⧫ Kafka pe malul mării
Când a împlinit cincisprezece ani, Kafka Tamura a fugit de acasă spre un oraș necunoscut, în căutarea mamei și a surorii dispărute cu mult timp în urmă. Înspăimântat de profeția tatălui său, adolescentul ajunge să locuiască într-o bibliotecă stranie, în care trecutul și prezentul se amestecă bizar. După o serie de coincidențe ce par inexplicabile și care îl leagă de un vagabond pe nume Nakata, Kafka Tamura începe să înțeleagă de ce tocmai el a fost ales să împllinească profeția.
Cu mult înainte de nașterea lui Kafka Tamura, pe 7 noiembrie 1944, într-o zi ca oricare alta, un grup de șaisprezece elevi însoțiți de învățătoarea lor au plecat în drumeție pe dealul din apropierea școlii. După zece minute de urcuș prin pădure, clasa a poposit într-un luminiș, unde, copiii au început să se prăbușească unul câte unul. Speriată să nu fi mâncat vreo ciupercă otrăvitoare, să fi inhalat vreun gaz toxic sau cine știe ce, învățătoarea a coborât panta în goană și a pornit către școală, să ceară ajutor. Alarmat de strigătele femeii, medicul Nakazawa Shigekazu și-a pus în geantă medicamentele folosite în caz de urgență, iar când ajund pe deal, după vreo două ore de la leșinul în grup, trei sau patru copii își recăpătaseră deja cunoștința, iar ceilalți dădeau semne că urmau să-și revină. Treziți parcă dintr-un somn foarte adânc, copiii n-au acuzat dureri, și-au revenit complet, dar nu și-au mai amintit nimic din cele întâmplate.
Cu excepția lui Nakata Satoru, un elev foarte bun la învățătură, care, după ce-a fost trei săptămâni în comă, și-a revenit fizic, dar a rămas golit de amintiri și a uitat tot ce știuse până în ziua accidentului. Angajat din mila patronului la un atelier de tâmplărie după ce a ieșit din spitalul militar, Nakata s-a dovedit a fi un meseriaș foarte bun, doar că, după moartea patronului și desființarea atelierului, nu și-a mai găsit de lucru, ajungând să trăiască din ajutorul social pentru persoanele cu handicap primit de primărie și din banii câștigați ca detectiv de pisici. Deși nu-l credea nimeni, Nakata avea un har, vorbea cu pisicile, reușind astfel să dea de urma blănoaselor dispărute, pe care le înapoia stăpânilor, primind în schimbul lor alimente și recompensele promise. În anul în care Kafka Tamura a fugit acasă, Nakata o căuta pe Goma, o femelă cu blana pătată, în trei culori, pierdută de stăpâni și găsită de un vânător de pisici, un personaj care aduna pisicile vagaboande, le omora, le aduna sufletele și își făcea din ele un fluier din ce în ce mai mare până când, spunea el, avea să atingă proporții cosmice.
Malefic și arogant, vânătorul de pisici îl provoacă pe Nakata să-l omoare, spunându-i că aceasta este singura cale de a o salva pe Goma. Deși conștient la cei cincizeci de ani ai săi că nu este în stare să comită o crimă, Nakata își pierde mințile când le vede pe Goma și pe Mimi în geanta vânătorului, înhață un cuțit de bucătărie și îl lasă pe ucigașul de pisici fără viață. După ce-și revine în simțiri, Nakata se duce la primul post de poliție, povestește cele întâmplate, dar nu este crezut de polițistul care rămâne înmărmurit a doua zi, aflând că un sculptor celebru a fost găsit înjunghiat, într-o zonă rezidențială din apropiere. Artist de renume mondial, scuptorul Koichi Tamura locuia într-un cartier liniștit din Tokio, până nu demult împreună cu fiul său de cincisprezece ani. Căutat de poliție deoarece era principalul suspect, Kafka Tamura cel fugit de acasă îi povestește bibliotecarului Oshima despre profeția tatălui, care îl urmărește ca un blestem.
Părăsit de mamă pe când avea doar patru ani, băiatul a fost crescut de tatăl său. Ager la minte și cuminte, s-a descurcat destul de bine la școală, dar nu excepțional, preferând să citească altfel de cărți decât cele recomandate de profesori. Fugind din Tokio în ajunul aniversării celor cincisprezece ani, a luat trenul către Takamatsu, i-a plăcut foarte mult orașul și s-a decis să rămână. După primele trei zile în care a dormit la un hotel, beneficiind de cazare la jumătate de preț, cu ajutorul carnetului de elev, și a mâncat ce a găsit, vizitele zilnice la Biblioteca Memorială Komura și studiul intens, de dimineață până la închidere, l-au pus pe gânduri pe bibliotecar. Bănuind că puștanul are ceva de ascuns, bibliotecarul Oshima l-a iscodit cu răbdare, iar când a aflat că băiatul a fugit de acasă și nu prea mai are bani de cazare și de mâncare, s-a oferit să-l găzduiască pentru câteva zile în cabana familiei, aflată nu foarte departe de orașul Takamatsu, la poalele muntelui, lângă o pădure foarte deasă.
După cele câteva zile petrecute în cabana lui Oshima, Kafka Tamura este primit de doamna Saeki să locuiască în Biblioteca Memorială Komura, într-o cameră care a fost cândva a iubitului său din tinerețe, ucis la douăzeci de ani fără nicio vină, de greviștii care l-au confundat cu un spion. Moartea lui absurdă a însemnat pentru tânăra Saeki, studentă pe atunci la Conservator și cu o carieră în ascensiune, un moment de cotitură. Distrusă și disperată, doamna Saeki a renunțat la Conservator, deși la nouăsprezece a atins recordul de un milion de discuri vândute pentru o singură melodie, n-a mai cântat niciodată și a dispărut de parcă ar fi înghițit-o pământul pentru următorii douăzeci de ani. După două decenii în care nimeni, nici măcar familia, nu a știut ce a făcut în acest timp sau unde a stat ascunsă, doamna Saeki s-a întors la biblioteca privată Komura, ca ghid pentru turiști, așteptând parcă să se întâmple ceva.
Întâlnirea dintre domana Saeki și Kafka Tamura răscolește trecutul, stârnind o aventură fantastică în care stavrizii și lipitorile cad din cer, un om vorbește cu pisicile, un cântec devine sursă de ispirație pentru un tablou cu același nume, Kafka pe malul mării, iar o piatră magică deschide o intrare într-o pădure limbo, un loc al sufletelor care nu-și găsesc odihna, către o lume paralelă, aflată la granița dintre real și imaginar, dar și dintre viață și moarte. Enigmatic, captivant și complex, romanul îmbină elementele fantastice cu filosofia și explorarea profundă a subconștientului, explorând felul în care trecutul și coincidențele pot influența destinele personajelor.
”Cînd experimentăm un anumit lucru, în corpul nostru se întâmplă ceva, un fel de reacție chimică. Când ne uităm apoi înăuntrul nostru, vedem că totul a mai urcat o treaptă, că lumea noastră s-a mai extins cu un pas.” (Haruki Murakami, Kafka pe malul mării, p.455)
Magda Lungu, 08 iunie 2019
Haruki Murakami – Kafka pe malul mării
Editura Polirom, 2013, 564 pagini
Traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu