⧫ Comoara grecilor
Se întâmplă de câteva ori în viață să întâlnești oameni care îți deschid larg porțile cunoașterii, lăsându-te să alegi dacă intri sau rămâi pe dinafară. Deși avea doar șaptesprezece ani când a cunoscut un asemenea om, Sofia Engastromenos n-a stat prea mult pe gânduri și, căsătorindu-se cu Heinrich Schliemann, a pornit în aventura vieții sale. Cu treizeci de ani mai mare decât Sofia, erudit și autodidact, milionarul american nu-și mai dorea de la viață decât un singur lucru: să descopere Troia homerică din Iliada, cetatea pe care istoricii și arheologii de la sfârșitul secolului al XIX-lea o considerau un mit inventat de un poet genial. Fără a ține seama de ironiile familiei și de părerile docte ale savanților, Sofia și Heinrich trudesc cu anii în șantierele arheologice din Grecia și Turcia, descoperind ruine ale mai multor orașe antice, morminte regale și un tezaur inestimabil, pe care îl numesc „comoara lui Priam”, prima dovadă de nezdruncinat că Troia și Războiul Troian nu sunt un mit, ci chiar au existat.
Născută în Grecia, într-o familie de cretani mândri, în care tatăl, Georgios Engastromenos era stăpânul absolut al casei, iar Madame Victoria, mama celor șase copii era sluga dorințelor și poruncilor soților, Sofia s-a bucurat de o educație aleasă, dar nu și de libertatea de a hoinări pe străzile orașului. Până la absolvirea colegiului, i s-a interzis să iasă din casă neînsoțită de unul din frați sau de o servitoare mai în vârstă. Ocrotită ca o comoară grecească de toți ai casei până la vârsta bluzelor albe și a fustelor bleumarin, Sofia a primit cu bucurie vestea că milionarul american Heinrich Schliemann, prietenul unchiului Theokletos Vimpos, dorește să o cunoască.
Trecut de vârsta maturității, la cei patruzeci și șapte de ani ai săi, Heinrich Schliemann părea un bărbat plictisitor și șters atunci când tăcea, dar când începea să vorbească despre Troia și Iliada lui Homer, patosul din voce, zâmbetele calde adresate celor din jur și sclipirea din ochi dădeau timpul înapoi cu cel puțin douăzeci de ani. Născut în Germania, la 6 ianuarie 1822, Heinrich Schliemann și-a dorit de mic studii universitare. Moartea mamei, care l-a lăsat orfan de un părinte de la nouă ani, și destituirea tatălui din funcția de pastor, trei ani mai târziu, l-au obligat să lase deoparte visul și să se adapteze, cum o putea, unei realități incomode.
Angajat într-o băcănie, apoi om bun la toate și, în doar câțiva ani, reprezentantul firmei B.H. Schröder & Co din Amsterdam la care lucra, Schliemann și-a servit atât de conștiincios patronii, încât a căpătat permisiunea de a face afaceri singur. Autodidact, a învățat limba rusă, iar în 1850, la douăzeci și opt de ani, după ce a devenit cetățean al țarului, a plecat din Petersburg în California, de unde s-a întors, doi ani mai târziu, cu o avere care i-a permis să se însoare. Trasă de păr datorită celor trei copii pe care Heinrich i-a adorat, căsătoria s-a dovedit a fi un eșec total, culminat cu un divorț rapid după ce Schliemann, milionar la patruzeci de ani, a devenit cetățean american
Un an mai târziu, la patruzeci și unu de ani, Heinrich Schliemann s-a retras din afaceri, anunțând într-o conferință de presă că dorește să finanțeze descoperirea Troiei lui Homer. După care, prieten de treisprezece ani cu preotul Theokletos Vimpos, unchiul Sofiei, Heinrich i-a ceruit acestuia, printr-o scrisoare, să-i recomande o grecoaică săracă, cuminte, cu o educație aleasă, îndrăgostită de Homer și de Grecia, cu care milionarul american ar fi vrut să se căsătorească. Deși nemulțumită de diferența de vârstă de treizeci de ani, după câteva neînțelegeri care ar fi putut produce o ruptură iremediabilă, dacă n-ar fi fost experiența de viață a lui Heinrich și blândețea Sofiei, americanul și grecoaica își unesc destinele și pornesc împreună în uimitoarea aventură a descoperirii Troiei homerice.
Foarte tânără comparativ cu soțul excentric, în următoarele două decenii, Sofia nu doar că învață tot ce se poate ști despre săpăturile arheologice, tezaure și relicve, trudind cot la cot cu Heinrich pe șantierele din Grecia și Turcia, ci și să-și prețuiască bărbatul pe care destinul i l-a ales, să se bucure împreună cu el de cei doi copii, Andromaca și Agamemnon, să nu se lase influențată de răutatea rudelor care și-ar fi dorit ca Heinrich să fie mai generos cu membrii familiei extinse și să-și păstreze calmul în moment de cumpănă, atunci când descoperirile lui Schliemann, din ce în ce mai consistente și mai valoare de la an la an, au fost atacate în presă de oamenii de știință foarte greu de convins că Troia din Iliada lui Homer n-a fost un mit, ci o realitate.
Puternic subliniată de autor, transformarea Sofiei dintr-o tânără delicată și naivă într-o femeie matură, care stăpânește din ce în ce mai bine arta interpretării celor trei roluri principale, cel de soție, mamă și arheolog, curge în paralel cu câștigarea de către celebrul savant Heinrich Schliemann a respectului lumii academice la care a visat din copilărie și în care și-a ocupat, aproape de finalul vieții, locul cuvenit, datorită descoperirilor sale esențiale, care au readus Troia homerică în atenția istoricilor și arheologilor de pe toate continentele.
„Heinrich se îmbujorase. Urmărindu-i expresia feței în timp ce vorbea, Sofia înțelese că, pentru el, plăsmuirile lui Homer reprezentau singura, adevărata viață. Restul nu era decât închipuire.” (Irving Stone, Comoara grecilor, p.159)
Magda Lungu, 18 august 2019
Irving Stone – Comoara grecilor
Editura Polirom, 2014, 640 pagini
Traducere din limba engleză de Doina Racoviceanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu