⧫ Cartea scurtelor iubiri eterne
Dacă nu ar avea amintiri, omul ar fi ușor și gol, ca un balon de săpun pe care fiecare zi a prezentului l-ar vântura, la nesfârșit, prin viață. Adunând, într-o singură carte, cele mai duioase amintiri din copilărie, adolescență, tinerețe și maturitate, Andrei Makine reușește să întregească, cu opt instantanee inedite, începuturile unei existențe chinuite de agonia unui regim care, refuzând să moară, nu-i lasă pe alții să spere, să iubească sau să trăiască așa cum și-ar dori.
Copil crescut la orfelinat, povestitorul fără nume, un anonim care ai putea fi chiar tu, cititorule, își începe și își termină aducerile aminte cu Dmitri Ress, omul pe care l-a văzut, într-o zi de 1 mai, coborând de la tribuna oficială din Piața Roșie, același care a primit în lagăr porecla Poetul și care, peste un sfert de secol, va muri singur, bolnav și părăsit de singura femeie pe care a iubit-o întreaga lui viață. Copil al propagandei, orfanul participase, împreună cu alți colegi, la cele două mari defilări ale anului rusesc, ba chiar se simțise fericit, amețit de beția unor festivități greu de înțeles la o vârstă atât de fragedă, îl întâlnise pe Dmitri Ress și pe femeia care l-a văzut pe Lenin, ascultase cu atenție poveștile pedagogilor despre război și comunism, și-ar fi dorit să îi creadă, dar, în adâncul sufletul, trăia cu impresia că basmului, fie el și nemaipomenit, îi lipsește ceva.
În anii de liceu, adolescentul, eliberat de un regim care a căzut înainte de a reuși să-l îndoctrineze, a început să înțeleagă că acel ceva era lipsa iubirii dintre oamenii prea temători pentru a se putea abandona emoțiilor și sentimentelor. Mai, Vika, Leonora, Kira sunt doar patru dintre iubirile adolescentului, apoi tânărului dornic de o poveste de dragoste, adevărată și nesfârșită, dar incapabil să se elibereze de rănile trecutului și să-și savureze, din plin, un nou început al unei vieți în doi. Deși nu are nicio legătură cu femeile de care a fost îndrăgostit, episodul cu prietenul schilodit de explozia unei bombe este cel care explică de ce orfanul a eșuat în dragoste deși nu ducea lipsă de partenere sau de provocări. Înțeleseserăm: doar bucuria noastră de viață conta și, pentru a nu ne lăsa ajunși de cioclii unei ideologii fanteziste, trebuia să să alergăm, înaripați ca echilibriștii pe coarda lor, de la o iubire la alta, de la o plăcere trecătoare la următoare...
Dificilă de înțeles pentru generațiile care nu au simțit, pe pielea lor, ce înseamnă să fii veșnic urmărit și să crești cu senzația că nu ai o clipă, o singură clipă, numai pentru tine, Cartea scurtelor iubiri eterne este provocatoare prin intensitatea trăirilor orfanului care se îndrăgostește, iar și iar, sperând, de fiecare dată, că a găsit ultima și unica iubire eternă. Contranstând cu gingășia și sublimul acelor momente de fericire supremă, decorul hidos al unui regim anti-viață privată, care nu poate fi controlată și, prin urmare, ar putea fi periculoasă, e ca o mocirlă bâhlită care încearcă să acopere niște străluciri de scurtă durată, dar atât de puternice, încât rămân amintiri de neuitat ale unor mici eternități.
„Atunci când, foarte rar din păcate, mi se întâmplă să întâlnesc două ființe în vârstă vizibil copleșite de tandrețe, îmi imaginez viața lor ca pe o lungă peregrinare într-o zi însorită și clară de iarnă, cu un ciorchine aurit în mâini.” (Andrei Makine, Cartea scurtelor iubiri eterne, p.152)
Magda Lungu, 10 mai 2020
Andrei Makine – „Cartea scurtelor iubiri eterne”
Editura Polirom, 2016, 240 pagini
Traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu