⧫ Mantisa
Ajuns în pragul nebuniei din cauza drogurilor și a lipsei de inspirație, scriitorul Miles Green apelează la o metodă de tratament nouă și neconvențională: terapia sexuală. Paradoxală și controversată, terapia aleasă de Miles Green este prilejul ideal pentru John Fowles de a analiza legătura dintre scriitor și personajele operelor sale.
Somnolent, amnezic și bulversat, scriitorul se trezește într-o dimineață pe un pat de spital sub privirele atente ale neurologului dr. A. Delfie și ale tinerei infirmiere Cory, ambele dispuse să folosească cele mai eficiente mijloace medicale care le stau în putință pentru a vindeca un pacient suferind de pierderi de memorie. Spre surprinderea scriitorului, cele două profesioniste scapă repede de haine și îl încurajează să le atingă trupurile goale, unul alb, iar celălalt arămiu, gesticulând, vorbind între ele și analizându-i reacțiile de parcă toți trei ar fi fost undeva, la o cabană sau la o petrecere, nicidecum într-un spital privat. Uluit și încordat în primă fază, pacientul descoperă pas cu pas că trupul său amorțit începe să se relaxeze, apoi să reacționeze, și că memoria lui beteagă îi transmite semnale vagi sub forma unor imagini șterse, fără prea multe detalii.
Suprastimulat de tânăra infirmieră bine intenționată, dar lipsită de experiență, după ședința de tratament erotic pacientul vede intrând în camera de spital un Doppelganger satanic, geamăna doctoriței Delfie, o apariție cu un chip identic, dar cu cinci ani mai tânăr, cu pielea aurie ca mierea irizată de căldură și unghii lungi, negre, îmbrăcată în alb și cu o liră în mână. Obișnuită de patru mii de ani, de când viețuia pe acest pământ, cu ciudățeniile scriitorilor, zeița-personaj din Delfi i se plânge scriitorului Miles Green de enervantul obicei al autorilor de a atribui personajelor feminine roluri domestice, inspiraționale sau decorative, nesemnificative și neinteresante dacă e să le comparăm cu trăsăturile de caracter bine conturate și cu menirea personajelor masculine. Nedumerit și intrigat de nemulțumirile zeiței Erato, scriitorul o provoacă la un dialog despre însușirile fundamentale ale celor două sexe și relațiile pline de neînțelegeri sau confuzii dintre bărbați și femei.
Încântat în urma discuției cu Erato de parcă ar fi încheiat o afacere excelentă, scriitorul-pacient are impresia că s-a vindecat de lipsa de inspirație și vrea să părăsească spitalul doar că nu are pe unde pentru că, între timp, ușa salonului a fost înlocuită cu un perete cenușiu. Deși se simte pregătit pentru următorul roman, Pe muntele Athos, disperat din cauza dispariției ușii, Miles Green își pierde din nou cunoștința și este readus în simțiri de doctorița Delfie, metamorfozată în medic de această dată, care reia discuția cu diferențele dintre cele două sexe și nedreptățirea de către scriitori a personajelor feminine. Între visare și scurte momente de luciditate, scriitorul-pacient analizează drumul pe care îl parcurg personajele ambelor sexe de-a lungul unei opere literare și încearcă să intre în papucii cititorului care, intersant sau dezinteresat de critica literară, rezonează cu proza sau cu poezia din perspectiva personajelor care îi plac sau cu care se identifică.
Destul de ciudățel și lipsit efervescența celor două romane care l-au făcut celebru, Colecționarul sau Magicianul, Mantisa lui John Fowles oscilează între amuzamentul involuntar stârnit de tachinările dintre Miles Green și doctorița Delfie și seriozitatea discuțiilor filosofice dintre scriitor și muză-personaj, cu trimiteri la eternul conflic dintre literatura modernă și cea clasică. Unui cititor nefamiliarizat cu zbuciumul unui scriitor cuprins de febra conceperii unei opere literare, acest roman îi poate trezi interesul pentru ce se află în spatele cortinei sau nici măcar atât pentru că întreaga poveste, deși originală, este alambicată și pe alocuri forțată, artificială.
„Ieșim, părăsim spitalul, traversăm curtea, ne oprim în stradă. Suntem doar un bărbat și o femeie, într-o lume în care, oricum, nimic nu merge. Nu putem găsi nici măcar două taxiuri. Nici măcar nu ne-ar păsa prea tare, am fi chiar enorm de ușurați la gândul că nu ne vom mai vedea niciodată.” (John Dowles, Mantisa, p.114)
Magda Lungu, 26 iulie 2019
John Fowles – Mantisa
Editura Polirom, 2014, 228 pagini
Traducere din limba engleză de Angela Jianu
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu