⧫ Peștera
Olar de profesie, trecut de șaizeci de ani, Cipriano Algor trăiește împreună fiica sa, Marta, în apropierea Centrului, un edificiu gigantic, pătrat, înconjurat de mii de hectare agricole și de zeci de instalații industriale de toate dimensiunile, menit să le ofere oamenilor totul, de la alimente, băuturi, produse de igienă, articole de uz casnic și alte bunuri de larg consum, până la senzații tari, emoții și sentimente, induse cu ajutorul unei tehnologii ultrasofisticate. Fascinat de Centru, aidoma locuitorilor care trăiau în afara lui, Cipriano Algor începe să-și schimbe punctul de vedere din momentul în care, obligat să se mute în cetate împreună cu fata și ginerele, decoperă lucruri halucinante despre teribilul oraș.
Născut și crescut într-o familie de meșteșugari, olari din tată în fiu, Cipriano Algor a fost învățat de mic să frământe lutul, să modeleze vasele care i-au fost comandate, să le coacă în cuptor, apoi să le orneze cât mai atractiv și să le vândă. Cât a fost tânăr și în putere, înainte și după ce s-a căsătorit, a trăit modest, din roadele muncii lui, și nu și-a dorit altceva decât să fie lăsat să-și practice meseria care i-a fost atât de dragă. Știa de Centru nu doar din auzite, ci pentru că a fost de nenumărate ori în orașul pătrat, cu furgoneta veche, umplută cu vasele de care era foarte mândru. Văduv la puțin timp după ce soția i-a născut o fată, Cipriano Algor nu s-a mai căsătorit, dar a continuat să-și practice meseria, ajutat fiind și de Marta, singurul său copil. Cu bune și cu rele, anii au trecut cât ai clipi, iar la momentul potrivit, Marta l-a cunoscut pe gardianul Marcal Gacho, cu care s- a și căsătorit, iar când a venit nenorocirea era însărcinată în primele luni.
Într-o zi ca oricare alta, într-o dimineață care n-a prevestit nimic deosebit, Cipriano Algor a încărcat furgoneta cu vasele comandate de Centru, s-a dus vesel și cu încredere în orașul pătrat, dar s-a întors pe înserat acasă, în sat, morocănos și nefericit. Luat la întrebări de Marta, care a rămas surprinsă când a văzut în furgonetă jumătatea nevândută de vase, olaru la recunoscut doar tras de limbă că i s-a spus un adevăr dureros și anume că ceramica nu se mai caută decât de colecționari, iar minunățiile lui lucrate manual, cu migală, vor fi înlocuite de plasticele ieftine, fabricate pe bandă rulandă de coloșii industriali. La fel de mâhnită ca Cipriano, Marta îi spune soțului său de cumplita lovitură a destinului și hotărăsc împreună să se mute, cu tot cu bătrân, în orașul citadelă. Apărut de niciunde, peste noapte, câinele Găsit este martorul frământărilor familiei disperate să găsescă o soluție la fel de bună pentru toată lumea. Cumplit de trist, dar conștient că în câteva luni nu va mai avea din ce trăi, olarul dăruiește un urcior unei vecine văduve, căreia i-l lasă în grijă și pe câinele Găsit, și se mută împreună cu ginerele, cu fata și cu pruncul nenăscut în orașul nenorocit.
Sensibil ca orice artist și curios cum nu ar fi trebuit să fie, după primele zile în care se plimbă aiurea pe străzile orașului, Cipriano Algor începe să se întrebe dacă a nimerit în locul potrivit. Proiectat în așa fel încât să adune oamenii într-un singur loc și, oferindu-le locuințe, magazine, distracții, locuri de muncă și strictul necesar, să îi convingă să nu mai plece, Centrul nu era nimic altceva decât o închisoare virtuală gigantică, permanent monitorizată, care urma să înlocuiască, treptat, natura și umanul cu artificialul fabricat cu ajutorul unei tehnologii ultrasofisticate. Speriat să nu fie preschimbat într-un robot umanizat sau, mai rău, să nu fie convins că tot ce a trăt până în prezent a fost greșit, Cipriano Algor fuge din orașul alienat, însoțit și de ceilalți doi tineri, Marta și Marcal, nu foarte convinși de argumentele olarului, dar intuind că ceva nu este cum ar fi trebuit să fie. Reîntors în sat, după o aventură care ar fi putut să-l coste viața, olarul își reia vechile îndeletniciri, ajutat, de această dată, de vecina cu urciorul și câinele Găsit, femeia iubită și blănosul adoptat, care l-a întâmpinat cu hămăieli vesele și dând fericit din coadă.
Surprinzător prin decorul apocaliptic, acest oraș gigantic numit Centru, care joacă rolul unei autorități supreme ce își permite să cumpere orice, să vindă orice și să controleze totul, oameni și mașini, și curajos prin tema abordată, înlocuirea treptată a naturalului cu artificialul, romanul inspirat de mitul peșterii lui Platon atrage atenția asupra pericolului unui univers virtual, pe care omenirea, din disperare sau în numele progresului, și-l dorește fără a ține seama de primejdia că ar putea deveni sclava confortului, a obișnuinței și a surogatelor.
„Te obișnuiești, o spunem sau ni se spune cu o seninătate care pare autentică, pentru că, într-adevăr nu există, sau încă nu s-a descoperit, un alt mod de a ne mărturisi rsemnările cu demnitate, ce nu întreabă nimeni este căt de greu te obișnuiești.” (Jose Saramago, Peștera, p.247)
Magda Lungu, 11 mai 2019
Jose Saramago – Peștera
Editura Polirom, 2013, 352 pagini
Traducere din limba portugheză de Mioara Caragea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu