Tatiana Țîbuleac

⧫ Grădina de sticlă

Aleasă de directoare dintre copilele orfelinatului pentru că era cea mai răbdătoare și vândută pe un pumn de bani sticlăresei Tamara Pavlovna, Lastocika, fetița abandonată de niște părinți pe care nu și-i mai amintește, este crescută într-un mediu ostil și muncită până la epuizare. Maniacă a curățeniei și obsedată să câștige cât mai mulți bani din vânzarea sticlelor adunate din gunoaie, Tamara Pavlovna îi oferă totuși fetiței o educație, o trimite la școală, iar peste ani, Lastocika își vede visul cu ochii, devenind medic și mamă.

Abandonată la câteve luni de niște părinți pe care nu-i va cunoaște niciodată, Lastocika a fost crescută până la șapte ani într-un orfelinat din Chișinău. Amintirile anilor petrecuți în casa copiilor orfani sunt puține, dureroase și din ce în ce mai șterse pe măsură ce altele noi se înghesuie să le ia locul. Cumpărată de la directoarea institutului de parcă ar fi fost o marfă oarecare, expusă pe tarabă, copila ajunge în casa unei sticlărese singure, fără bărbat și fără copii, care o folosește la o muncă prea grea pentru un copil atât de mic. Peocupată să câștige cât mai mulți bani din vânzarea sticlelor goale, Tamara Pavlovna o pune pe Lastocika să care plase grele, pline cu sticle adunate de pe străzile orașului sau de prin gunoaie, apoi să spele sciclele în cadă, în mai multe rânduri de ape, până când devin sufiecient de curate pentru a putea fi vândute.

Scăpată din orfelinat de o femeie care îi poartă de grijă deși nu-i este mamă, copila simte recunoștință pentru Tamara Pavlovna, pe de parte, dar pe de altă parte, munca umilitoare și ciocănitul în frunte, cu arătătorul încovrigat, ca un triunghi, atunci când greșește, o determină să o urască pe binefăcătoarea cu apucături de mașteră. Deși știu foarte bine ce se întâmplă în casa sticlăresei, vecinii din cartierul mărginaș al Chișinăului, resemnați și neputincioși, închid ochii, preferând să nu se amestece între Tamara și orfana cumpărată. Tineri sau bătrâni, la început de viață sau la capătul ei, toți cunoscuții sticlăresei și ai Lastokicăi, Raia speculanta, Maricica, Oxana, croitoreasa Zinaida Haritonovna, Volodâmâr răutăciosul, Șurocika cea blânduță și bolnăvicioasă, Polcovnicul grădinarul sau Zahar Antonovici, veteranul cu gura plină de povești, cu pieptul încărcat de medalii și cu buzunarele doldora de bomboane, trăiesc de pe o zi pe alta, prea ocupați să supraviețuiască pentru a mai purta de grijă și altora.

Mereu obosită și amenințată cu bătaia, cu mâinile jupuite de la spălatul zecilor de sticle și cu umerii carne vie de la căratul plaselor grele, Lastokica înțelege repede că singurul ei colac de salvare este școala. Cuminte și silitoare, după ce îl pune la punct pe profesorul de educație fizică, desfrânatul care le cerea elevelor favoruri în schimbul măririi notelor, descoperă în casa Bellei Isaakovna o enciclopedie a corpului uman și rămâne fascinată, dorindu-și să devină medic. Ajutată de profesoara de biologie, Valentina Igorevna, care a văzut în ea nu doar o elevă eminentă, ci și un copil chinuit, studentă la București după terminarea liceului, apoi medic și mama unui copil născut cu boala oaselor de sticlă, la care n-a renunțat deși a fost părăsită de tatăl fetiței, Lastokica își piede mama adoptivă nebună și vede cum, rând pe rând, prieteniile din copilărie încep să se destrame sau să moară. Intrată într-o altă etapă a vieții, Lastocika își reconstituie copilăria și adolescența din cioburi de amintiri, de parcă ar vrea să le lase părinților necunoscuți un jurnal de singurătate al unei fetițe abandonate.

”Pătrate jos, pătrate sus – casele. Linii lungi, străzile, linii scurte, mașinile. Orașul ne era o cloșcă pătrată cu pui. Și doar oamenii – care credeau că putea totul, care aveau senzația că sunt deasupra tuturor – niște puncte. Puncte, puncte, puncte, ca după un capitor pe care nul poți termina sau, iată, începe.” (Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă, pag.88)

Magda Lungu, 04 noiembrie 2023

Tatiana Țîbuleac – Grădina de sticlă

Editura Cartier, 2018, 188 pagini

Tweet