⧫ Delfinariu
Reunite într-un volum desprins parcă din imediata realitate, cele 12 întâmplări remarcabile din cartea de proză scurtă a Laviniei Braniște sunt atât de profund ancorate în cotidian, încât cititorul are senzația că oricare dintre ele ar fi putut avea loc în viața lui sau a unui cunoscut de-al lui. Construind pentru fiecare povestire decorul adecvat, autoarea explorează singurătăți copleșitoare, neînțelegeri cu părinții sau bunicii, rivalități între frați sau presiuni financiare care se amplifică lună de lună, crescând iritabilitatea celor implicați și afectându-le viața de zi cu zi.
În Delfinariu, prima proză și cea care dă numele volumului, o femeie singură, depresivă, dependentă de medicamente și de mediul online, se hotărăște să pună capăt durerilor fizice și psihice cu ajutorul lecțiilor de înot la bazin. Dorindu-și ca antrenoare o femeie, protagonista o alege pe Valeria, o fostă campioană europeană, o asociată a clubului, trecută de vârsta pensionării. La început, relația dintre cele două femei este distantă și strict profesională, dar cu timpul, evoluează într-o prietenie plină de încurajări din partea antrenoarei și de respect amestecat cu admirație din partea elevei. Ridicând-o pe Valeria pe un piedestal, protagonista are un adevărat șoc atunci când descoperă că antrenoarea, internată în spital în urma unui accident domestic, în loc să se manifeste ca o persoană puternică mental este la fel de fragilă și de instabilă emoțional ca și ea. Dezamăgită că mentorul perfect are slăbiciuni umane, protagonista nu-i mai răspunde la telefon și sună la bazin, cerând un alt antrenor disponibil.
Traducătoare de lteratură și interpret voluntar pentru poliție, Ioana din proza O plângere își dorește să renunțe la cea de-a doua activitate, consumatoare de timp și de nervi. Chemată la poliție pentru fel de fel de cazuri ce necesitau fie o engleză vorbită fluent, fie o ștampilă de traducător autorizat, Ioana a fost nevoită să asculte toate necazurile reclamanților, plângerile polițiștilor nemulțumiți de programul încărcat, salarizarea necorespunzătoare și lipsa de respect pentru uniforma statului a personalului din spitale, care-i lăsa să aștepte pe hol cu orele, indiferent dacă veneau cu o problemă personală sau cu un reclamant care avea nevoie de un certificat medico-legal. Încărcată cu toate frustrările reclamanților și ale polițiștilor și neplătită pentru că nu primea factură pentru voluntariat, Ioana a încercat luni bune să se scoată de pe lista interpreților autorizați, dar polițiștii cu care a intrat în contact, deși i-au promis de fiecare dată că o vor ajuta, nu au făcut nimic concret.
Bunicului Sandu din Sălbăticiunile de la Dunăre, pus în fel de fel de situații absurde de Ștefan, cel mai mic dintre cei trei fii, a trăit cu sentimentul că familia lui, când absentă, când explodată cu nervii, n-a înțeles că singurul lucru pe care și-l dorește este să fie lăsat în pace. Mândru de nepotul Damian, singurul nepot, dar prea bătrân să facă față de unul singur unui copil de șase ani, bunicul Sandu s-a simțit epuizat ori de câte ori părinții i-au lăsat băiatul în grijă pentru o noapte sau câteva zile. La acestă epuizare s-a adunat și o experiență destul de neplăcută cu un pui de câine găsit de nepot la trecerea cu bacul, care a crescut ca din apă și care avea în el toate sălbăticiunile de pe Dunăre, pentru că-i făcuse praf grădina de zarzavat și lătrase până ce-i ridicase în cap toți vecinii. Nepotul interesat de tabletă și internet, cei trei băieți care îl vizitează pe bunic doar când au nevoie să îi ajute cu ceva sau să se distreze la un grătar și bătrânul văduv, obligat să se descurce cum o putea fără niciun ajutor, sunt tabloul care ilustrează perfect diferențele dintre cele trei generații.
Aneta și Fane, cei doi pensionari din Lacu Sărat, plictisiți de scurgerea monotonă a zilelor, au planificat o excursie la stațiunea de lângă Brăila. Ajunși la hotel, în loc să se bucure de băi și de plimbări în aer liber, Fane s-a îndopat cu mâncarea de la restaurant, iar în cameră a stat în pat, cu ochii în tavan, în timp ce Aneta era pur și simplu copleșită de plângerile oamenilor, turiști ca și ea, care au așteptat cu nerăbdare pe cineva dispus să asculte toate dramele și tragediile întâmplate în familiile lor sau ale cunoscuților, de-a lungul anilor. Lipsiți de distracții potrivite seniorilor și sătui până peste cap de viața în doi, cei doi pensionari veniți împreună și-au petrecut cele câteva zile separat. Ba chiar, la un moment dat, Fane a dispărut pentru câteva ore din stațiune pentru a trage o fugă până la Brăila, ca nu cumva să piardă meciul transmis la televizor. Frustrată de comportamentul soțului și enervată de trăncăneala celorlalți, Aneta s-a retras într-o muțenie rău prevestitoare, din care a ieșit atunci când o mașină s-a izbit în țeava de gaz. Speriată de accidentul care ar fi putut fi urmat de o explozie, Aneta l-a cautat pe Fane, iar bărbatul a pupat-o pe cap și a stâns-oe lângă el, un gest rar de afecțiune care i-a amintit femeii de ce s-a căsătorit.
În Strâmtoarea, o tânără de douăzeci de ani, crescută doar de mamă după ce tatăl și-a abandonat soția și copilul când ea era foarte mică, i-a plătit pensie alimentară fiicei până la 18 ani, după care a uitat-o, iar peste alți doi ani, după ce a divorțat de a doua nevastă, a început să o sune și să o scoată la o cafea ori ce câte ori era în trecere prin București, i-a cumpărat părintelui redescoperit un bilet la un concurs de înot în Dardanele, cadou de ziua lui. După trei zile de plimbăreli prin Istanbul, cei doi temerari au participat la competiție, tatăl pe post de concurent, iar fiică-sa pe post de spectator și susținător, dar lucrurile au luato razna și Charlie a dispărut cu cincisprezece minute înainte ca strâmtoarea să fie redeschisă traficului maritim, riscând să moară de hipotermie sau să treacă vreun vapor peste el. Înnebunită de spaimă, tânăra s-a întreabat dacă prețul plătit pentru un minut de glorie nu este prea mare și dacă provocările asumate pentru a-ți învinge fruca nu sunt, de fapt, o demență. După câteva minute în care panica i-a sufocat mintea, copila și-a văzut tatăl într-o barcă de salvare, nu terminase cursa, dar era viu și întreg, și a savurat pe deplin momentul regăsirii.
Roxi din Harta literară, condamnată de familie să aibă grijă de o bunică senilă, a primit vestea că a câștigat o mențiune de onoare la un concurs de poezie organizat de o universitate americană. Deja nervoasă din cauza bătrânei parțial amnezice, bolnavă și rea de gură, Roxi a explodat atunci când a înțeles că pentru premiul primit, o hartă literară, este nevoită să plătească contravaloarea taxelor vamale, o sumă mult peste pensia minusculă a bunicii plus banii trimiși periodic de neamurile din Germania și Italia. Singură cu bătrâna bolnavă, fără un loc de muncă, și speriată că nu poate returna harta și că va fi obligată, de cei de la poștă, să plătească taxele vamale, Rpxi a dat drumul tuturor frustrărilor adunate în anii în care familia plecată în străinătate n-a vrut, sau nu a putut, să înțeleagă că ea, singura nepoată rămasă în țară, s-a săturat să aibă grijă de un om neputiincios, care o ține pe loc, nelăsând-o să-și vadă de propria viață. După ce a trecut criza, deși nu se întrevedea o rezolvare, Roxi s-a bucurat că totuși are o casă și că cineva, o bătrână cu părul alb și fin, o așteaptă cu nerăbdare în prag.
Paul și Diana din La ce oră vrei să ne trezim:, un cuplu de îndrăgostiți, au ieșit pentru prima dată împreună, în afara orașului, la o pensiune care era de fapt casa cuiva. Dornici să petreacă câteva zile împreună, cei doi tineri au pornit la drum cu un blablacar, o variantă nefericită pentru că Natalia, șoferița, o mamă singură însoțită de Barbu, fiul ei de opt ani, le-a povestit tot drumul lucruri intime despre căsnicia ei ratată. Ajunși în sfârșit la destinație și cazați în pensiunea improvizată din satul de la malul mării, Paul și Diana s-au simțit amenințați de o toxiinfecție alimentară, roiurile de țânțari și insistențele vânzătorilor ambulanți de nimicuri ochioase. Foșți colegi de facultate, dar nu de grupă, întâi prieteni după absolvire, apoi iubiți, cei doi tineri aflați în prima lor vacanță la mare au trecut repede peste neplăcerile întâmpinate, au început să se cunoască mai bine, iar după câteva zile petrecute împreună, și-au făcut oarece planuri de viitor.
Olivia, care împarte custodia fetiței ei de șapte ani cu fostul soț, Ioana, reîntoarsă în țară după câțiva ani petrecuți în străinătate, și alte două foste colege de liceu au pornit, în Beti scrie pe grup, către un festival organizat în altă țară. Divortațe sau căsătorite, cu slujbe și copii, trei dintre ele au păstrat legătura după terminarea liceului și au vorbit tot timpul între ele, atunci când s-au întâlnit sau pe un grup de pe WhatsApp doar al lor. Stingheră și necăsătorită, Ioana Beti nu prea a avut ce vorbi cu ele și nu s-a amestecat în discuțiile lor deși și-ar fi dorit să fie plăcută. Diferențele de comportament, limbaj și gândire au ieșit la iveală imediat ce tinere s-au cazat împreună, iar Beti, pe numele de botez Ioana, a oscilat între a face un pas înainte și a se retrage. Asta până când o tragedie, moartea unui acrobat, a ajutat-o să înțeleagă că viața este prea scurtă și efemeră pentru a renunța atât de ușor la o prietenie de ani. Entuziasmată de un protest al balerinelor care mergeau imitând caii și simțind vibrațiile telefonului din buzunar, Beti n-a început să scrie pe grupul comun de pe WhatsApp, dar le-a trimis celorlalte trei prietene, o poză foarte sugestivă.
Urmează Spațiu privat cu aventurile unei tinere la fizioterapie, Boboteaza în care un preot, fiu și nepot de preot, văzând că tradițiile încep să se piardă încearcă se adapteze vremurilor, Molecule de mentol, în care nepoata Crina retrăiește spaimele copilăriei după ce vizitează mormântul bunicului, și Vrăjmașul interior, o povestire cu tâlc despre oameni, preoți și provocările vieții. Scurte și intense, cele 12 povestiri adunate de Lavinia Braniște în acest volum sunt o confirmare a faptului că indiferent de cât de mult am încerca să ne amestecăm viețile cu alte vieți, există o parte din noi, greu de mulțumit, care rămâne ascunsă înțelegerii celorlalți. Uneori, această nemulțumire vine dintr-o căutare de sens sau o presiune constantă, alteori, dintr-o neințelegere deplină a propriilor noastre nevoi și dorinți. Indiferent de unde vine, această nemulțumire interioară ne face să ne simțin singuri chiar și atunci când suntem înconjurați de oameni.
„M-am sprijinit de o balustradă. M-am uitat dezorientată în mulțime și undeva în dreapta, mai în spate, am văzut o femeie nemișcată, privind spre mare. O îngeriță. Înfășurată într-un șal, îmbrăcată în haine de culoare deschisă, stătea acolo de parcă s-ar fi concentrat să rostească în gând o incantație, să aducă pe cineva înapoi, să repare o eroare de conexiune.” (Lavinia Braniște, Delfinariu, p.98)
Magda Lungu, 09 octombrie 2026
Lavinia Braniște – Delfinariu
Editura Polirom, 2026, 216 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu