⧫ Punct contrapunct
În Londra conservatoare a anilor de după Primul Război Mondial, în care orice eveniment monden reprezintă pretextul unui schimb de vorbe fără sens sau de idei valoroase, care pot transforma un om sau o societate, membrii câtorva familii britanice încearcă să descopere cine sunt cu adevărat și ce-și doresc de fapt de la viață. Pornind de la acest numitor comun, autorul aduce în scenă o multitudine de tipologii umane, cu o diversitate de opinii din care răzbat frustrările, micimile sufletești sau patimile omenești, dar și dorința de a evada din anonimat, de a-și depăși limitele.
Cuplul adulterin Marjorie și Water Bildlake este un duo de nefericiți împreună, dar care nu se pot despărți din cauza copilului ce va veni pe lume. Convins sincer că Marjorie avea capacitați intelectuale pe care nu și le putea manifesta din cauza brutalității unui soț bețivan și scandalagiu, Walter, proaspăt absolvent al Universității din Oxford, i-a oferit femeii pentru care avea o slăbiciune, un cămin, protecție și un ajutor bănesc. După doi ani de conviețuire cu o ființă ștearsă, plictisitoare și suferindă după ce a rămas însărcinată, Walter a cunoscut-o pe Lucy Tantamount, diva absolută, o copie rafinată și parfumată a unei sălbăticiuni, de care s-a îndrăgostit lulea, cu toată pasiunea unui bărbat de douăzeci și cinci de ani, spre disperarea lui Marjorie, care a intuit imediat că a fost înlocuită. Nefericit că nu poate abandona o femeie însărcinată, pe care a divorțat-o de fostul soț, și de două ori nefericit că nu o poate avea pe Lucy Tantamount doar pentru el, Walter nu găsește puterea de a lua o decizie și ajunge în pragul disperării.
Mama fermecătoarei Lucy, fostă Hilda Sutton, l-a cunoscut pe lordul Edward în Montreal atunci când multimilionarul a fost oaspetele tatălui său. Pasiunea ei pentru osmoză i-a trezit interesul profesorului cu douăzeci de ani mai mare, iar un an mai târziu cei doi s-au căsătorit, spre supoarea pictorului John Bildlake, pe care un act ștampilat la starea civilă nu l-a ținut departe de Hilda. Ascunsă de soțul savat în laborator, dar naiv în afara lui, și de privirile iscoditoare ale prietenilor, legătura dintre Hilda Tantamount și John Bildlake a ținut mulți ani și s-a destrămat treptat, transformându-se într-o prietenie sinceră, alimentată permanent de plăcerea malițioasă a celor doi de a se distra pe seama celorlalți. Numeroase și adeseori puse intenționat în situații penibile, victimele celor doi foști amorezi se răzbunau pe Lady Edward bârfind-o, iar pe pictor, comentând negativ niște opere considerate de criticii de artă ca fiind foarte reușite. Nemulțumit de răutățile nurorii, dar încântat de seratele cu celebrități și muzică de cea mai bună calitate, bătrânul Bidlake, tatăl Lordului Edward, se întreba adesea ce s-ar fi întâmplat dacă fiul rămas în viață ar fi ales o carieră politică în locul științei care-l făcuse faimos.
Născută cu darul înțelegerii intuitive și al naturaleței în societate, ca și tatăl ei, bătrânul John Bidlake, Elinor știa ce să spună fiecărui gen de oameni, mai puțin soțului, Philip Quarles, un romancier tăcut și singuratic, retras într-o lume a lui, în care nimeni, nici mama, nici prietenii, nici fostele iubite, nici soția, nu primiseră îngăduința să pătrundă. Distant și suficient de inteligent pentru a-și recunoaște defectele, Philip aprecia efortul soției de a-l integra într-o societate care i-ar fi fost de folos romancierului, dar care îl plictisea de moarte pe omul înclinat către observație și meditație. Singurul care reușea să-l mai aducă cu picioarele pe pămândt era micuțul Phil, singurul copil al soților Quarles, pe care Philip îl admira pentru talentul său ciudat de a reda pe hârtie ceea ce vedea, nu realist, ci cu mijloacele de expresie ale simbolului. Încurajat de guvernanta care îl iubea ca pe popriul său copil și de bunicul John Bidlake, micul Phil petrecea ore în șir în fața unui desen pe care-l migălea cu o plăcere pe care nu încerca să o ascundă. În afară de micul Phil, doar Denis Burlap, redactorul revistei Literary Word, mai reușise o oarece trezire la realitate a romancierul, dar care nu se concretizase într-un bestseller.
Cinic și brutal de sincer, Denis Burlap îl avertizase pe Philip Quarles că dacă nu încearcă să devină mai uman, nu va avea niciodată parte de succesul pe care și-l dorește. Dependent de revista pe care o considera a lui, Burlap vorbea foarte apăsat, scria recenzii ipocrite, studia viața Sfântului Francisc și începuse să publice după moartea soției o serie extrem de penibilă de articole personale, care au făcut deliciul marelui public devorator de indiscreții și l-au propulsat în vărful ierarhiei vânzărilor. Colegă de școală cu Susan Paley, fosta soție a redactorului, Ethel Cobbett i-a trimis o scrisoare de condoleanțe lui Burlap și a primit un răspuns emoționant, în care Burlap părea zdrobit de durere. Naivă și generoasă, după o corespondență de câteva luni, plină de regrete și mărturisiri care nu-și aveau rostul, Ethel a primit din partea lui Burlap o ofertă generoasă. Părăsind Birminghamul și firma de asigurări la care muncea, domnișoara Cobbett s-a angajat secretară la Literary Word, în Londra, fără să-i fi trecut prin minte că redactorul avea nevoie de o amantă, nicidecum de o secretară. În următoarele luni, din ce în ce mai oripilată de propunerile indecente ale șefului, Ethel a ajuns într-o situație imposibilă, devenită insuportabilă în clipa în care domnișoara Beatrice Gilray a fost instalată la birou, în sectorul editorial. Din postura sa de mare șef, Burlap urmărea cu interes hârâielile dintre cele două îndrăgostite, dar nu se amesteca în dispute, preferând să zâmbească malefic sau să filosofeze pe lângă subiect.
Mary și Mark Rampion, ea fiica parohului Felpham, el student în anul trei la Universitatea din Sheffield, căsătoriți din dragoste și împotriva dorinței părinților fetei, au preferat să renunțe la confortul oferit de zestrea miresei și să se gospodărească singuri, așteptând suucesul pe care Marc l-ar fi avut ca pictor. După primii zece ani în care soții Rampion s-au mutat în Chelsea, au adus pe lume doi copii, au trăit făcându-și singuri menajul și s-au iubit în ciuda succesului care întârzia să le bată la ușă, Mark este vizitat de Denis Burlap, care îi cere permisiunea de a publica fotografiile câtorva tablouri în revistă, dar, dacă se poate, pe degeaba. Indignat și amuzat totodată de cinismul redactorului, pictorul recunoaște cu o infinită satisfacție că nu aparține clase privilegiate, ba dimpotrivă, este la fel de sărac aidoma oricărui muncitor care trăiește cu bani puțini sau insuficienți de la o lună la alta. La fel de sărac ca Mark Rampion, dar lipsit de noblețea și generozitate pictorului, Maurice Spandrell este prototipul ticălosului arogant și leneș, care trăiește din banii maică-sii, se otrăvește citind articole despre viețile luxoase ale ducilor și lorzilor și se răzbună pe toată lumea.
În prezența lui Illidge, asistentul Lordului Edward Tantamount, Maurice Spandrell îl ucide pe politicianul Everard Webley, aparent pentru a da o lecție Englezilor Liberi, dar mai profund, pentru a-și satisface nevoia de răzbunare împotriva clasei privilegianților. Șocat de omuciderea în care a fost amestecat fără voie, după ce Spandrell este împușcat de unul dintre cei trei bărbați în uniforma verde a Englezilor liberi porniți pe urmele făptașului după ce au fost înștiințați printr-o scrisoare anonimă de locul în care poate fi găsit asasinul, Illidge rămâne cu conștiința încărcată, ducând cu el până la sfârșitul zilelor un secret oribil, despre care nu va putea vorbi cu nimeni, niciodată. În ăst timp, micul Philip, copilul soților Quarles se îmbolnăvește de meningită, o afecțiune gravă, care îl lasă fără auz și fără văz, iar după o scurtă revenire, și fără viață. Cele două decese neașteptate, la fel de nedrepte, cea a politicianului ucis fără milă de un om tulburat și cea a copilului care n-a apucat să trăiască, sunt drame petrecute în lumea privilegiaților, care distrug vieți, separă familii sau lasă răni adânci, greu vindecabile. Între cele două extreme, notorietatea Lodului Edward care are tot ce-și dorește și disperarea familiilor îndoliate, autorul a reușit să surprindă atât gândurile, prejudecățile și ideile personajelor reprezentative ale societății londoneze de după Primul Război Mondial, cât și viața în ansamblul, cu toate paradoxurile ei.
„Natura e monstruos de nedreaptă. Nimic nu poate înlocui talentul. Migala și toate calitășile sufletești nu fac doi bani.” (Aldous Huxley, Punct contrapunct, p. 209)
Magda Lungu, 13 iulie 2019
Aldous Huxley – Punct contrapunct
Editura Polirom, 2014, 552 pagini
Traducere din limba engleză de Constantin Popescu
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu