Bogdan Răileanu

Preda. Adevărul ca o pradă


Născut într-o familie de țărani din comuna Siliștea-Gumești din Teleorman, plăpând de mic și miop, dar atent la tot ce se întâmplă în jur și cu drag de carte, Marin Preda și-a dorit de la viață un singur lucru: să devină scriitor. Primul volum al Moromeților, scrisîn perioada 1949-1955 și finisat împreună cu poeta Aurora Cornu, prima sa soție, i-a adus consacrarea. În următorii ani, indiferent de piedicile ivite în cale, scriitorul Marin Preda a publicat roman după roman, până în mai 1980, când a dispărut fulgerător, fiind găsit fără suflare, în camera sa din vila de creație de la Mogoșoaia. Dacă fabulosul personaj al acestei biografii romanțate seamănă măcar pe jumătate cu adevăratul Marin Preda, atunci celebrul autor al Moromeților a fost o adevărată legendă vie.

După o copilărie în care a preferat să citească în locul jocurilor cu prietenii sau cu frații mai mari, Marin a insistat să fie trimis la școală, la Abrud, apoi la Cristur-Odorhei. Simpatizat și încurajat de profesorul Salanțiu, care i-a citit compunerile în fața întregii clase și i-a prezis că va ajunge un mare scriitor. Marin a început să scrie, dar nu a renunțat nici la plăcerea lecturii. Memorabil, episodul în care adolescentul a mers pe jos, treizeci de kilometri, prin parful drumului de țară, pentru a da de urma romanului Mizerabilii și a-l ruga pe cel care are cartea să i-o împrumute, l-a convins definitiv pe tatăl lui Marin că fiul său cel mai mic are altă menire decât păzitul oilor sau munca pământului. După ce școala din Cristodur-Odorhei a fost mutată de Dictatul de la Viena în altă țară, Tudor Călărașu a îngăduit ca Marin să plece la București, la „Școala Normală pentru Băieți”, liniștit de gândul că și ceilalți doi băieți mai mari, Nilă și Ilie, își făcuseră deja un rost în capitală.

Elev liniștit și sclipitor la o singură materie, limba română, și mediocru la orice altă disciplină, cu care nici nu-și bătea capul, Marin a trecut prin școală ajutat de directorul Ion Ionașcu, care l-a lăsat să-și continue studiile chiar dacă nu avea bani nici pentru taxa anuală, nici pentru a-și cumpăra manualele școlare necesare. Pare greu de crezut, dar în anii 1940, când războiul, refugiații și legionarii erau pe buzele tuturor românilor, un căminar în plus n-a făcut vâlvă. Nici după ce s-a mutatdin căminul școlii în apartamentul lui Nilă, un elev în minus în internat n-a deranjat pe nimeni. Fericit cu noua sa pereche de ochelari cumpărată de Nilă, Marin a continuat să scrie la romanul pe care îl începuse și să citească în neștire cărți împrumutate de la anticariate. După absolvirea școlii cu note de trecere, Marin a lucrat pe ici, pe colo, a mâncat pe apucate și a dormit în paturi aproape înghețate până când a fost angajat corector, cu ajutorul lui Geo Dumitrescu, la ziarul bucureștean Timpul.

La gazetă, înconjurat de jurnaliști și de tineri scriitori, un colectiv pasionat de lectură și literatură, Marin și-a întins aripile și s-a pregătit de zbor. A debutat cu schița Pârlitul, o povestire primită cu entuziasm de colegii de redacție și lăudată de poetul Miron Radu Paraschivescu, pe care a semnat-o cu numele de domnișoară al mamei, Preda. Euforic după succesul primului text publicat, tânărul scriitor Marin Preda a continuat să publice în paginile Timpului schițe și povestiri, din ce în ce mai căutate de cititorii rubricii Popasuri. Scriitor în sfârșit, așa cum și-a dorit din copilărie, Marin Preda a ajuns în câteva luni un nume cunoscut în București. Invitat de Dimitrie Stelaru la cenaclul Sburătorul, al criticului Eugen Lovinescu, Marin Preda va păși în lumea literară cu dreptul și își va ocupa locul cuvenit, fără a se simți stingherit de lipsa studiilor de specialitate sau de familia lui modestă de la țară.

Ba mai mult decât atât, miop și bolnav de friguri și de angoase, îndrăgostit etern de cine nu trebuie și părăsit, rând pe rând, de soțiile strivite de personalitatea lui uriașă, scriitorul va nemuri toți țăranii ardeleni din câmpia copilăriei în romane care vor înfrunta cenzurile a două regimuri și-i vor aduce satisfacții imense, dar și incredibile bătăi de cap. Scrisă încântător, cu vervă și cu mult umor, și alunecând încetișor de la descrieri pastelate la adevăruri dureroase, meșteșugit metaforizate, apoi pe îndelete și subtil nuanțate, această biografie romanțată a legendarului Marin Preda este una dintre cele mai bune ale colecției.

„Gândurile parcă se așezau mai bine unele peste altele în hurducăielile căruței din întuneric, mirosul de cal și de praf erau mai puternice decât orice reformă monetară și orice asuprire. Aceasta era sursa lui de putere, viața pe care o trăise la câmpie și pe care o lua cu el.” (Bogdan Răileanu, Preda. Adevărul ca o pradă, p.121)
Magda Lungu, 28 iunie 2024

Bogdan Răileanu – Preda. Adevărul ca o pradă
Editura Polirom, 2022, 296 pagini

Colecția ⊰ Biografii romanțate » ... » ( I ) » ... » ( II ) » ... » ( III )


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu