Tatiana Țîbuleac

⧫ Vara în care mama a avut ochii verzi

Scurt și intens, romanul ultimei veri este confesiunea dureros de lucidă a artistului Aleksy, care, ajuns un pictor celebru, din dorința de a se vindeca de rănile trecutului, se întoarce în timp în ultima sa vară adolescentină petrecută împreună cu mama sa, grav bolnavă, într-un sat din nordul Franței.

După o copilărie stranie, pe care tatăl alcoolic și violent ar fi transformat-o într-un coșmar de n-ar fi fost sora mai mică și singurul motiv pentru care doi adulți cu doi copii au rămas sub același acoperiș, amăgindu-se că sunt o familie, un accident nefericit a ucis-o pe Mika și a schimbat viețile tuturor. Tatăl biologic a reușit cumva să îndrepte lucrurile, și-a găsit repede o poloneză blondă, cu cercel în limbă, care să-l consoleze, iar după ce a fugit cu ea și cu toate obiectele scumpe din casă, a încercat să fie cât de cât fericit. Bunica dinspre mamă a luat lucrurile exact așa cum sunt, a jelit pierderea nepoatei de șase ani până când n-a mai durut atât de tare ca la început, apoi s-a ocupat de nepotul de opt ani, abandonat de o mamă care nu l-a dorit și care s-a închis în ea, devenind inertă, de parcă moartea Mikăi ar fi secătuit-o de viață și ar fi șters cu buretele existența celuilalt copil.

Abandonat de tată și neiubit de mamă, Alecky se simte singur pe lume și izbucnește la înmormântarea Anetei, prietena cea mai bună a bunicii și rivala cea mai acerbă, când un băiat de aceași vârstă l-a urmărit în curtea bisericii și i-a aruncat în față că Mika și cu el n-au fost frați buni. Azvârlită din întâmplare, dar cu o putere pe care numai răutatea o dă vorbelor, insinuarea catastrofală îl scoate din minți pe Aleksy. Uitând de pomenire, de frica bunicii de a nu se face de râs în fața lumii și de tot, fratele Mikăi îl bate pe puștiul inconștient până ce-l lasă infirm, iar plângerea ulterioară depusă de părinții băiatului la poliție, este urmată de șapte ani de evaluări, tratamente și limitări de tot felul, care îl transformă pe Aleksy dintr-un copil neiubit într-un adolescent dereglat. Elev mediocru în anii de școală și de liceu, violent, instabil psihic și fără prieteni de vârsta lui, fratele Mikăi este convins cu greu de mama grav bolnavă să petreacă împreună o ultimă vară.

Peste ani, când desenatul terapeutic din adolescență devine pentru Aleksy o pasiune ce-i va aduce la tinerețe un sac de bani și o celebritate nevisată, pictorul văduv și infirm în urma unui accident în care și-a pierdut soția, pe Moira, și ambele picioare, este sfătuit de psihiatrul plătit cu 235 de euro pe oră să retrăiască și să așterne cronologic pe hârtie vara ochilor verzi, în care mama, bolnavă de cancer din primăvară și avertizată de medici că mai are de trăit o fărâmă de viață, între trei și cinci luni, refuză tratamentul, alegând să moară în brațele singurului copil rămas în viață, dar nu înainte de a-și cere iertare pentru suferința provocată. Răutăcios tot drumul, din curtea școlii fără nume din Anglia până în satul din nordul Franței, din cauza vacanței în doi, planificată de o mamă pe care o ura din tot sufletul, și furios în primele săptămâni în care nu are habar că maică-sa este bolnavă, Aleksy începe să se potolească, iar gândurile să i se așeze, pe măsură ce înțelege că femeia care l-a adus pe lume nu i-a refuzat dragostea de mamă pentru că așa ar fi vrut, ci pentru că nu a putut să răzbată, de una singură, prin pustiul lăsat în sufletul său de moartea Mikăi.

Aproape singuri, pentru că satul din nordul Franței este mic și cu puțini locuitori, mama și fiul redescoperă bucuria lucrurilor simple, făcute în doi, și recuperează o parte din timpul pierdut, netrăit împreună, iar ultima parte a verii, cea în care amândoi așteaptă să vină moartea și să-i despartă definitiv, regretele sincere ale mamei pentru dragostea refuzată atâția ani fiului și grija infinită cu care băiatul își înconjoară mama bolnavă îi transformă pe cei doi , în cele din urmă, într-o familie mică, dar adevărată. Deși se împotrivește la început cu înverșunare, ba chiar renunță la tratamentul medicamentos prescris de psihiatru, pe măsură ce începe să simtă bunătatea și dragostea mamei, Aleksy se lasă purtat de emoții și sentimente de care nu se credea în stare. Nemilos de sincer, colțuros, chiar brutal pe alocuri, melancolic și gingaș când nici nu te-aștepți și presărat cu flash-uri puternice, care punctează schimbările profunde prin care trece Aleksy, - ochii mamei erau poveștile mele nespuse -, romanul Vara în care mama a avut ochii verzi este ca un vulcan uriaș trezit din somnul său de veacuri, care izbucnește din adâncuri la suprafață cu o forță uluitoare.

„Într-o seară, înainte de culcare, mama a început din nou cu «Aleksy», iar eu n-am mai avut puteri să o opresc. M-a rugat să o iert pentru că m-a făcut de rușine atâția ani, pentru că nu m-a iubit și pentru că s-a gândit la Mika moartă mai mult decât la mine viu.” (Tatiana Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi”, p.55)

Magda Lungu, 25 noiembrie 2022

Tatiana Țîbuleac – Vara în care mama a avut ochii verzi

Editura Cartier, 2019, 124 pagini

Tweet