Evgheni Zamiatin

⧫ Noi

După Marele Război de Două Sute de Ani dintre sat și oraș, ascultând de vorbele unui înțelept care descoperise, din întâmplare, că dragostea și foamea stăpânesc lumea, pământenii au pus bazele Statului Unic. Organizat matematic, garant al fericirii absolute a întregului în schimbul încadrării fiecărui individ într-un tipar comportamental, Statul Unic separase cetățenii de lumea exterioară înregimentându-i într-un oraș transparent, aproape în întregime din sticlă, în care erau supravegheați în continuu de poliția secretă.

Izolat de natură prin Zidul Verde, orașul-națiune a fost împărțit de străzi drepte în zone în care cetățenii numerotați trăiau și munceau identic, repetitiv, ca pe bandă. Vegheați în permanență de Păzitori, lipsiți de vise și de poezie, cu imaginația extirpată, locuitorilor robotizați ai Statului Unic li se îngăduise o singură oră de umanitate, de două ori pe zi. În acea oră numită Oră Personală, fiecare individ, bărbat sau femeie, era liber să acopere geamurile, iar în intimitatea locuinței sale putea face tot ce își dorea: să cânte, să scrie sau să gândească, mai puțin să iubească. După ce rezolvase problema foamei prin descoperirea unui aliment unic, extras din petrol, Statul Unic potolise și nevoia de iubire unică a populației transformând dragostea într-o necesitate colectivă în care fiecare individ-bărbat, numerotat cu un număr impar precedat de o consoană, își putea alege sau putea fi ales de oricare individ-femeie, numerotată cu un număr par precedat de o vocală.

În toată această nebuloasă amorfă și inertă, D-503, un matematician talentat, cercetător și proiectant al Integralului – o navă spațială care într-un viitor apropiat ar fi trebuit să studieze planete și să cucerească alte civilizații -, a început să scrie un jurnal în care va nota gânduri și experiențe proprii. Fascinat de lumea perfectă în care se născuse, D-503 va începe s-o povestească de parcă ar vrea să se convingă pe sine, nicidecum pe potențialii cititori ai manuscrisului, că lumea ideală în care trăiește este singura variantă, pe deplin mulțumitoare, a tuturor cetățenilor înregimentați în statul opac. Explicațiile care însoțesc experiențele trăite, absurd de logice, sunt greu de contrazis din perspectiva altui contemporan participant la același experiment. Dar nu și de I-330.

Rebelă și nonconformisă, femeia-număr I-330 va intra în viața matematicianul într-o Oră Personală și-i va întoarce pe dos întâi gândurile, apoi îi va zdruncina puternic întreaga existență. Impresionat de felul ei de a fi, dezinvolt și provocator, D-503 va începe să simtă ceva tulburător pe I-330 și va aluneca spre filosofie încercând să-și explice ce sunt și ce rol au în viața unui individ dragostea, imaginația, credința și literatura ajungând până la dilemele legate de fericire și libertate. Realizând cu greu că întregul ideii de „noi” este o sumă care anulează individualitatea fiecărui „eu”, matematicianul se va trezi într-un coșmar în care recâștigarea libertății va presupune o suită de alegeri contrare politicii Statului Unic păzită de Cerberii poliției secrete. Conștient că ar putea fi executat în cadrul unei ceremonii în care Mașina Binefăcătorului l-ar fi transformat. în Ziua Dreptății, într-o masă lichidă, matematicianul se dezmeticește scriind filă după filă, realizează că este prizonier într-o cușcă spoită cu fericire, va încerca să evadeze, aproape va reuși, dar va fi prins, operat pe creier și realiniat tiparului unic la care revine de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Original, deschizător de drumuri, Evgheni Zamiatin a pus bazele utopiei negativitiste, a distopiei, publicarea romanului Noi, în 1920, fiind urmată, îndeaproape, de Minunata lume nouă, publicat de Aldous Huxley în 1932 și O mie nouă sute optzeci și patru, publicat de George Orwell în 1949, acestea fiind doar două dintre cele mai cunoscute romane ale literaturii acestui gen. După publicarea romanul Noi - în Anglia pentru că în Rusia fusese interzis- , spirit rebel, avangardist, Evgeni Zamiatin i-a scris lui Stalin, în 1931, că: literatura adevărată poate exista doar atunci când este creată de nebuni, eremiți, eretici, visători, rebeli și sceptici, și nu de către funcționarii sârguincioși și de nădejde ai statului.

În zilele noastre, la un veac de la publicarea romanului „Noi”, povestea matematicianului D-503, tulburătoare și tragică, incită la fel de puternic ca la o primă apariție și provoacă dezbateri aprinse și contradictorii.Antiromantic și, pe alocuri, insuportabil de crud, romanul lui Evgheni Zamiatin, aspru și colțuros, a fost la vremea publicării lui un semnal de alarmă tras cu toată puterea de una din milioanele de mâini ale unui singur trup aparținător eternului învins.

„Omul e ca un roman: până la ultima pagină nu știi cum se va termina. Altfel nici n-ar merita să citești…” (Evgheni Zamiatin, Noi, p.147)

Magda Lungu, 24 august 2019

Evgheni Zamiatin – „Noi”

Editura Polirom, 2014, 216 pagini

Traducere din limba rusă: Inna Cristea

Tweet