se refugieze peste Prut de frica soldaților sovietici, Mihăiță a fost dus de părinții săi, Liza și Mihail Feodorovici, la Flutura, pentru că în orașul ocupat, mica lor familie rămăsese, în doar câteva ore, și fără casă, și fără masă. În primii patru ani, din 1940 până în 1944, cei trei au locuit în casa bunicii dinspre tată, iar după ce casa a ars din temelii, s-au mutat, împreună cu bunica Dochia, Tamara, sora cu doi ani mai mică, și cu animalele de prin ogradă, în partea cealaltă a satului, la cumnata Ileana. Bătută și violată un an mai târziu de soldații ruși, Ileana a fugit de acasă și nu s-a mai întors niciodată în Flutura. Rămași în casa femeii, Mihai Feodorovici și Liza au supraviețuit războiului vânzând haine vechi și primind în schimb făină de grâu, până în 1946, când tatăl, Mihai Feodorovici, a fost prins de Radu Gavrilovici, acuzat pe nedrept că ar fi furat și condamnat la șapte ani de închisoare.
Cel mai mare dintre cei cinci copii ai lui Mihai Feodorovici și ai Lizei, în anii cumpliți ai foametei de după Cel de-al Doilea Război Mondial, Mihăiță s-a simțit obligat să aibă grijă de toți ai casei. Episodul în care copilul de șapte ani, leșinat de foame, scurmă cu un băț în baliga aburindă a calului unui maior și culege câteva grăunțe de porumb, pe care le spală la pârâu și le duce acasă, pentru ca maică-sa să facă din ele o turtă pentru copilași, este de-un dramatism sfâșietor. Copil prea mic pentru un război și-o foamete, Mihăiță a încearcat din răsputeri să își ajute familia să supraviețuiască, în lipsa unui tată care s-a întors acasă cinci ani mai târziu și care a fost alungat pentru a fi mai apoi primit de o soția care își găsise între timp un alt bărbat. Președinte al sovietului sătesc, Radu Gavrilovici, cel care îl trimisese pe Mihail Feodorovici Lebădă la închisoare, îndrăgostit de Liza, femeia care îi și născuse doi copii, pe Vladilen și pe Felix, uluit că femeia și-a primit înapoi soțul, o va cere de nevastă, spre disperarea adolescentului Mihai, care, după o criză în sparge și strică tot ce-i cade în mână, își pierde mințile.
Internat la spitalul de psihiatrie din Costujeni pentru câteva luni, Mihai Mihailovici Lebădă își revine în urma tratamentului, se îndrăgostește de o fată, este fugărit de tatăl Ludmilei atunci când acesta află că tatăl lui ginerică a fost în Siberia, dă examen la Politehnică și este admis, iar în anul doi, un coleg de grupă îl invită la el acasă, în Samarkand, unde unchiul Fazluloh, taman datorită faptului că a fost salvat de Mihail Feodorovici în Siberia, ironia sorții, i-o dă pe fiică-sa, Barna, de nevastă. După căsătoria cu Barna, din ce în ce mai detensionat odată cu trecerea anilor, romanul unei singure zile alternează tragicul cu comicul pe măsură ce povestea se deapănă. Soț după ce a fost un copil cu doi tați și șase frați, apoi tată și bunic, Mihai Mihailovici devine pesonajul principal al unei familii extinse, în care fiecare membru are de câștigat sau de suferit de pe urma alegerilor proprii sau datorită ajutorului ori din cauza răutății celorlalți. Iar peste toți și peste toate, Marea Istorie, cea care clădește sau distruge destine, are un cuvânt greu de spus.
Suprinzătoare la acest roman sunt continuitatea, comicul și răsturnările de situație. Deși pot fi citite într-o ordine aleatorie, capitolele acestui roman se leagă între ele și curg în ambele sensuri, - înainte, ca o cronică personală a familiei Lebădă-Ciuntu, sau înapoi, ca o depănare de amintiri -, fără a stânjeni evenimentele și fără a diminua farmecul întregului. Umorul involuntar, bine intenționat și bine dozat, departe de a fi un sarcasm autosuficient sau o șicană obraznică, țâșnit de unde nu te aștepți, echilibrează balanța acestui roman tragic în ansamblu, cu personaje silite de contextul istoric să renunțe la principii sau să facă lucruri împotriva voinței lor. Răsturnările de situație sunt marcă înregistrată Dumitru Crudu. Indiferent încotro consideri tu, ca cititor, că se întreaptă lucrurile, imediat ce intriga ajunge în punctul culminant, iar de-acolo ar trebuie să fie urmată, cuminte, de un deznodământ predictibil, apare neprevăzutul care schimbă tot.
„A ieșit din cabinetul lui Pavel Ivanovici palid la față și a rupt-o imediat la fugă și toți ceilalți credeau că aleargă în vale la casa de cultură ca să ajungă primul la concert, pe când el fugea de tovarășul dentist care alerga în urma sa ca să-i dea măseaua pe care tocmai i-o scosese.” (Dumitru Crudu, Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici, p.51)
Magda Lungu, 08 noiembrie 2024
Dumitru Crudu – Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici
Editura Humanitas, 2019, 248 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu