⧫ Enescu. Caiete de repetiții
Născut la Liveni, un sat din județul Botoșani, George Enescu a fost cel de-al doisprezecelea copil al arendașului Costache Enescu și al Mariei, fiica preotului Ioan Cosmovici din Mihăileni. Fiind unicul prunc rămas în viață, după ce primii unsprezece frați au murit la vârste fragede, George a fost protejat excesiv de ambii părinți și nu s-a putut bucura din plin de copilărie. Copil-minune, la doi ani a început să deslușească literele și cifrele, iar la patru ani și jumătate știa deja să scrie, să citească și să socotească. Fermecat de sunetele instrumentelor unui taraf, auzite la un bâlci, în zi de sărbătoare, George Enescu a simțit că muzica înseamnă pentru el o imensă bucurie. După trei săptămâni de lecții cu lăutarul Lae Chiorul, la el acasă, în satul Livezi, Costache l-a dus pe micul George la Iași, la profesorul Caudella, care i-a recunoscut talentul și l-a îndemnat să studieze temeinic dacă vrea, cu adevărat, să se dedice muzicii. Admis, la șapte ani, la Conservatorul din Viena, George Enescu și-a uimit profesorii cu tenacitatea și talentul său ieșit din comun. Vienei i-a urmat Conservatorul din Paris, iar de aici, i s-au deschis toate ușile către o carieră strălucită de compozitor și dirijor, cu concerte pe cele mai mari scene ale lumii. Îndrăgit de la prima întâlnire de principesa Elena Bibescu, George Enescu s-a bucurat în țară de prietenia și protecția reginei Elisabeta. Frumos ca un zeu, Enescu a atras toate privirile, dar a trăit o singură și aproape imposibilă poveste de iubire cu Maria Cantacuzino cu care, în cele din urmă, s-a și căsătorit.
Născut pe 19 august 1981, George Enescu a venit pe lume într-o familie îndoliată de pierderea primilor unsprezece copii. Maria Enescu, fericită că micul Cocuță, numai al ei, crește de la o zi la alta în ciuda celorlalte tragedii, a început să ridice de jur împrejurul copilului ziduri de protecție, invizibile pentru restul lumii, dar de care nu putea trece nimeni, nici măcar Costache, care, deși înțelegea nevoia mamei de a proteja excesiv băiețelul, se amuza teribil pe seama soției, care nu-l scăpa nicio clipă din ochi. Încântat de culori și sunete, George ședea ore în șir în pridvor, urmărind florile, frunzele și orătăniile din ograda părintească, iar când a crescut de-o șchioapă, a primit în dar un caiet, pe care a început a desena. Coil-minune, la doi ani a început să deslușească literele și cifrele, la doi ani și jumătatea a recunoscut primul cuvânt într-o carte, iar la trei ani, într-o suberbă zi de vară, la un târg la care a mers împreună cu părinții, a auzit un taraf. Fascinat de sunetele instrumentelor și de combinația aceea neașteptată a viorilor cu contrabasul, naiul și țambalul, micul Enescu a înlemnit, cu gura căscată și nu s-a mai putut gândi la nimic altceva nici după ce mama l-a dezlipit din fața tarafului și l-a tras ușurel de mână, afară din mulțime.
A adormit cu gțndul la taraf și a visat numai muzică, iar a doua zi, George a meșterit o vioară dintr-o bucată de șindrilă pe care a întins, de cinci ori, ața albă din ghemul găsit într-un sertar din bucătărie. Dintr-o crenguță de măr curățată cu unghiile și cu dinții și-a făcut un arcus și fluierând ușor, ca din nai, a dat în livadă, în fața unui mușuroi de furnici și a unei sperieori de ciori, primul lui concert. Certat de maică-sa că a dispărut din casă și n-a răspuns atunci când a fost strigat, George a tăcut îmbufnat, dar de atunci, ori de cțte ori a fost întrebat ce își dorește, avea pregătit un singur răspuns: o vioară. Încântat că la patru ani copilul a învățat să scrie, să citească și să socotească, Costache i-a luat băiatului o vioară de jucărie, dar încăpățânatul, a aruncat-o în foc în semn de potest și pentru a-și convinge părinții că el nu se joacă de-a muzica. Enervat de gestul puștiului, dar luat mai apoi cu binișorul de Maria, Costache n-a mai pomenit nimic de vioară, dar în iarna aceluiași ani, a adus de la Iași o vioară adevărată. Trei săptămâni i-au fost suficiente micului George pentru a învăța tot ce știa Lae Chiorul, lăutarul. Uimit de talentul copilului, Costache și-a dus băiatul la Iași, la profesorul Caudella, care a recunoscut genialitatea puștiului și l-a sfătuit să înceapă să studieze dacă își dorește cu adevăart muzică.
Admis pe 5 octombrie 1888, la șapte ani împliniți, la Conservatorul din Viena, George Enescu și-a uimit profesorii cu seriozitatea și talentul său și nu și-a dezamăgit tatăl care, pentru a putea plăti taxele de școlarizare, vânduse fără să clipească moșia de la Șendriceni. La opt ani, în vacanța de vară, micul Enescu a susținut primul său concert public, la Slănic-Moldova, în fața localnicilor, prezenți în număr mare, alături de turiști. Muncind enorm, George Enescu a trecut la clasele superioare ale Conservatorului din Viena după doi ani, nu trei cum ar fi fost de așteptat. Invitat deja cu regularitate la concertele vieneze, la doar zece ani, cel pe care criticii de artă îl numiseră micul Mozart începea să strălucească cu numele său adevărat: George Enescu. La 14 ani, Enescu a fost primit la Conservatorul din Paris ca auditeur, fiind prea tânăr pentru a putea fi considerat student. Adolescent rebel, în muzică, taciturn și serios ca un sfinx în viața personală, George Enescu a uluit și Parisul, după care a cucerit, rând pe rând, toate scenele mari de concerte ale lumii. Îndrăgit de principesa Maria Bibescu de la prima întâlnire, George Enescu s-a bucurat și în țară, ca și peste hotare, de admirația publicului și de prietenia și protecția reginei Elisabeta.
Frumos ca un zeu și modest ca un sfânt, admirat de prințese și apreciat de nume mari ale muzicii clasice, George Enescu s-a bucurat de un succes colosal, pe măsura muncii sale imense și a talentului său ieșit din comun. Omenos și distins, în timpul războiului a susținut concerte de caritate, spectacole în saloanele răniților și nu s-a sfiit să intre în odaia strâmtă a pictorului Ștefan Luchian, în care a cântat neîntrerupt, două ore, pentru un surâs. Dedicat trup și suflet muzicii, George Enescu a iubit o singură dată și aprope imposibil pe Maria Cantacuzino cu care în cele din urmă s-a și căsătorit. Pe 14 iulie 1954, Enescu a suferit primul atac cerebral. Bolnav de astm din tinerețe și extenuat după o viață în care a muncit până la epuizare, în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955, George Enescu s-a stins la Paris, cu regretul că i-ar fi trebuit 400 de ani pentru a face tot ce avea în minte.
„Abia la despărțire, după ce l-a privit cu ochii lui pătrunzători, înecați în lacrimi, i-a spus: setea de adevăr și credința în demnitatea umană, chiar cu prețul celor mai complexe chinuri – asta sînt, dragul meu Jean, asta e ursita mea de compozitor.” (Dan Coman, Enescu. Caiete de repetiții, p.158)
Magda Lungu, 03 februarie 2024
Dan Coman – Enescu. Caiete de repetiții
Editura Polirom, 2019, 208 pagini
 |
 |
Dan COMAN - Festivalul Internațional de Literatură și Traducere | FILIT, Iași (25 octombrie 2024)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu