⧫ În iad toate becurile sunt arse
Pornit în plină iarnă cu cadouri de Crăciun pentru copiii internați într-un centru de reabilitare psihomotorie dintr-un sat uitat de lume și plictisit de drumul lung și de compania a doi străini cu care nu prea are ce discuta, Victor alunecă în trecut, în anii de liceu, singura perioadă din viață sa în care, alături de gașca de prieteni, s-a simțit acceptat așa cum este și înțeles pe deplin. Povestite într-un argou inedit, ce variază de la jargonul de cartier la expresiile virale ale elevilor claselor mai mari, și presărate cu metafore inedite, amintirile adolescentine ale lui Victor alternează cu destăinuirile dintr-o viață personală anostă și din ce în ce mai greu de suportat, alcătuind împreună un roman reconfortant, care îmbină prietenia caldă a adolescențillor cu dramatismul lipsit de speranță al adulților, care te lasă la final copleșit de gândul că, pentru Victor, cei mai frumoși ani au fost cândva și nu se vor mai întoarce niciodată.
Elev la un liceu de doi bani dintr-un oraș de provincie, Victor a rămas de capul lui după moartea tatălui său. Fără un bărbat cu care să împartă bucuriile, dar și poverile zilnice, și copleșită de griji și singurătate, mama lui Victor a renunțat să-și mai strunească băiatul, care, nici foarte bun la învățătură, dar nici ultimul din clasă, a trecut prin școală ca gâsca prin apa, considerând că viața adevărată începe după ce orele s-au terminat. Prieten la cataramă cu Bastârcă, Fasolă, Capalb, Paganel, Stupitu și Văru, Victor și-a petrecut după-amiezile liceene prin cârciumi, subsolurile blocurilor sau aiurea, în compania sticlelor cu băutură, a fumului țigărilor cu foi și a colegilor oricând dispuși să vorbească despre fete, subiectul preferat, și profesorii de la școală, într-un limbaj de cartier, dar niciodată capabili să-și facă planuri de viitor sau să discute despre ceva mai serios cum ar fi bacalaureatul, temele pentru acasă sau lecturile obligatorii în anii de școală.
Bastârcă, colegul crescut de bunica Ghiocela, care ar fi făcut orice pentru bătrână numai să n-o supere, Capalb, cel mai de la periferia găștii, care intrase într-o filieră de vândut deodorante, săpunuri, țigări și alte cele, Fasolă, cel mai miștocar din grup, Paganel, un fel de lider și cel mai rezistent la drojdeală, Stupidu, cel mai mare zgârciobar, dar care avea o mare slăbiciune pentru pantofi noi și haine la modă, Văru, un haidamac de gen cocălar pasionat de box, care a și făcut o carieră în sport după terminarea liceului, câștigând un campionat în Italia, și el însuși, Victor zis Franzelă pentru că trecea pe la brutărie în fiecare dimineață și ajungea la țcoală cu o jumătate de pâine, cealaltă lumătate era deja mâncată, pe care o împărțea frățește cu colegii, alcătuiau trupa de șoc în care adolescentul s-a simțit acceptat așa cum era și pe deplin înțeles, dar, paradoxal, de care s-a desprins dintr-odată, după examenul de final de an școlar, realizând că ceva nu este cum ar fi trebuit să fie.
Prieten din clasa a douăsprezecea cu Veronica cea băiețoasă și căsătorit cu ea, pentru că femeia și-a dorit un soț pe care să se poată baza, copii de crescut, o familie stabilă, o slujbă decentă și o casă numai a lor, Victor are din ce în ce în ce mai des sentimentul că este străin în propria lui viață. Taximetrist după absolvire, apoi șomer imediat ce a fost dat afară de patron pentru că a refuzat mai mulți clienți, Victor își deplânge soarta zăcând ore în șir în fața televizorului cu o sticlă și un pahar în față, vorbind cu pisica nevestei, improvizând roluri principale într-o altfel de viață și visând nopțile că a câștigat mii de euro. Trezit brutal de vocea enervantă a Veronicăi la cruda realitate își vede soția ca pe o altă persoană, o femeie care și-a pierdut prospețimea din tinerețe și-a devenit o mașteră rea de gură, care caută numai scandal și ceartă. Ratat, distrat, întristat, din ce în ce mai singur și sătul până peste cap de nevasta cicălitoare și de mama bolnavă, după doi ani în care nu a făcit nimic altceva decât să zacă privind în gol, Victor îl reîntâlnește pe Fasolă, care îl ajută să obțină un loc de muncă la magazinul doamnei Măriuca.
Magazinul, un fel de afacere în care patroane închiria ținute de ocazie pentru nunți, aniversări, înmormântări, serbări, piese de teatru etc. nu i se potrivește deloc lui Victor, care primește fără tragere de inimă, în preajma Crăciunului, misunea de a însoți un străin și pe traducătoarea Nana într-o comună aflată la optsprezece kilometru de casă, unde bărbatul urma să distrubuie cadouri pentru cei douăzeci de copii între cinci și șaisprezece ani dintr-un centru de reabilitare psihomotorie. După un drum ce pare că nu se mai termină din cauza ninsorii și a viscolului, Victor ajunge la centrul de reabilitare, iar aici lucrurile se schimbă radical. Lasat singur cu copii după serbarea pomului de iarnă, deoarece musafirii și gazdele au fost invitați la petrecerea oficialităților comunei, Victor descoperă bucuria lucrurilor simple. Plănuind rapid o excursie prin apropiere, îi îmbarcă pe cei mici, le spune povești celor mai mari, stârnește o bulgăreală cu zăpadă și rămâne mirat de cât de bine se simte în preajma unor copii necunoscuți și bolnavi, care pe lângă faptul că au nevoie de ajutorul lui, îi amintesc de anii cei mai plăcuți și mai lipsiți de griji, perioada adolescenței și a copilăriei.
„Nu, nu să retrăiască lucrurile întocmai își dorea, ci să nu piardă dramul de nebunie care te face viu, scânteia de naivitate și picătura de bucurie totală care îți dau puterea să fii fericit, să te revolți și să înfrunți cenușiul zilelor și al lucrurilor încremenite. Șoapta acelei libertăți, nu foarte clară, dar tonifiantă, o căuta necontenit.” (Dan Lungu, În iad toate becurile sunt arse, p.58)
Magda Lungu, 11 august 2019
Dan Lungu – În iad toate becurile sunt arse
Editura Polirom, 2011, 216 pagini
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu