⧫ Jim cel norocos
Profesor universitar blazat, sufocat de ifosele, răutatea și ipocrizia colegilor, iar în paricular, încurcat cu o femeie maniacă, pe care o detestă, dar de care nu poate despărți, Jim Dixon simte că mai are puțin și ajunge la capătul puterilor. Lucrurile se schimbă radical atunci când o cunoaște pe fermecătoarea Christine Callagan, este concediat pentru că și-a insultat șeful și, simțindu-se eliberat de cele două poveri chinuitoare, își ia viața de la capăt.
Invitată să locuiască în casa soților Welch, după o tentativă de sinucidere care se va dovedi a fi o falsă grotească, Margaret a profitat din plin de șansa de a locui sub același acoperiș cu Dixon. Despărțită de Catchpole pentru că jurnalistul se săturase de mofturile ei și jucându-și perfect rolul de victimă inocentă, Margaret l-a convins pe Dixon în doar câteva săptămâni să-i acorde o șansă. Deși destul de rezervat în privința noii sale cuceriri, mai mult din milă decât din alte considerente, profesorul a căzut în plasa întinsă de o maestră a șantajului emoțional, dar singurul lui gând era cum să scape. Cicălitoare, maniacă și posesivă, oricât de greu ar fi fost de îndurat, prezența lui Margaret în preajma lui Dixon era de preferat companiei colegilor de la catedra de istorie.
Aflat la jumătatea celor doi ani de probă necesari pentru a-și obține definitivatul, Dixon începuse să se cam sature de răutățile colegilor, dar mai ales ale șefului de catedră, profesorul Welch. Deși își exprimase foarte clar preferința pentru istoria medievală, superiorul său îi repartizase istoria evului mediu, iar când nu era cu studenții, îi cerea să-l ajute cu fel de fel de lucrări care cereau o documentare serioasă la biblioteca publică și-i ocupau tot timpul liber. Nemulțumit și irascibil, dar incapabil să se revolte, Dixon își imagina fel de fel de scenarii în care ori le răspundea colegilor și șefului pe măsura răutăților lor. În realitate însă, își onora toate sarcinile primite și răspundea prezent tututor invitațiilor la care ar fi dat orice să nu participe.
La una dintre aceste serate enervante, organizate de soții Welsh în casa lor neîncăpătoare, Dixon îl cunoaște pe pictorul Bertrand Welsh, fiul șefului de catedră, și pe Christine Callagan, iubita acestuia. Plăcută, spontană, nonconformistă și inaccesibilă, Christine îl tulbură inexplicabil pe Dixon nehotărâtul în toate, iar atracția reciprocă dintre cei doi tineri, alimentată de prostioarele profesorului care o distrează teribil pe blonda copilăroasă, se transformă treptat în nevoia de a fi împreună. Încurajat și susținut de Christine, Dixon își înfruntă colegii și șeful, doar că, dus de val, se ia la harță cu Bertrand, cearta degenerează înt-un pumn care-l pune la podea pe fiul șefului de catedră, iar acesta, folosindu-se din plin de prilejul nesperat , îl dă afară.
Fără un loc de muncă și fără Margaret de care se desparte după ce află ce la fostul logodnic că tentativa de sinucidere a fost o înscenare, Jim Dixon ar putea părea un om sfârșit, dar de fapt, eliberat de o femeie cicălitoare și manipulatoare și de o slujbă nesuferită, profesorul își face ordine în viață și se gândește la ce-și dorește cu adevărat. Până mai ieri un neadaptat și bătaia de joc a celor din jur, Dixon capătă curajul de a-și lua viața de la capăt.
„Dixon fu brusc cuprins de un val de spaimă. După câteva clipe, îți dădu seama că spaima era provocată de faptul că avea un plan și că era pe punctul de a-l pune în aplicare.” (Kingsley Amis, Jim cel norocos, p.151)
Magda Lungu, 04 august 2019
Kingsley Amis – Jim cel norocos
Editura Polirom, 2014, 296 pagini
Traducere din limba engleză de Mariana Chițoran
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu