⧫ Orbitor. Aripa stângă
Roman autobiografic și vizionar, tripticul Orbitor, compus din volumele Aripa stângă, Corpul și Aripa dreaptă, este o invitație la explorarea multiversului interior al autorului, aflat într-o permanentă expansiune și guvernat de metrica spațiu-timp-cunoaștere.
Enigmatic până în clipa eliberării din crisalida uterului mamei sale, spațiul devine din ce în ce mai concret în primii ani ai descoperirilor și paradisiac pe măsură ce crește dorința copilului de a explora luminile și umbrele fantasticului București de dincolo de ferestre. Născut în capitală, mutat în primii cinci ani din Colentina în Floreasca, apoi în Ștefan cel Mare și rezident de mic în casa visurilor, Mircea Cărtărescu reia periplul prin cartierele Bucureștiului ajutat de fotografiile monocrome sau sepia din albumul familiei și mai puțin de amintirile proprii, șterse pe jumătate sau rătăcite prin cine știe ce cotlon al minții. Tot fototeca familiei estea cea care face legătura cu bunicii Badislavi din Tântava muntenească, un sat de pe malul Argeșului ținut la un loc de rudenii complicate, de mistica ritualurilor ortodoxe ale familiilor de bulgari românizați și de poveștile cu vestitori de cristal și prunci fără umbră, care-ți fac părul măciucă.
Limitat și irevestibil, spre deosebire de spațiul nemărginit, versatil și pregătit oricând să-și depene istoria locului, doldora de povești și legende, timpul are anumite reguli pe care copilul Mircea le pricepe la o vârstă fragedă și care devin iadul scriitorul de mai târziu. În goana lui către nicăieri și nemilos cu o viață de om echivalentă cu o secundă pe scara veșniciei, timpul așterne peste ce-a fost uitare, stă cât o bătaie de aripi în prezent, după care pornește mai departe, fără să-i pese dacă omul a prins sau a ratat momentul potrivit. Lipsit de apărare în fața trecerii timpului, omul își face scut din amintiri, sperând că experiențele trecutului îl vor proteja de incertitudinile viitorului, sau caută cu înverșunare falși corifei, care anticipează, contra cost, ce ar putea deveni sau ce ar trebui să devină. Paradoxal, pe măsură ce unele dorințe se împlinesc, altele le iau locul, iar omul rămâne la fel de nemulțumit de parcă timpul ar fi singurul vinovat de derapajele vieții.
În contratimp cu spațiul și cu timpul, cunoașterea, singura variabilă pe care omul o poate orienta în direcția potrivită, este independentă de geografia locului în care s-a născut și de chitroșenia lui Moș Timp. Soră bună cu memoria și vitregă cu experiențele anterioare, plăcute sau neplăcute, cunoașterea este similară cu păpușile rusești, de dimensiuni crescătoare, introduse una în alta în alta în alta. Exemplul concluent pe care l-am găsit în această carte este revelația copilului din ce în ce mai separat, și mai independent, de mamă, odată cu trecerea anilor. Întristat că i s-a refuzat întâi laptele matern, apoi corpul dezgolit al mamei, pruncul învață că are de parcurs niște etape de la copilărie până la maturitate, un proces pe care scriitorul de mai târziu îl va rezuma magistral cu un citat din Corinteni: Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil; când am devenit matur, am terminat cu ce era copilăresc.
Predispus către singurătate și visare și nu foarte apropiat de părinții născuți în altă generație și cu alte preocupări decât poezia, meditația sau prozele fantastice, adolescentul Mircea vede literatura ca pe un leac vindecător al dezamăgirilor personale, mereu altele cu fiecare etapă a vieții, dar și ca o modalitate de a spune lucrurilor pe nume, în felul său original, care alternează măiestria argumentației cu limbajul tăios și dezinhibat. Peste ani, ajuns la maturitate, scriitorul se întoarce în timp, în cartierele sărace ale capitalei anilor cincizeci, și desprinzând din realitate fragmente semnificative, le adaugă amintirilor personale, desăvârșind în Orbitor o triplă biografie, a sinelui instinctiv, a eului rațional și a supraeului vizionar, cu rădăcini mistice și trimiteri către psihanaliza lui Freud.
„Am privit în jur, și lumea devenise concretă, liniștitoare, cu pereți cenușii impenetrabili, pe care se desenau ascuțit luminile și umbrele, cu o fereastră în care se rostogoleau norii de vară, cu o fată cheală așezată pe scaun în fața unei oglinzi - și cu mine.” (Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă, p.99)
Magda Lungu, 21 decembrie 2025
Mircea Cărtărescu – Orbitor. Aripa stângă
Editura Humanitas, 2025, 408 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu