⧫ Monstrul Colombre și alte cincizeci de povestiri
Construind, în cele cincizeci și unu de povestiri adunate în acest volum, tărâmuri fermecate ale evadării din realitatea imediată, Dino Buzzati reușește, cu imaginația sa inepuizabilă, să ispitească cititorii să îl însoțească într-o aventură fără sfârșit, în care nimic nu este ceea ce parte a fi. Pentru că, înzestrați cu puteri supranaturale, avertizați de un pericol iminent sau posesori ai unor averi uriașe, căpătate din întâmplare, eroii și eroinele povestirilor, prinși în pânza de păianjen a fantasticului, se dovedesc a fi incapabili să se salveze atunci vraja se spulberă ca un vis frumos și se trezesc la realitate
În Monstrul Colombre bunăoară, avertizat la doisprezece ani de tatăl său, căpitanul unei corăbii cu pânze, că un rechin înspăimântător și misterios, din motive pe care nimeni nu le știe, își alege o victimă pe care o urmărește ani și ani, chuar și o viață, până când reușește să o sfâșie, Stefano Roi se sperie de peștele ucigaș și renunță la meseria de navigator, la care visa din copilărie. Preocupat de școală, apoi de muncă, distracții și primele iubiri, reușește să-și alunge din minte chemarea mării și peștele monstruos până la douăzeci și doi de ani, când își părăsește slujba, îți ia la revedere de la prieteni, se întoarce în orașul natal și pornește pe mare. Navigator neobosit și neînfricoșat de stihii, urmărit în permanență de colombre, Stefano Roi trece prin viață depănându-și anii, iar la capătul ei, bătrân și amarnic de nefericit, înfruntă monstrul, care în loc să-l omoare, îi oferă faimoasa Perlă a Mării, o piatră magică, care îi aduce, celui ce-o stăpânește, bogăție, dragoste și liniște sufletească.
După ce termină lumea de făcut cerul, nebuloasele, pământul, cometele și astrele, Creatorul își cheamă toate spiritele, arhitecți destoinici, și le cere să deseneze, bucată cu bucată, animale și plante mari și mici. Ingenioși și inepuizabili, inginerii proiectați îi arată Atotputernicului fel de fel de proiecte, de la microorganisme invizibile cum sunt mușchii și lichenii până la uriașa și simpatica balenă albastră. Neobosit, Creatorul le trece în revistă pe toate, desenele cele mai convingătoare le aprobă pe loc, dar respinge, îndulcind prin amabilitatea tonului duritatea sentinței, o pereche de animale, mascul și femelă, cu o înfățișare dezlânată și stângace, pe care un tip îngrozitor de pliciticos o descrie ca fiind singurele ființe pământene înzestrate cu rațiune. Supărat că a fost dat la o parte, inventatorul omului s-a tot învârtit împrejurul Marelui Meșter până când întreg Pământul a fost înzestrat cu creaturi terestre și marine, iar când, în sfârșit, Creatorul a terminat de vizat și s-a odihnit, s-a prezentat din nou cu desenele omului. Scârbit de atâta insistență, dar curios să urmărească evoluția pe Pământ a unor ființe asemenea Lui, înainte să adoarmă, Atotputernicul a semnat proiectul, considerându-l un capriciu periculos.
În anul fatidic 1980, chiar la miezul nopții dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, șeful guvernului sovietic moare fulgerător, spre consterarea tuturor. După exact o săptămână, pe 7 ianuarie, tot la miezul nopții, ceva ce părea a fi un infarct curmă viața președintelui Statelor Unite. Șirul de decese inexplicabile a continuat, săptămână de săptămână, cu cei mai puternici oameni ai lumii, apoi cu cei mai importanți, până când pământenii, îngroziți că Doamna cu Coasa îi seceră după legea „moare cel mai puternic”, și-au abandonat posturile, au renunțat la neîțețelegerile internaționale, ba chiar câțiva oameni de afaceri le-au cedat muncitorilor fabricile în care lucrau. S-a ajuns și la un acord de dezrmare totală. Odată încetată nebunia stăpânirii, pe Pământ s-au statornicit dreptatea și pacea. Pe la mijlocul lui octombrie, după ce toate personajele importante au fost înlăturate, decesele de marți au încetat. Nu-și mai aveau rostul. Iar pământenii și-au văzut în continuare de viețile lor, ferindu-se ca de foc să ocupe posturile rămase vacante.
Urmează descoperirea scheletului unui general necunoscut, care nu stârnește milă ca un biet soldățel, o glumă macabră a unui jurnalist care publică necrologul unui pictor celebru și foarte viu, procesul de conștiință al unui preot tânăr care se spovedește unui sihastru ori de câte ori urcă treptele ierarhiei bisericești, ajungând în final papa de la Roma, disperarea Stăpânitorului Pâmântului care se îndrăgostește într-o fulgerătoare fracțiune de secundă de o tânără de douăzeci de ani, care i-ar fi putut fi fiică, și înțelege, la mijlocul vieții, că cele mai de preț lucruri cum sunt respectul, prietenia și dragostea, nu pot fi cumpărate, recunoașterea unei ticăloșii din partea unui jurnalist care a devenit un scriitor celebru semnând texte scrise de altcineva, iubirea imposibilă a unui bărbat pentru o vilă în stil baroc, care ia foc atunci când este înșelată de proprietar, supliciul unui copil firav, bolnăvicios și fără prieteni, care este certat de maică-sa că și-a murdărit hainele după ce ia parte, pentru prima oară în viață, la o joacă de-a războiul în parc etc. Inedite, captivante, înduioșătoare, triste sau ușor amuzante, toate povestirile din acest volum au un farmec aparte și un tâlc ce nu se lasă prea lesne dezlegat.
„Într-o clipă, așadar, mă pomenii acasă la mine. Semn că, într-adevăr, eram în măsură să mă deplasez dintr-un loc într-altul cu o viteză superioară vitezei luminii. Și nu exista nici un obstacol care să mă oprească.” (Dino Buzzati, Ubicuitate, p.160)
Magda Lungu, 02 iunie 2019
Dino Buzzati – Monstrul Colobre și alte cincizeci de povestiri
Editura Polirom, 2013, 324 pagini
Traducere din limba italiană de Florin și Mara Chirițescu
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu