⧫ Împreună
Pe o străduță îngustă din imensul Paris, într-un imobil aflat în vecinătatea Turnului Eiffel, patru locatari ciudați care par a nu avea nimic în comun se întâlnesc din pură întâmplare. Philibert, un aristocrat de modă veche și unul din moștenitorii imobilului altui veac, neobișnuit să trăiască de unul singur, dă un anunț la ziar că ar avea de închiriat o cameră și primește un răspuns de la un tânăr bucătar, un șmecheraș țâfnos, dar cu un suflet cât universul de mare. Abia obișnuit cu noul lui vecin, Philibert o va întâlni pe palier pe Camille, o pictoriță aproape moartă de foame și înghețată de frig, o va îndrăgi ca pe un cățeluș de pripas și o va convinge să se mute la el doar pentru câteva zile, atât cât îi va fi necesar să își revină. Încântată de compania lui Philibert și răsfățată de Franck, Camille se va simți atât de bine încât va rămâne în locuința lui Philibert mai mult decât și-ar fi putut imagina. Iar ca peisajul să fie și mai neomogen, nu peste foarte mult timp, va apărea și Paulette, o bătrânică firavă și bolnăvicioasă, strămutată de Franck de la azil în imobilul celor trei tineri deveniți între timp prieteni.
Înalt și slab, timid și bâlbâit, Philibert era de o sensibiltate exagerată care l-a împiedicat să urmeze cursurile unei facultăți de istorie lăsându-l fără o carieră pe care o merita din plin. Inteligent și cu o educație aleasă, pentru a rămâne oarecum aproape de pasiunea vieții lui, istoria, Philibert Marquet de la Durbelliere și-a găsit un loc de muncă la muzeu, ca vânzător de cărți poștale. Moștenirea căpătată peste noapte nu l-a impresionat în niciun fel, iar în imobilul cochet, dar gol, a simțit nevoia unui alte prezențe, nu neapărat cea a unui priten, dar măcar a cuiva care să deschidă ușile înțepenite de atâta amar de ani și singurătate. Ideea anunțului cu închiriatul unei camera i-a venit pe nepusă masa și i-a dat curs mirându-se și el de îndrăzneala unui gest cam nearistocratic. Străinul care a răspuns anunțului, un tânăr frumușel și îndrăzneț, l-a uimit suficient de mult încât să îi accepte pe loc varianta de a locui în imobil doar între ture.
Bucătar de meserie și dezghețat din naștere, Franck muncea până la epuizare într-un restaurant din celălalt capăt al Parisului. Pasiunea pentru bucătărit o moștenise de la mama mamei lui, o bunicuță slabă și firavă care îl crescuse în continuu după ce mama care îl născuse îl părăsise de nu știu câte ori. Ba luat în grijă mamei, ba lăsat de izbeliște în casa bunicii, Frank copilărise între două familii de împrumut și nu avea nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă un cămin numit acasă. În imobilul lui Philibert se simțise pentru prima oară atât de bine încât își prelungise vizitele dintre ture puțin câte puțin până când se instalase de tot în casa primitoare. Liniștită și ocrotitoare, noua lui casă devenise un fel de acasă și nu pleca din ea decât pentru a merge la muncă sau pentru a-și vizita bunica slăbită de boală și de ani. Din ce în ce mai uitucă și mai neîndemânatică, bunica Paulette a încercat să-i ascundă nepotului suferințele unui trup slăbit și neputințele unei minți cândva zglobii și făuritoare de iluzii.
Obosit din cale-afară după maratonul serviciu-azil, Franck mai mult simțise decât văzuse fărâmița de fată culeasă de aristocrația sa Philibert din camera neîncălzită de la etajul superior al imobilului în dormitorul dintre camerele lor. Prea slăbită de atâta nemâncat și răcită bocnă, Camille a intrat în viața celor doi bărbați și le-a umplut-o până la refuz cu gingășie și bună-cuviință. Desfătată de Philibert cu istorii lungi și bâlbâite și hrănită de Franck cu bucate improvizate ad-hoc, micuța artistă a lăsat gândurile negre deoparte, i-a revenit pofta de viață și de pictat și a renunțat la munca de îngrijitoare de noapte care o storsese de vlagă și o aruncase în depresie decolorându-i viața până la o nuanță pală de gri. Prietenia celor trei tineri atât de diferiți, începută timid și cu o politețe distantă, va răbufni în torente de veselie pe măsură ce se vor descoperi unul în fața celuilalt și se va transforma într-o senzație de acasă în clipa în care bunica Paulette va veni să locuiască cu ei.
Alcătuind împreună familia pe care nu au avut-o niciodată, Philibert, Franck, Camille și Paulette vor împărți momente și sentimente pe care și le-ar fi dorit, dar de care nu au avut parte. Masa festivă de la restaurant pregătită de Frank și Camille pentru sărbătorirea trecerii într-un an nou, tăierea porcului la prietenii lui Frank și masa de Paște de la castelul familiei lui Philibert sunt doar câteva dintre clipele dragi pe care toți cei prezenți le vor păstra cu duioșie, în suflet, de-a pururi. Extrem de manierat și de o bunătate ieșită din comun, Philibert, un fel de frate mai mare pentru Camille și Franck, le va ghida celor doi pașii unul către celălalt, iar bunicuța Paulette, simpatică și cu tact, le va da motive de a petrece cât mai mult timp împreună. Cu toate că sfârșitul romanului este umbrit de o dramă, sau tocmai de aceea, povestea celor patru locatari ciudați, adăpostiți sub un singur acoperiș, atât de stingheri la început, dar care își vor găsi unul în altul un sprijin, apoi un motiv de a merge mai departe, este de-o gingășie aparte pentru că etalează toată amărăciunea și neîmplinirile trăite într-un trecut chinuit și care, povestit celorlalți, va fi ascultat cu îngăduință și vindecat cu veselii și blândețe.
„Se gândea la teoria aceea obscură care zice că atunci când te scufunzi, nu poți face nimic pentru a te salva; trebuie mai întâi s-ajungi la fund și abia apoi, printr-un zvîcnet salvator, poți urca din nou la suprafață…” (Anna Gavalda, Împreună, p.126)
Magda Lungu, 08 septembrie 2019
Anna Gavalda – „Împreună”
Editura Polirom, 2014, 528 pagini
Traducere din limba franceză și note de Iustina Croitoru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu