⧫ Nas de bulgar
După ce am umărit-o pe fetița din Ferenike în anii descoperirilor, cei ai copilăriei și ai adolescenței, în Nas de bulgar, povestea merge mai departe. Deși nevindecată de dorul de tată, contabilul bătut cu bestialitate la marginea drumului, care n-a supraviețuit decât câteva zile acelei nopți de coșmar, Iozefina găsește puterea de a merge mai departe, terminând liceu cu bine și dând admitere la facultate. Instalată vremelnic în căminul 6 din faimosul Pușkin al Universității ieșene și departe de casă, tânăra pătrunde nu doar în sălile de cursuri și bibliotecile cu tradiție, unde magiștrii și literatura se simt ca acasă, ci și într-o lume paralelă, violentă și periculoasă, în care traficanții arabi și violatorii în serie fac legea, nestingheriți de anchetele poliției. Maturizată forțat de balansul nebunesc între ficțiune și realitate, și îndrăgostită pe deasupra, tânăra evadează în povești cu zei, eroi și spirite de pe alte hotare, punând pe seama zulilor infatuării neîmblânzirea unei pofte insațiabile de o viață în care libertatea personală este mai presus de toate.
Nu cu mult timp înaintea plecării în Iași, pe când avea doar 16 ani, viitoarea studentă l-a cunoscut, la Comoșteni, într-o iarnă bândă cu miros de gutui și vanilie, pe Albanez. Blond și biciclist, mai înalt decât restul lumii, venit dintr-o lume străveche, cu arnăuți și boeri, Albanezul a fost prima iubire a Iozefinei, acea trezire a simțurilor care rămâne peste ani o amintire plăcută, indiferent dacă are, sau nu are, o continuare. Cu mintea la viitor, dar cu inima bătându-i nebunește ori de câte ori îi apărea, real sau în vis, icoana bărbatului dorit, adolescenta i-a cam dat de bănuit profesorului Badea, de greacă, cum că personajul principal al unei istorii nepredate la școală nu și-a găsit, încă, deznodământul potrivit. Tânăr, erudit, enigmatic și neobosit, profesorul Badea a fost pentru viitoarea studentă la Litere, unul dintre acei profesori rari și pasionați, care pur aripi pe umerii elevilor ce-i vor călca pe urme și îi învață zborul, mijlocind întâlniri de pomină cu personalități ca Cicerone Poghir, conferențiarul care a umplut un amfiteatru, electrizându-și publicul cu o expunere de-o oră și dezbateri de aproape trei.
Și tot profesorul Badea a fost cel care a adus în școală o revistă de la Atena, care promitea câștigătorului unui concurs de greacă veche, o excursie pe Acropole. Olimpică la română, pasionată de greacă și prozatoare la început de drum, Iozefina a fost printre elevii care au avut de suferit din cauza dorinței de a participa la concurs și de a evada, în anii 1970, chiar și numai pentru câteva zile, dintr-o țară comunistă. Obligată de directoare să aleagă între un transfer la un liceu din București, mai aproape de casă, și liceul lui Badea, eleva a ales să-și continuie studiile sub îndrumarea profesorului preferat, recunoscut până și de inspectorul de mla minister drept cel mai bun profesor de greacă din țară. Peste ani, după căderea regimului comunist, reluând acest episod, și altele, toate asemănătoare, dar analizându-le dintr-o altă perspectivă, mult mai matură, tânăra n-a regretat niico clipă hotărârea de a rămâne în Iași, Orașul Pieilor Albe cum îl numește glumind, pentru că da, glumind poți spune orice, chiar și adevărul.
După vacanța dintre a zecea și a unșpea pe care a petrecut-o citind pe săturate și câteva reprezentații săptămânale cu trupa de teatru, următoarea perioadă până la admiterea la facultate a trecut cu repeziciunea unui gând. Studentă la Litere, în Iași, deși alesese inițialBucureștiul, dar s-a răzgândit pe ultima sută de metri, Iozefina a pătruns în sălile de curs și, normal, în bibliotecile cu cărți într-un singur exemplar, la care avea acces doar cu recomandarea scrisă a unui profesor ce motiva, în scris, solicitarea studentului, apoi în anticariatele mici și discrete, care vindeau, cu fereală sau pe sub mână, cărți interzise sau rare. În paralel cu viața academică, în căminul 6 din din faimosul Pușkin al Universității ieșene, unde era cazată, o altă lume, cea a studenților arabi, traficanți de orice, și a violatorilor în serie, încerca să-i distrugă echilibrul fragil, abia căpătat în anii grei de după plecarea de acasă.
Maturizată forțat de armata impusă, de violența nepedepsită din jur și de nedreptățile la care era martoră fără de voie, tânăra studentă la Litere, nepoata lui Gică și fata contabilului ucis, îndrăgostită de un student de la Conservator, dar cu gândul la Albanez, apoi la poetul cu care s-a și măritat, dar pe care l-a părăsit în noaptea nunții, își găsește un refugiu în cărțile citite, în oamenii care i-au inspirat personajele romanelor de mai târziu și în poveștile cu zei, eroi și spirite neîmblânzite, punând pe seama zulilor infatuării pofta nebună de o viață în care libertatea personală este mai presus de orice. Fermecător până la capăt, sincer până la lacrimi și incredibil de curajos, romanul Nas de bulgar surprinde prin destăinuirile care evocă momente definitorii în evoluția prozatoarei, meditațiile despre apropierea sau înstrăinarea oamenilor și poveștile inserate, inspirate din mituri și legende balcanice memorabile, care subliniază trăsăturile personajelor cheie, stârnesc curiozitatea și explicitează capacitatea celor aleși de a transforma un eșec într-o oportunitate și de a căuta un sens în toate.
„Când dădeam drumul la câte un cântec, se înălța la cer și pe el coborau zeii, nu doar au tracilor, ci toți câți bântuiau lumea, greci, iliri sau epiroți, ori ai altor neamuri, iar între aceste cântări se strecurau imnuri orfice cu emoția marilor coborâri.” (Doina Ruști, Nas de bulgar, p.97)
Magda Lungu, 11 iulie 2026
Doina Ruști – Nas de bulgar
Editura Humanitas, 2026, 268 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu