⧫ Cronica păsării-arc
Roman al vindecărilor rănilor provocate de realitate prin multiple evadări în fantastic, Cronica păsării-arc este o carte specială din mai multe puncte de vedere. Toru Okada, un tânăr din Tokio, căsătorit de câțiva ani cu nepoata unui oficial guvernamental de rang înalt, rămâne fără serviciu și, de comun acord cu soția, rămâne acasă și preia toate treburile casnice. Kumiko, femeia carieristă, care muncește de dimineață până seara și aduce bani în casă, pare să fie mulțumită de schimbul de roluri, dar de fapt, își dorește de la soțul ei altceva. Ancorat în rutina zilnică, Toru Okada se complace în banal până când motanul familiei dispare de acasă. Pornit în căutarea pisicii, Toru Okada întâlnește tot felul de personaje, care de care mai ciudate, și se trezește prins în vârtejul unor evenimente fantastice, care se suprapun pentru realitatea de zi cu zi. Atunci când îi dipare și soția, totul o ia razna.
Redactor la o revistă naturistă și colaborator, când și când, pe la revistele prietenilor, Kumiko a primit senină vestea că soțul ei, Toru Okada, vrea să demisioneze și să rămână acasă până ce-și va găsi alt loc de muncă. Căsătoriți de șase ani și fără copii, cei doi tineri trăiau într-o casă închiriată, aflată într-un cartier mărginaș din Tokio, duceau o viață modestă și aveau mare grijă de un motan mare, maro tărcat, botezat Noboru Wataya după numele fratelui soției. Cu nouă ani mai mare decât Kumiko, fratele Noboru Wataya, primul născut într-o familie cu ambiții politice, a avut cei mai buni profesori particulari, a absolvit cel mai bun liceu, a intrat la renumita Todai, a terminat facultatea cu cea mai mare medie, a făcut masteratul la Yale, s-a căsătorit, a divorțat după doi ani, după care s-a întors acasă, în Tokio, fiind primit cu brațele deschise de părinți deși sora mai mică îl considera un om straniu, iar Toru Okada, un nesuferit. La treizeci și patru de ani, Noboru Wataya a publicat o carte de economie, iar în trei ani a ajuns atât de cunoscut, încât a devenit și mai arogant decât fusese la prima întânire cu viitorul cumnat.
Crescută de bunica Niigata de la vârsta de trei la șase ani, Kumiko s-a simțit o străină atunci când părinții au adus-o acasă. Prea mică pentru a înțelege ce i se întâmplă, a devenit o taciturnă chiar și atunci când părinții sau fratele mai mare încercau să se apropie de ea, întrebând-o cum e la școală sau dacă și-a făcut alți prieteni. Singura de care s-a apropiat cât de cât a fost sora cu cinci ani mai mare, care a murit intoxicată la un an după ce micuța s-a întors în Tokio. Singuratică și dificilă, Kumiko s-a retras din lumea reală în cea a cărților și revistelor literare până când l-a cunoscut pe Toru, primul bărbat din viața ei, cu care s-a căsătorit după ce a terminat facultatea, împotriva dorinței părinților și a fratelui mai mare. După doi ani, Kumiko a rămas însărcinată, dar n-a păstrat copilul, ascunzându-i soțului adevăratul motiv pentru care nu și-a dorit să devină mamă. Liniștit și nepretențios, Toru Okada a fost de acord cu avortul soției la fel cum, câțiva ani mai târziu, a fost de acord să primească în casă un motan destul măricel, găsit de Kumiko pe stradă. La o săptămână după dispariția motanului, Toru pornește în căutarea pisicii, își schimbă numele în domnul Pasăre-arc, dă frâu liber imaginației, își lasă gândurile să zboare și întâlnește două surori bizare, un veteran marcat de ororile războiului și o adolescentă excentrică, care, fie îl provoacă să se cunoască pe sine, fie așteaptă momentul potrivit pentru a-și depăna poveștilor lor stranii.
Malta Kano, femeia care vorbește cu oamenii despre părțile corpului, îi ascultă și le dă sfaturi gratis, și Creta Kano, sora cu cinci ani mai mică, au fost crescute destul de strict și educate cumpătat, făr răsfățuri exagerate și bucurându-se de libertatea de a urma sau nu o facultate. Înzestrată din naștere cu puteri paranormale, Malta Kano a colindat Europa și America de Nord după terminarea liceului, dar a păstrat legătura cu sora mai mică, povestindu-i în scrisori despre oamenii întâlniți în cale și toate lucrurile extraordinare care i s-au întâmplat. Bolnăvicioasă și suferind îngrozitor de dureri fizice diverse, Creta Kano a încercat la douăzeci de ani să se sinucidă aruncându-se de pe un pod cu mașina fratelui mai mare, dar tentiva a eșuat, iar după ce coasta ruptă s-a vindecat, a constatat, cu stupoare, că toate durerile fizice care au adus-o în pragul disperării au dispărut de parcă nici n-ar fi existat. Apărute din neant după dispariția motanului, cele două surori bizare, dintre care una este prostituată spirituală se strecoară pe nesimțite în viața lui Toru Okada, exact la fel cum procedează și adolescenta de șaisprezece ani Mai Kasahara, pasionată de perucile lucrate manual, și fostul veteranul de război Mamiya, locotenent în rezervă.
Deși din ce în ce mai năucit de poveștile de viață ale ciudatelor personaje, Toru Okada se vede pus în situația de a mai face față și dispariției misterioase a soției, care îi lasă un bilet aiuritor și îi dă de înțeles că este prizonieră în casa fratelui mai mare, ajuns între timp un politician renumit, deși bolnav psihic, dispus să facă orice pentru a-și convinge cumnatul să vândă o casă bântuită, cumpărată de acesta cu banii oferiți de o creatoare de modă, altă femeie stranie, cu o poveste de viață la fel de incredibilă ca și a celorlalte personaje. Convins că soția nu l-ar fi părăsit niciodată, Toru Okada o caută în disperare în timp ce se luptă cu înverșunare să traseze o graniță între imaginația care îi joacă feste și teribila realitate. Din ce în ce mai neliniștit în propria sa casă, unde primește telefoane ciudate și vizite neanunțate, Toru se refugiază pentru a-și aduna gândurile într-o fântână adâncă și secată, în care are fel de fel de revelații, care îi dezvăluie, într-un final, motivul pentru care Kumiko a fugit de acasă. Halucinantă din cauza numărului mare de personaje și a rapidității cu care se perindă evenimentele, Cronica păsării-arc este un deliciu atât prin regalul muzical oferit de autor pe măsură ce înaintăm în poveste, cât și prin măiestria acestuia de a transforma o întâmplare aparent banală într-o aventură pe cinste, cu un deznodământ fascinant.
„Pasărea-arc există cu adevărat, cu toate că nu am văzut-o niciodată, dar i-am auzit vocea. Pasărea-arc poposește pe creanga unui copac din zonă și răsucește arcul lumii, anunțându-și gestul printr-un sunet aparte.” (p.397)
Magda Lungu, 12 iulie 2019
Haruki Murakami – Cronica păsării-arc
Editura Polirom, 2014, 816 pagini
Traducere din limba japoneză de Angela Hondru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu