⧫ Sfârșitul geloziei și alte povestiri
Sfârșitul geloziei și alte povestiri este o colecție de zece proze scurte care surprind atmosfera saloanelor și moravurile aristocrației franceze de la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. Cu o eleganță stilistică aparte, Marcel Proust ne înfățișează, cu ajutorul unor personaje memorabile, ravagiile lăsate în urmă de iubirea posesivă, gelozie, vanitate și orgolii, demonii ascunși dibaci înapoia zâmbetelor false și a conversațiilor fără cusur.
Ultimii doi ani din viața a unchiului preferat, priviți prin ochii lui Alexis, un adolescent de treisprezece ani, capătă dimensiuni apocaliptice. Bolnav incurabil, Baldassare Silvande, viconte de Sylvania, îi promite nepotului o trăsură cu doi cai pe care Alexis urma să o primească în următorii trei ani: întâi un cal, apoi celălalt cal și după cai, trăsura. Încântat de cadou, dar nefericit că tânărul său unchi ar fi putut închide ochii oricând, Alexis îi urmărește toate schimbările de dispoziție, paloarea feței și grimasele provocate de durerile crunte care îi chinuiau corpul din ce în ce mai slăbit de boală. Deși condamnat la moarte, vicontele Baldassare se agață cu disperare de viață, ba chiar se îndrăgostește de prințesa Pia, și ros de gelozie, îi cere femeii iubite să nu participe la balul ducesei de Boemia. Neîndrăznind să-l contrazică pe muribund, deși nu-i mai împărtășea sentimentele, prințesa Pia îi spune că nu poate lipsi de la bal, dar că va sta acolo doar câteva ore șu numai pentru a-și lua rămas bun de la Castruccio, un prieten comun. Nefericit că viața își urmează cursul independent de dorințele sale, vicontele Baldassare se perpelește pe patul mutat lângă fereastra deschisă, iar după o săptâmână de la discuția incomodă, se stinge în prezența medicului, a lui Alexis și a câtorva prieteni care i-au rămas alături până la capăt.
Crescută departe de lume, pe domeniul Stiriei, Violante, orfană de tată de la cincisprezece ani, s-a îndrăgostit de Honore cu puțin înainte ca tânărul să plece ca matelot, la bordul unui vas, pe mare. Părăsită de Honore, apoi disprețuită de Laurence, după ce s-a vindecat de durere într-o stațiune balneară, Violante a plecat la curtea Austriei unde s-a căsătorit cu ducele de Boemia. Seducător și bogat, ducele și-a răsfățat soția cu toalete și baluri, dar n-a reușit să-i alunge gândurile și iubirea pentru Honore, prima iubire, pentru care ar fi renunțat la căsătorie dacă tânărul nu s-ar fi întors de pe mare desfigurat de o boală îngrozitoare. Fermecată de eleganța și luxul înaltei societăți și ea însăși fermecătoare, Violante a amânat întoarcerea pe domeniul Stiriei până când și-a pierdut interesul pentru culorile anotimpurilor și lectură, acele bucurii simple care îi umpleau sufletul în copilărie, o îndemnau să viseze și o vindecau de plictis. Din ce în ce mai departe de fosta Violante, ducesa de Boemia s-a complăcut a juca un rol mediocru, într-o viață somptuoasă, dar tristă, până când și-a intrat de tot în rol, spre disperarea lui Augustin, prietenul din copilărie, care a încercat de câteva ori să o convingă să se întoarcă la Stiria, dar n-a reușit.
Nedespărțită de Genevieve de când rămăsese văduvă la douăzeci de ani, Francoise a zărit la serata prințesei Elisabeth un tânăr urâțel și vulgar, dar pe care a insistat să-l cunoască fiind contrariată de lipsa lui de interes pentru ea, o femeie și frumoasă, și bogată. Capriciu sau joacă periculoasă, Francoise înceacă să-l revadă pe domnul de Laleande, îi scrie și se interesează pe la prieteni de felul în care i-ar pitea câștiga atenția în timp ce mintea ei, din ce în ce mai preocupată de o iubire practic inexistentă, regizează scenarii imposibile. Fără să aibă habar de frământările tinerei văduve, bărbatul își continuă nestingherit viața mediocră, nutrind visuri meschine. Aproape la fel procedează și necunoscuta din Oublis, eroina din Confesiunea unei tinere, care, îndrăgostită de un verișor vicios, încearcă să-l uite în brațele altor tineri la fel de desfrânați, dar care se cumințește brusc, după patru ani de rătăcire, în apropierea căsătoriei cu primul tânăr care a cerut-o de soție. Neștiind nimic despre viața secretoasă a fiicei pe care o crede imaculată, mama tinerei rămâne oripilată atunci când o vede sărutându-se cu un alt bărbat decât logodnicul ce urma să-i devină ginere.
În povestirea O cină în oraș, doi tineri de familie bună, Honore și Francoise, se întâlnesc și se îndrăgostesc unul de celălalt. Bolnav de gelozie, Honore devine umbra tinerei Francoise, spionândi-i viața, însoțind-o în toate vizitele, urmând-o la cumpărături și așteptând câte o oră în fața magazinelor. Nedespărțiți în primele luni ale iubirii lor bolnăvicioase, cei doi tineri sunt separați de un accident oribil în care Honore își rupe ambele picioare urmat, în aceeași săptămână, de o peritonită care îi curmă viața în mai puțin de 24 de ore. Conștient până în ultima clipă, Honore înțelege că gelozia este o boală nevindecabilă, care îi face rău lui Francoise, care se va simți eliberată după ce el moare. Tot boala și suferința sunt lait-motivele și următoarelor două povestiri,Amintire (1891), în care tânără Odette, o copilă palidă și cu trăsături șterse devine frumoasă pe măsură ce se înduflețește povestindu-i tânărului său musafir despre necazurile prin care trece, și Înaintea nopții, o confesiune a unei tinere văduve, care a încercat să se sinucidă, dar care a scuns adevărul de ceu apropiați, rude și prieteni, lăsând gura lumii să arunce vina nefericirii ei asupra câtorva tineri nevinovați.
Ultimele două povestiri păstrează același registru confesiv, dar schimbă subiectul. În Amintire (1893), un bărbat cazat într-o cameră modestă dintr-un hotel respingător este năucit de violența parfumurilor vecinilor care au preferat să spargă flacoanele care nu le-au mai încîput în valize,, pentru ca nimeni să nu le poată folosi, iar în Indiferentul suntem părtași la drama celei mai frumoase femei din Paris, recunoscută pentru inteligența și eleganța sa, văduva Madelaine de Gouvres, îndrăgostită de Lepre, un artist foarte blând, șarmant și cu maniere alese, dar care ascundea un secret macabru. Sclav al plăcerilor oferite de femeile ușoare, pe care le culegea din mahalale sau de pe bulevarde, riscând ca într-o zi să-i facă cineva de petrecanie, Lepre era absolut indiferent la farmecele doamnelor din înalta societate. Îngrozită după ce a aflat secretul artistului, Madelaine de Gouvres nu-i cere acestuia nicio explicație și rupe amiciția negând că ar fi nutrit un oarece sentiment pentru el.
Scurte, dar intense, acest mănunchi de povestiri anticipează introspecția și deosebita atenție pe care autorul o acordă detaliilor, ambele culminând în capodopera neegalată până în prezent, În căutarea timpului pierdut.
„În timp ce se îmbrăca pentru cină, se gândea, fără efort, numai la momentul în care o va revedea, așa cum un gimnast atinge deja trapezul încă îndepărtat spre care zboară sau așa cum o frază muzicală pare să atingă acordul ce o rezolvă și o apropie de el ...” (Marcel Proust, Sfârșitul geloziei și alte povestiri , p.107)
Magda Lungu, 13 septembrie 2019
Marcel Proust – Sfârșitul geloziei și alte povestiri
Editura Polirom, 2014, 180 pagini
Traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu