⧫ Jean Bart. Argonautul
Căpitan de port, comisar maritim, comandant de șalupă fluvială, profesor suplinitor, ofițer la bordul navei-școală Mircea și responsabil la Depozitele Marinei, Eugeniu P. Botez a avut o carieră militară de excepție fiind decorat, avansat în grad și recunoscut ca expert în chestiuni legate de Dunăre și Marea Neagră. Dar, cu toate acestea, cel mai drag și mai tainic gând i-a fost scrisul. Pasionat de literatură din copilărie, în 1989 a publicat în Adevărul de joi schița Moartea pilotului, pe care a semnat-o Jean Bart. Din acel moment, comandorul și scriitorul Eugeniu P. Botez a devenit autorul care a împrietenit literatură română cu lumea necuprinsă și prea puțin cunoscută a călătoriilor în larg, a porturilor și a oamenilor mării. Premiat de Academia Română (1903) pentru volumul Jurnal de bord. Schițe marine din lumea porturilor, douăzeci de ani mai târziu, în 1933, Jean Bart a publicat Europolis, unicul și superbul său roman despre Sulina de odinioară.
Fiu de general, crescut cu principiul că ordinul nu se discută, ci se execută, Eugeniu a respectat dorința tatălui său, dar nu prea s-a împăcat cu vorba de duh a ofițerului Panait Botez din Regimentul 13 Iași, care și-a înscris ambii băieți, pe el și pe Octav, la Școala Fiilor de Militari din Dealul Copoului, de parcă n-ar mai fi existat și o altă variantă. Născut la Burdujenii suceveni, pe 28 noiembrie 1874, și mutat împreună cu întreaga familie în garnizoana Iași, Eugeniu a fost atras de mic de literatură, iar după ce l-a avut învățător pe Ion Creangă și a dat nas în nas cu Eminescu pe bulevard, prin 1884 sau 1885, pentru puștiul de școală primară, cele două întâlniri au fost hotărâtoare. Înnebunit după poezie și proză, cele două capricii de care nici liceul militar din Iași, nici școala de ofițeri de la București n-au reușit să-l vindece, Eugeniu Botez a debutat în decembrie 1898, la 24 de ani, cu memorabilă schiță Moartea pilotului pe care a semnat-o Jean Bart și care l-a convins pe deplin că marina înseamnă o carieră strălucită, în timp ce literatura e viață.
Sublocotenent după absolvirea școlii de la București, Eugeniu a fost repartizat la Galați, din iunie 1896, la școala ofițerilor de punte care făcreau practică pe Mircea, bricul-școală care l-a purtat între Galați, Tulcea, Sulina, Constanța și înapoi, în primul an cât a durat pregătirea pentru marșurile pe Marea Neagră, apoi hăt departe, spre coastele grecești ale Mediteranei. În anul acela de practică, Comandorul a cunoscut Sulina, orașul-port de la Gurile Dunării, și tot atunci l-a întâlnit pe Barba Spiro, bătrânul grec cu ochii verzi, tăioși, și sprâncenele ninse, care va deveni personajul principal al poveștilor despre micuța goeletă sub pavilion francez, L’Esperance, eșuată în nispuri așa cum se întâmpla adesea la Sulina. Pentru a nu uita de Barba Spiro sau de Sulina pescarilor și corăbiilor scufundate, Comandorul a început să scrie imediat ce a fost mutat la Țiglina, în toamna anului 1898, iar debutul din iarna aceluiași an l-a convins pe deplin că nu poate trăi fără literatură.
Membru al PEN Club România și bun prieten cu scriitorii ieșeni și bucureșteni, Eugeniu Botez n-a renunțat nicio clipă la visul de scrie un roman. Ba chiar a demisionat de marină, în 1912, pentru a se putea dedica literaturii, doar că a fost remobilizat și trimis pe mare în Al Doilea Război Balcanic și în Primul Război Mondial. Avansat în grad, decorat cu onoruri militare și recunoscut ca expert în chestiuni legate de Dunăre și Marea Neagră, Comandorul a dus la bun sfârșit toate misiunile în care a fost trimis, iar în vremuri de pace a scris schițe marine, memorii din război, reportaje de călătorie pe mări și oceane, amintiri cu oameni și poveștile lor fabuloase și Europolis, primul roman al unui port și oraș. Îndrăgostit nebunește o singură dată, de blonda și delicata soție a inginerului Gomoiu, căsătorit de două ori, cu Maria Dumitrescu, studentă la Litere și Filosofie, și cu pianista Maria Goldman, la 8 ani după decesul primei soții într-un sanatoriu din Elveția, și de trei ori tată, Eugeniu Botez a fost o personalitate bine cunoscută în lumea militară și literară, iar în viața de zi cu zi, un personaj de legendă, greu de intuit în spatele scorțoșeniei aparente, învățată temeinic în școala militară.
Disciplinat, discret și principial, deși slobod atunci când avea ceva de povestit sau de scris, Comandorul vorbea puțin despre viața personală și chiar și-atunci, cu greu i se puteau smulge câteva mărturisiri întristate. Îndrăgostit la 30 de ani de superba Armonica Gomoiu, soția altui bărbat, atrasă și ea irezistibil de ofițerul holtei, cu un aer boem, Eugeniu Botez cade în mrejele primei iubiri, savurează momentele plăcute, petrecute alături de superba domniță, dar primește o aprobare de la Ministerul de Război și se smulge de lângă femeia iubită, lăsând-o într-o disperare care a fost cât pe ce să o nenorocească. Deși nu a uitat-o niciodată, Eugeniu se căsătorește patru ani mai târziu, cu Maria cea fragilă ca un lujer, pe care o pierde în mai puțin de cinci ani. Bolnavă de plămâni, după ce aduce pe lume doi copii, Călin și Stroe, Maria moare singură, într-un sanatoriu din Elveția, în timp ce soțul se afla mobilizat în Războiul Balcanic, pe Dunăre. Văduv la 39 de ani, după cele două lovituri în urma cărora a suferit cumplit, Comandorul se căsătorește a doua oară, cu o pianistă celebră, au împreună o fetiță, dar divorțează șase ani mai târziu, în 1929. Chinuit sau rănit în dragoste, Comandorul se dedică marinei și literaturii, celelalte două mari pasiuni, care sunt ale tuturor și nu l-au dezamăgit niciodată. După ce și-a văzut visul cu ochii, romanul Europolis, publicat în 1933 și bine primit de cititori și de critica literară, scriitorul Jean Bart moare în casa lui din București. Singur, la numai 59 de ani și în plină glorie literară.
„Patima aprinsă a mării a venit furișându-se din literatură, încă de la Iași îi urmărea pe sub bancă pe căpitanul lui Jules Verne, pe Odiseu al lui Homer, pe Crusoe al lui Defoe, pe Ahab și pe Ishmael ai lui Melville, pe pirații palicari ai lui Ion Ghica și pe Gordon Pym al lui Poe, urmărea drumurile eroilor de romane pe hartă, visând la aventuri asemănătoare.” (p.64)
Magda Lungu, 05 iulie 2024
Adrian G. Romila – Jean Bart. Argonautul
Editura Polirom, 2024, 192 pagini
 |
 |
——————
Adrian G. ROMILA - Festivalul Național „George Bacovia” | Bac-Fest, Bacău (14 septembrie 2019)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu