⧫ Albastru pur
Născute în secole diferite, două femei purtătoare a unei moșteniri ancestrale își deapănă destinele sub semnul aceluiași albastru. Isabelle, născută Moulin, după ce se făcuse vinovată în ochii sătenilor adunați în zilele de sărbătoare în curtea bisericii cu nemaivăzutul ei păr roșu-cafeniu care scăpa de sub băsmăluță stârnind rumoare, se căsătorise cu EtienneTournier fără binecuvântarea părinților fermierului, iar după câțiva ani, primise în dar, de la un negustor de stofe, un cupon vopsit într-o nuanță unică de albastru. Acest albastru avea să-l viseze peste câteva secole Ella Turner, o tânără mutată de curând într-un orășel liniștit din Franța la dorința soțului, un arhitect hotărât să înceapă o carieră de succes în orice altă țară decât în State.
Fascinată în primele săptămâni de târgușorul cu un aer medieval, Ella Turner își va pierde interesul pentru Lisle-sur-Tarn odată cu apariția coșmarului nocturn, un vis intens din care se trezea speriată, dar din care nu-și mai amintea decât o singură culoare, albastrul Fecioarei, un amestec de bine, întristare și o taină îngropată de veacuri de care se simțea legată cu toată ființa sa. Din dorința de a pune capăt misteriosului vis albastru, Ella va încercat să-și găsească fel de fel de ocupații care să-i umple timpul și să-i abată gândurile spre altceva, până-ntr-o zi când, dintr-o conversație purtată de două doamne aflate la doar câțiva pași de ea, a auzit de mica bibliotecă publică din clădirea primăriei. Extrem de încântată de descoperirea făcută din întâmplare, Ella Turner s-a grăbit să obțină o legitimație de citator pe care a trecut, din dorința de a fi pe placul bibliotecarului, în loc de numele ei americanTurner varianta lui franțuzească, Tournier.
Amuzat de noul nume care nu apărea în niciun document al Ellei, bibiotecarul îi va elibera legitimația pe numele de împrumut cerându-i să justifice, cu documente, varianta aleasă. Mai în glumă, mai în serios, enervată de atitudinea bibliotecarului, dar hotărâtă să-l convingă că aparține familiei pictorului Tournier, Ella va porni pe urmele unei povești stranii, cu rădăcini adânc înfipte în sărbătoarea regală care a înlesnit masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu. Alături de ea, bibliotecarul Jean-Paul o va însoți pe Ella în nebunescul maraton al descoperirilor, îndrumând-o să caute documente arhivate și temperând-o atunci când presupunerile sau coincidențele interpretate incorect de o minte fantezistă riscau să înlocuiască dovezile scrise, lăsate urmașilor de strămoșii familiei Tournier Istoric pasionat de secretele nedezvăluite ale incredibilului Ev Mediu, Jean-Paul o va ului pe Ella cu ideile cu clare și prietenia oferită fără a cere nimic în schimb. Din ce în ce mai fascinată de bărbatul care a ajutat-o să-și așeze gândurile în ordine, Ella se va îndrăgosti de Jean-Paul, iar iubirea lor interzisă va continua, peste secole, începutul unei alte mari iubiri dintre Isabelle și tainicul păstor cu părul negru și o cicatrice pe obraz.
Când l-a zărit pentru prima dată pe magical pastor, Isabelle era căsătorită cu Etienne și adusese pe lume primii doi prunci. Însărcinată a treia oară, cu Marie, Isabelle se dusese la râu pentru a fi cât mai departe de familia în care intrase și de care nu se simțea foarte atrasă. În afară de Etienne, toți membrii familiei Tournier i se părea niște străini alături de care era obligată să trăiască doar pentru că nu exista și o altă variantă. Apoi, după noaptea de pomină a răscoalei, cea în care au fugit cu toții din sat, Isabelle l-a mai văzut o dată pe cioban doar că, de această dată, el i-a făcut un semn prietenos cu mâna arătându-i că o recunoaște și că îi pare bine să o revadă. Ultima dată, după ani mulți în care n-a mai știut nimic de păstor, negustorul ambulant care i-a oferit o bucată generoasă de stofă colorată unic, într-un albastru viu, i-a transmis, din partea lui, un mesaj prin care a asigurat-o că n-a fost uitată și este îndelung așteptată. Tragedia care a urmat scurtei bucurii a Isabellei și care a rămas tăinuită vreme de patru secole, descoperită de Ella în fosta casă a fermierului Etienne Tournier din Mourtierul elvețian, le va aduce pe cele două femei împreună, pentru o clipă, martore ale aceluiași destin.
Supărată că Isabelle n-a vrut să-și coase nimic din materialul albastru primit în dar, Marie, fata cea mică a soților Tournier, va lua stofa din locul în care era ascunsă și o va da negustorului ambulant. Îndemânos și fericit că fetei îi place materialul, negustorul îi va croi copilei o rochiță pe care Marie o va îmbrăca la slujba de duminică, pe sub rochia neagră, obligatorie în zilele de sărbătoare. Descoperită de Etienne după terminarea slujbei, fetița va fi pedepsită pentru îndrăzneala de a fi purtat culoarea Fecioarei și îngropată, de vie, sub hornul gospodăriei. După patru secole, cedând unui impuls de moment, Ella Turner va insista ca hornul fostei case, acum părăginite, să fie dărâmat și va descoperi sub el, osemintele fetiței și un petic din rochița albastră. Șocată de oribila crimă petrecută cu sute de ani în urmă, Ella va aduna osemintele fetiței și le va îngropa într-un loc de tihnă despre care îi va spune, nu soțului cum ar fi fost de așteptat, ci bibliotecarului, lui Jean-Paul, bărbatul alături de care va rămâne în singurul orășel în care s-a simțit acasă.
Istoric, polițist, de dragoste și de aventuri, romanul albastru are în el de toate și încă ceva din istoria artei. Deși căutările de început ale Ellei mi s-au părut fascinante și m-au ținut cu sufletul la gură, nu am putut să nu remarc absența documentelor referitoare la viața și moartea pictorilor mai puțin cunoscuți și amalgamul de informații publicate de-a valma, neverificate, care, în loc să o lămurească pe Ella și să o liniștească, mai mult au încurcat-o multiplicând necunoscutele și sporindu-i neliniștea. Tenace și bine intenționată, Ella nu s-a lăsat intimidate de lipsa documentelor și a continuat să caute clarificând nu doar o poveste aproape uitată, ci și popriile ei sentimente și ce își dorește cu adevărat de la viață.
„(…) evenimentele din viața mea n-aveau nici o importanță pentru cei din tren și nici pentru restul lumii. Pâinea se cocea în continuare, benzina curgea la pompe, se făceau plăcinte, trenurile mergeau după orar. (…) Am tras adânc aer în piept: numai eu ieșeam din rând, numai eu n-aveam nimic altceva de făcut decât să-mi culeg mașina și să mă simt vinovată.” (Tracy Chevalier, Albastru pur, p. 178)
Magda Lungu, 11 februarie 2018
Tracy Chevalier – „Albastru pur”
Editura Polirom, 2011, 300 pagini
Traducere din limba engleză: Fraga Cusin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu