⧫ Cimitirul din Praga
Avându-l în centru pe bătrânul căpitan Simone Simonini, un personaj sinistru și misterios, Cimitirul din Praga dezvăluie fără rețineri sau mari precauții, cu ajutorul celor două jurnale scrise de cele două personalități ale psihopatului, conspirațiile planetare de la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea.
Fiul unui torinez de familie bună și al unei franțuzoaice, Simone este crescut de bunicul Giovan Battista Simonini, fost ofițer în armata savoiardă și antisemit feroce, care i-a otrăvit copilăria cu povești de groază cu și despre evrei, rabini și comploturi. Terorizat de apariția fantomatică a abatele Mordechai, un fel de Bau-Bau cu care bunicul îl amenința când făcea vreo poznă și singur, fără prieteni de aceeași vârstă pe care și i-ar fi dorit, dar cu care nu a avut voie să se joace, Simone a stat închis în casă și a avut un singur învățător, pe părintele Pertuso, un călugăr iezut, până la vârsta de optsprezece ani. Pregătit de bunic pentru avocatură, o meserie care nu-l atrăgea, cititor împătimit al cărților de beletristică găsite într-un cufăr ascuns în pod de tatăl său, vorbitor de italiană și de franceză și cu o imaginație bogată, după ce s- a văzut student, Simonini a început să hoinărească prin Torino, deghizat în călugăr iezuit.
După ce și-a dat licența în jurisprudență, la douăzeci și cinci de ani, s-a întâlnit cu notarul familiei, un anume Rebaudengo, care i-a oferit o slujbă la biroul său. Moștenitor unic al bunicului pentru că, între timp, tatăl său dispăruse fără urmă, dar sărac, pentru că averea lăsată de bătrân abia de reușea să acopere ipotecile, Simonini a acceptat să lucreze pentru zgârcitul de notar. Neîncrezător și autoritar, învățat să trăiască într-un lux pe care nu și-l permitea dintr-o muncă cinstită, Rebaudengo își suplimenta veniturile falsificând acte pentru clienți dispuși să plătească sume fabuloase. Orgolios și răzbunător, În câțiva ani Simonini a furat toate secretele meseriei de la notar falsificator, iar într-o zi nefastă pentru Rebaudengo, l-a denunțat pe escroc și i-a luat locul.
Din ce în ce mai cunoscut în lumea facerilor, Simonini este racolat ca agent secret, uneori dublu, aflat succesiv în slujba serviciilor de informații piemonteze și a serviciilor secrete ale lui Napoleon al III-lea. După căderea lui Bonaparte, schimbă macazul și trece la republicani, ajungând să aibă legături cu spionii prusaci, ba chiar cu Ohrana, poliția secret țaristă. Cinic și alunecător, în jumătate de secol de viață, sinistrul personaj nu se dă în lături de la nimic, falsificând documente, mințind cu dezinvoltură și asasinând cu sânge rece bărbații sau femeile care i-au stat în cale. Exagerat de mulțumit de sine și ajutat de abatele Dalla Piccola, cea de-a doua sa personalitate, Simone Simonini își dezvăluie adevăratele intenții atunci când falsifică un document politico-religios, comandat de Rahovski, un strateg de rang înalt de la Casa Albă, care ar fi trebuit să se numească Protocoalele rabinilor adunați în cimitirul din Praga.
Bine mersi într-o primă etapă în rolul său de documentarist fără pată, Simonini este demascat ca plagiator, spion, asasin și escroc de Racikovski, dar în loc să recunoască, îi cumpără tăcerea cu informațiile și documentele oferite. Aproape de capătul vieții, spre optzec de ani, singur pe lume și foarte lucid, Simonini reușește să se convingă că cea de-a doua sa personalitate, abatele Dalla Piccola, nu este nimic altceva decât o înscenare care trebuie eliminată deoarece și-a îndeplinit cu succes rolul. Scris din trei perspective, cea a Naratorului și acelor două personalități ale personajului central, Sinome Simonini și Dalla Piccola, întregul roman este o șaradă fantezistă cu o miză extrem de serioasă, elucidate amândouă în ultimul capitol, intitulat sugestiv Inutile precizări erudite.
„Numai după ce citisem și recitisem documentul înțelegeam pe deplin că aveam o misiune. Trebuia să reușesc cu orice preț să-i vând cuiva raportul meu și numai dacă aveau să-l plătească cu greutatea lui în aur aveau să-l creadă și aveau să colaboreze să-l fac credibil...” (Umberto Eco, Cimitirul din Praga, p.239)
Magda Lungu, 07 iunie 2019
Umberto Eco – Cimitirul din Praga
Editura Polirom, 2013, 512 pagini
Traducere din limba italiană de Ștefania Mincu
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu