⧫ Celan. Am trăit, da
Paul Peisah Antschel, cunoscut sub pseudonimul Paul Celan, s-a născut pe 23 noiembrie 1920 la Cernăuți, în Bucovina. Tatăl, Leo Antschel-Teitler, partizan al sionismului, a ținut ca fiul său să urmeze școala evreiască și apoi medicina, la Tours, în Franța, dar mama, Friedericke, o avidă cititoare de literatură germană, a fost cea care și-a inspirat fiul să lase științele deoparte și să se înscrie, în 1939, la Facultatea de Litere din Cernăuți. După ce, în 1942, părinții îi sunt arestați și deportați în Transnistria, Paul este și el trimis în lagăr, iar doi ani mai tâziu, după ce află de moartea ambilor părinți, emigrează la București, în 1945, de unde fuge la Viena, în 1947, ajungând, în 1948, la Paris. În 1951 o cunoaște pe Gisele de Lestrange, cu care se căsătorește un an mai târziu, și începe să fie recunoscut ca poet și traducător. După oribila campanie de defăimare din 1953, lansată de Claire Golle împotriva sa, Paul Celan începe să se plângă de angoase și insomnii pe care nici Premiul pentru Literatură, din 1958, nici Premiul Georg Buchner, din 1960, nu reușesc să le liniștească. Tulburat și agresiv, din 1961 până la capătul vieții, Paul Celan este chinuit de probleme psihice din cauza cărora este internat în clinici de psihiatrie din ce în ce mai des și pentru o perioadă mai îndelungată, iar în noaptea de 19 spre 20 aprilie 1970 se sinucide, aruncându-se în Sena de pe podul Mirabeau.
Născut în Cernăuți, un oraș vechi al Imperiului Austro-Ungar, în care se vorbeau patru limbi, româna, ucraineana, germana și idiș, Paul le-a învățat de mic pe toate, dar la el casă, mama a fost cea care a insistat să se vorbească în limba germană. Avidă cititoare de literatură germană și o făptură sensibilă, Friedericke Schrager (zisă Fritzi) n-a protestat atunci când Leo Antschel-Teitler, soțul tiran, a susținut ca fiul său să urmeze cursurile școlii sioniste Ssafa-Ijriwa, apoi pe cele ale Liceului Ortodox de Băieți, iar mai departe să se înscrie la Școala de Medicină din Tours, dar s-a bucurat nespus de mult când Paul a abandonat medicina din Tours și s-a întors în Cernăuți pentru poezie și Facultatea de Litere. Îndrăgostit de lectură și literatură, Paul și-a ales singur drumul în viață și l-a urmat, cu toate că istoria a venit peste el ca un tăvălug și i-a deportat părinții într-un lagăr fără nume, apoi, după câteva zile, l-a deportat și pe el, la Rădăzani, de unde a ieșit după doi ani un alt om, dar încă viu.
Recrutat pentru o vreme ca sanitar într-o clinică de psihiatrie și îndoliat după moartea părinților, Paul și-a reluat studiile universitare, a învățat limba engleză, iar când a primit permisiunea de a pleca la București, în locul unei deportări în Siberia, a simțit că începe, din nou, să trăiască. Redactor și traducător, a început să citească din clasicii ruși și a continuat el însuși să scrie poeme. În același an în care a debutat cu Fuga, Paul a trecut clandestin granița în Ungaria, apoi a fugit la Viena, iar după șase-șapte luni în care a stat cu chirie pe la diferiți prieteni ai prietenilor părinților și dus o viață boemă, printre scriitori și artiști, a plecat la Paris înainte de a împlini treizeci de ani, fără un ban în buzunar, dar trăind și îndrăznind să spere că va avea parte de o viață normală. Deși a trăit la limită, în perioada primilor ani la Paris, Paul s-a înscris la Sorbona, a devenit din nou student și a publicat cele 17 Aforisme.
Prieten cu poetul Yvan Goll, după moartea acestuia la sptalul american din Neuilly, Paul Celan a fost acuzat de Claire Goll, care îl curtase și a turbat de furie că a fost respinsă, că plagia. Deja un nume în literatură, Paul Celan a suferit cumplit din cauza acuzațiilor domnei Goll și i s-a plâns Gisselei de Lestrange, pe care a cunoscut-o la Paris și cu care, după un an, s-a și căsătorit. Invitat să susțină cursuri, să participe la conferințe sau pur și simplu turist, Paul Celan a vizitat periodic Germania, l-a citit pe filosoful german Martin Heidegger, dar a refuzat categoric, atunci când l-a întâlnit, să se fotografieze împreună. Zdruncinat din tinerețe de cei doi ani de lagăr și de steaua galbenă pe care a fost obligat să o poarte în piept, apoi marcat de moartea părinților și de scandalul cu plagiatul, Paul Ceran era deja chinuit de melancolii, insomnii și angoase, pe care filosofia lui Heidegger și moartea primului său copil, Francoise, care a trăit o singură zi, le-a exacerbat, trasformându-le în tulburări grave de comportament.
După Premiul pentru Literatură din 1958 și Premiul Georg Buncher din octombrie 1960, care l-au mulțumit, dar nu au putut șterge nedreptățile suferite, Paul Celan începe să fie chinuit de probleme psihice care necesită internări la psihiatrie, din ce în ce mai dese și de lungă durată. Traumatizat din copilărie și epuizat fizic, în noaptea de 19 spre 20 aprilie 1970, Paul Celan se sinucide, aruncându-se în Sena de pe podul Mirabeau. Aproape totul despre existența dramatică a unui evreu îndrăgostit de limba germană, care a supraviețuit erorilor istoriei cu ajutorul lecturilor și literaturii, într-un roman impresionant prin construcția personajului și prin analiza profundă a impactului pe care realitatea o are asupra unui om de o mare sensibilitate.
„Poți cunoaște adevărul unui om sau al unui obiect implicat într-un eveniment anume, dar nu poți cunoaște tot adevărul unui om sau unui eveniment, asta rămâne pentru totdeauna imposibil.” (Cristian Fulaș, Celan. Am trăit, da, p.36)
Magda Lungu, 22 martie 2024
Cristian Fulaș – Celan. Am trăit, da
Editura Polirom, 2022, 184 pagini
 |
 |
 |
——————
Cristian FULAȘ - Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” | Bacău (24 martie 2023)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu