Orhan Pamuk

Viața cea nouă


Într-o zi banală, la cantina universității, o studentă care își căuta portofelul în geantă, cealaltă mână fiindu-i ocupată, a fost nevoită să pună pe masa unui student, preț de o clipă, o carte. Curios, studentul a citit titlul cărții, iar după-amiază, în drum spre casă, a zărit volumul printre cărțile înșirate de un vânzător ambulant și l-a cumpărat. După ce l-a răsfoit în grabă, uimit de noua lui descoperire, studentul îl va citit pe îndelete, apoi o va căuta pe studenta la care a văzut cartea pentru prima dată. Întâlnirea dintre cei doi tineri, Canan, studentă la arheologie, și Osman, student al Universității Tehnice de Construcții, deloc întâmplătoare, va fi începutul unei povești de dragoste halucinante, în care Osman, victimă și asasin, va trece, de nenumărate ori, hotarul dintre viață și moarte, decis să descopere tainele misterioasei cărți.

Într-o zi am citit o carte și întreaga mea viață s-a schimbat. Camera, casa, lumea în care trăiam au încetat să mai fie camera, casa, lumea mea și am simțit că viețuiesc într-o lume străină, fără nici un fel de refugiu. - îi va spune Osman fetei de la arhitectură, după ce a terminat de citit volumul care i-a întors lumea pe dos. Înțelegătoare, blândă și nemaipomenit de frumoasă, Canan îl va preveni pe Osman că fostul el prieten, Mehmet, care citise și el cartea, plecase într-o călătorie către un tărâm necunoscut, lumea din carte, de unde s-a întors complet schimbat, alt om. Curajos și îndrăgostit de Canan, Osman îi va propune fetei să pornească împreună, pe urmele fostului ei iubit, și să descopere ce s-a întâmplat într-un trecut capabil să schimbe viitorul unui om. Știind puterea cărții și având experiența stranie a unui prieten piredut pentru ea și regăsit pentru el însuși, Canan își va risca prezentul, de dragul lui Osman, și îl va însoți în călătoria către o nouă viață.

Pe parcursul acestei călătorii stranii, Osman și Canan vor rătăci prin autogări ale orașelor de provincie vor dormi în autobuze amărâte și vor goni către nicăieri din dorința de a găsi poarta de acces către lumea din carte. În tot acest timp vor urmări cu atenție călătorii preocupați de viețile lor și vor descoperi, uluiți, că mai există și alți cititori, ca și ei, dintre care doi cei aleși vor putea pătrunde în viața cea nouă. După ce unul dintre cititorii cărții a fost asasinat în plină stradă, iar un accident groaznic îl va despărți de Canan, bănuind cam care ar putea fi poarta de acces către cealaltă lume, Osman îl va căuta pe doctorul Narin, cel despre aflase că ar fi autorul cărții. Invitat de celebrul doctor la o cină în familie, Osman îi va cunoaște șoția și pe cele trei fiice care îi vor arată niște fotografii vechi, în care îl va recunoaște pe Mehmet, fostul prieten al frumoasei Canan. Mehmet Nahit, fiul cel mic al doctorului Narin, cel care a renunțat la facultatea de medicină pentru lumea din carte, prizonier în viața cea nouă din care nu și-a mai dorit să se întoarcă în realitate, dspăruse fără urmă după o perioadă tulbure în care doctorul filosof, îngrijorat de ciudățeniile băiatului, a cerut să fie urmărit.

Dosarele urmăritorilor, citite de Osman la dorința doctorului Narin, îi vor dezvălui tănărului toate secretele unei vieți duble, trăită între cele două tărâmuri, cel vechi și cel nou. Nehotăt în care lume să rămână, Mehmet Nahit Narin, cel veșnic plecat în călătoriile cărții, apărea în viața cea veche doar pentru un scurt răgaz, apoi dispărea din nou, lăsând-o pe Canan distrusă că nu-l poate urma în viața cea nouă și nefericită că nu-l poate convinge să rămână cu ea, în fosta lui viață. Pentru a pune punct chinurilor iubitei Canan, Osman îl va urmări și el pe Mehmet, îl va prinde între două salturi și îl va asasina, nu înainte de a înțelege că nici el, nu-i va putea deschide fetei, poarta de acces către viața cea nouă. Prins și el două lumi, luptând pentru iubirea lui Canan, Osman va reciti cartea regăsirilor, va medita săptămâni în șir la marile întrebări, și își va continua viața, fără Canan, până în ziua în care va fi complet pregătit se renunțe la vechea lui viață și să înceapă alta, o viață nouă.

Și roman de dragoste și thriller, cu iubiri neîmplinite, destine frânte, conspirații, urmăriri, asasini plătiți și accidente deloc întâmplătoare, Viața ce nouă este o carte fascinantă în care visul și realitatea își schimbă locurile cu o viteză amețitoare. Singur în aventura sa aiuritoare, deși este înconjurat de sute de oameni, deopotrivă victimă și erou, Osman străbate neobosit drumul propriei lui vieți și, fără a se opri, învață din cărți sau de la alți oameni mai experimentați decât el, despre destin, iubire, iluzii sau deziluzii, metamorfozându-se într-un bărbat hotărât să își împlinească destinul, oricare ar fi și indiferent de destinația la care va ajunge.

„Eram deopotrivă acolo și aici, deopotrivă cuprins de pace și aruncat într-o încleștare sângeroasă, deopotrivă chinuit de o insomnie bântuită de umbre și cufundat într-un somn fără sfârșit, deopotrivă într-o noapte fără margini și într-un timp care curgea cu repeziciune.” (Orhan Pamuk, Viața cea nouă, p.65)
Magda Lungu, 08 mai 2020

Orhan Pamuk – „Viața cea nouă”
Editura Polirom, 2016, 352 pagini
Traducere din limba turcă de Luminița Munteanu

Colecția TOP 10+ ⊰ 1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu