⧫ Cantemir. Inorogul în lavirinthul neștiinții
Cărturar, om de stat și domn al Moldovei în două rânduri (martie - aprilie 1693 și noiembrie 1710 - iulie 1711), Dimitrie Cantemir a fost istoric, filosof, etnograf, lingvist, compozitor și muzicolog, dar și autorul celui dintâi roman al literaturii române, Istoria ieroglifică, o satiră politică la adresa luptelor pentru domnie ale boierilor moldoveni, organizați în grupuri conduse de Ionorog (=Dimitrie Cantemir) și Corb (=Constantin Brâncoveanu), dar și un pamflet împotriva jafurilor Imperiului Otoman. La fel de cunoscută ca Istoria ieroglifică, monumentala Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) a fost scrisă de Dimitrie Cantemir la cererea Academiei de Științe de la Berlin, al cărei membru era. Când umanist ieșean, când academician berlinez, când prinț moscovit, Dimitrie Cantemir a fost un erudit de faimă europeană, care a vorbit și a scris în unsprezece limbi, lăsând posterității o operă vastă și variată.
Născut la Silișteni și crescut, împreună cu fratele mai mare, Antioh, printre răzeșii de la moșia boierului Constantin Cantemir, Mitru a fost atras de mic de cărți și învățămintele lor. Fire contemplativă și blândă, după numirea tătălui Constantin voievod al Moldovei, Mitru a fost chemat la curtea domnească de la Iași și a primit o educație aleasă, care i-a dat ghes să-și dorească mai mult decât atât. După un început timid, ca orice început, Mitru a urmat cursurile Școlii Patriarhale din Constantinopole, unde a prins drag de logică, metafizică și retorică, dar și de muzica bisericească și laică a otomanilor pe care, la maturitate, o va cuprinde într-un tratat de teorie muzicală exemplificată cu piese tradiționale, pentru transcrierea cărora a elaborat un sistem propriu de notare muzicală, derivat din alfabetul arab, primul de acest fel din cultura otomană.
Ostatic după ce a dost domn al Moldovei la 19 ani, din martie până în aprilie, apoi împuternicit domnesc al fratelui Antioh la curtea sultanului, în funcție de coborârea sau urcarea voievozilor pe tronul Țării Moldovei, cel atât de râvnit de boierii Cantemirești și de cei Brâncovenești deopotrivă, Dimitrie Cantemir va încerca în fel și chip să cumpere bunăvoința Înaltei Porți, o treabă peste măsură de încâlcită datorită iuțelii cu care erau schimbați dregători otomani. Patru sultani și șaisprezece viziri au trecut în douăzeci de ani pe dinaintea prințului Dimitrie Cantemir și l-au lăsat mâhnit că nu are suficient aur pentru a-I putea cumpăra pe rând, pe toți, Numit în sfârșit de Poartă domn al Moldovei în noiembrie 1710, Dimitrie Cantemir va fi surghiunit în anul imediat următor și va porni, împreună cu familia, în exil, în Rusia. Blând și erudit, întâi prieten apropiat al țarului și mai apoi senator, Dimitre Cantemir își va dedica întreaga viața operei sale vaste, literare, artistice sau ștințifice.
Monumentala Istorie a imperiului otoman, care a rămas până la mijlocul secolului al nouăsprezecelea o lucrare de referință, inegalabila Descriptio Moldaviae, istoria românilor de la Traian până la întemeierea principatelor,Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, și romanul alegoric Istoria ieroglifică sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute opere ale domnului și cărturarului Dimitrie Cantemir. Personalitate recunoscută în întreaga europă, Dimitrie Cantemir a avut un farmec personal aparte. Căsătorit de două ori, cu două principese, Casandra Cantacuzino și copila de doar șaisprezece ani Anastasia Ivanovna Trubețkaia, Dimirtie Cantemir a avut copii cu ambele neveste, dar numai unul dintre fii, Antioh Cantemir, îi va călca pe urme și va deveni cunoscut ca ambasador al Rusiei în Marea Britanie și Franța, supranumit părintele poeziei Rusiei. Admirator de-o viață al lui Petru cel Mare și al Iluminismului, Dimitrie Cantemir s-a stins din viață dn 1723, lăsând în urmă un testament care a învrăjbit moștenitorii.
Interesantă prin abordare, - Dimitrie Cantemir este un personaj secundar în propria sa biografie, descris de cinci personaje care „l-au cunoscut” în cinci ipostaze diferite ale vieții sale -, și foarte puțin romanțată, - doar în ultima parte a volumului apar soțiile și fiica Maria, care își ascultă cu venerație tatăl povestindu-i despre planurile sale de viitor -, această biografie a seriei are ceva din farmecul poveștilor cu prințese închise în turnuri de fildeș și prinți neînfricați, gata oricând să se războiască pentru o cauză nobilă, chiar dacă sunt convinși că uneltirile vrăjmașilor le vor zădărnici planurile. Un farmec amplificat și de decorurile inedite, mereu schimbătoare, în care îl regăsim pe Dimitrie Cantemir cel greu încercat, veșnic rătăcitor prin ținuturile Moldovei, ale Turciei, Franței sau Rusiei altui secol.
„Prințul opri pentru sine o încăpere din foișor, care se umplu curând cu hârtii. Schlick află, mai întâi cu neîncredere, apoi cu uluire, că unul din cuferele care îl însoțiseră în fuga sa era plin cu cărți și hârtii. Cu acestea, prințul se zăvora în încăpere în fiecare zi, sub poruncă strașnică să nu fie tulburat, și scria.” (Ligia Ruscu, Cantemir. Inorogul în lavirinthul neștiinții, p.98)
Magda Lungu, 12 iulie 2024
Ligia Ruscu – Cantemir. Inorogul în lavirinthul neștiinții
Editura Polirom, 2023, 208 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu