Corina Ozon

⧫ Povești scrise în palmă

Învăluite în parfumul discret al amintirilor păstrate cu sfințenie într-un colț ferit de suflet, poveștile Corinei Ozon călătoresc, împreună cu personajele invitate să pătrundă într-o lume fantastică, până dincolo de barierele de timp și de spațiu. Reale doar atât cât să păstreze legătura cu întâmplări care s-au petrecut aievea, iar de jur-împrejurul adevărului înfășurate într-un mister ascuns în interiorul unei enigme, toate poveștile ating acea coardă sensibilă pe care numai emoțiile foarte puternice o fac să vibreze, cuprind între rândurile lor delirul clipei și povestindu-l, îl eternizează.

Realul din poveștile Corinei Ozon fascinează prin simplitate și naturalețe. Atunci când ne povestește despre ședințele de spiritism din căminele de altădată ale studentelor dornice să-și cunoască destinul în avans, scriitoarea amintește, ca din întâmplare, și despre crâmpeiul de viață cu totul la comun al colegilor veniți de peste tot din țară cu dorința ascunsă de mai bine după terminarea anilor de studii, iar atunci când ne dezvăluie surpriza revederii cu foștii colegi, maturizați sau doar schimbați în cei zece ani numărați din clipa absolvirii, Corina Ozon se desprinde din poveste și pornește pe urmele Teodorei, împreună cu Irina și Monica, strecurându-se cu pricepere, dar fără gânduri necurate, în curtea mănăstirii în care fosta colegă și prietenă și-a găsit vindecarea trupului și liniștea sufletului și de acolo, dintre măicuțe, ne descrie amănunțit și emoționant o oază de o frumusețe stranie care aparține lumii necunoscute de lângă noi.

Magia poveștilor Corinei Ozon atrage printr-un suspans care promite o evadare din realitate. Situat la polul opus basmelor cu prințese delicate salvate de Feți-Frumoși victorioși din ghearele sau castelele zmeilor arțăgoși și cu multe capete, fantasticul pe care îl întâlnim în poveștile scriitoarei aparține realității noastre și poate fi întâlnit la distanță de numai doi pași și o încercare. Jurnalist de investigație obișnuit după o îndelungată experiență să observe detalii și să separe ficțiunea de realitatea, Corina Ozon n-ar fi putut, nici să fi vrut, să soarbă cu nesaț din cupa tentantă a ficțiunii, drept pentru care, a adaptat ficțiunea realității alegând o magie aparte, spiritismul, pe care, după ce a analizat-o și a încercat să o explice științific cu argumente și logica minții, a predat-o iubirii spre înțelegere sau doar acceptare. Găsindu-și singure o cale de comunicare, magia și dragostea se vor amesteca într-o poveste cu un duel și un spirit venit din alte timpuri pentru a-și împlini iubirea alături de domnița pierdută și regăsită. Iubirea ieșită din comun dintre Asgar și Carina lui, întruchipată în Diana secolului nostru, surprinde prin finețea și eleganța cu care scriitoarea a reușit să transforme incredibillul în credibil, provocând imaginația să pătrundă în poveste și să-i rescrie sfârșitul în orice fel va dori și doar atât cât va credea de cuviință.

Între poveste și magie e poezia. Întrodusă discret în volum, poezia și-a făcut simțită prezența în titlurile sugestive, scrise cu caractere cursive, înclinate ușor spre dreapta, preludiu al câtorva crâmpeie de viață trăite în al nouălea cer sau scufundate adânc în nefericire, pe care timpul care nu vindecă nimic le-a adunat în milioane de secunde îngrămădite undeva, în spatele minții, și uitate acolo într-o cuminte așteptare până când toți demonii au putut fi potoliți și trimiși să își ocupe locul cuvenit în băncile scrijelite de neîmplinirile neterminatelor iubiri. Fără să fi avut intenția de a scrie o proză poetizată, printr-un limbaj direct, limpezit de toate artificiile retorice, Corina Ozon a respirat poezie autentică în toate aceste proze de o sinceritate dezarmantă, izbutind să rămână, de la prolog până la marele final, egală cu sine.

Poveste, magie sau poezie, indiferent în ce categorie l-am încadra, minunatul volum de Povești scrise în palmă în care totul este posibil, indiferent dacă sfârșitul unei aventuri este sau nu fericit, încântă prin inedit, liniștește prin drăgălășenie și provoacă imaginația să-și dorească mai mult, mai departe, mai altfel.

„Nefericit e cel care nu a iubit sărac fiind și flămând, care nu s-a răzvrătit și nu a înfruntat lumea, care nu s-a luptat pentru iubirea sa. Acela va avea inima păzită mereu și nu va lăsa să intre în ea iubirea. Dar, când va fi să vină, se va declanșa o tornadă care va rupe lacătele, oricât de multe ar fi, iar spaima va fi mare.” (Corina Ozon, Povești scrise în palmă, p.115)

Magda Lungu, 24 noiembrie 2022

Corina Ozon – „Povești scrise în palmă”

Național. Editura pentru Artă și Literatură, 2022, 136 pagini

Violet – colecția de literatură română contemporană

Tweet