⧫ Acul de aur și ochii Glorianei
Obligat de hotărâririle Conciliului al Patrulea Luteran să renunțe la practicarea medicinei, părintele Piergiuseppe Salvio din Preci a părăsit cu tristețe doftoriceala, nu înainte de a chema toți măcelarii în fața bisericii Sant Eutizio pentru a le aduce la cunoștință voința Papei de la Roma și a-i îndemna să se apuce de învățat meșteșugul vindecător de oameni. După doi ani de când padre Piergiuseppe a adunat în fața abației câteva zeci de bărbați, doar doi s-au dovedit a fi în stare să deslușească tainele trupului de om, iar unul dintre ei, nu cel mai vrednic, ci cel cu har, este chemat la Curtea Angliei pentru a vindeca ochii Maiestății Sale Elisabeta I sau regina Gloriana, cum îi spuneau supușii.
Emisă cu patru sute de ani în urmă și trimisă în toată Italia pentru a fi luată la cunoștință de fețele bisericești, hotărârea Conciliului al Patrulea Luteran, care interzicea preoților să vindece bolile oamenilor altfel decât cu vorba sau cu rugăciunea, a fost nesocotită de preoți până în Anul Domnului 1595, când Papa Clement de la Roma a aflat de nesupunerea Umbriei și i-a chemat pe slujitorii Domnului să îndrepte lucrurile și să le așeze pe făgaș. Dumirit de trimisul Sfântului Părinte că nu este loc de tocmeală, părintele Piergiuseppe Salvio a chemat în fața abației Sant Eutizio din Preci toți măcelarii din tată în fiu și le-a cerut, pentru a nu rămâne ținutul fără medici, să pună mâna pe carte și să se apuce serios de învățat.
După doi ani de când padre Piergiuseppe și-a pus nădejdea în câteva zeci de bărbați, doar doi s-au dovedit a fi învăcei destoinici. Primul, Durante Scacci, un ins cam ciudățe, de cincizeci de ani, a buchisit cuminte sub îndrumarea preotului, mai cu seamă că încă din tinerețe fusese vrăjit de globii oculari nemișcați ai vacilor, porcilor și godacilor. Mare i-a fost mirarea părintelui când, într-o zi, Durante l-a rugat să îl învețe latinește pentru că avea de gând să scrie, nici mai mult, nici mai puțin, decât un tratat despre bolile de ochi. Iar cel de-al doilea, Cesare Scacci, mezinul cu cinsprezece ani mai mic decât Durante, a fost el însuși a fost vindecat de o beznă a ochilor de către fratele mai mare. Uluit de știința lui Durante, căpătată în ani de trudă și de nesomn, Cesare Scacci i-a călcat pe urme fratelui mai mare, iar după primul ochi vindecat, a câștigat încrederea localnicilor și a început să fie la fel de căutat.
Zi după zi și săptămână după săptămână, faima celor doi frați Durante a crescut atât de mult, încât a ajuns la Roma, iar Sfântul Părinte, care avea urechi peste tot prin ținuturi, uimit de priceperea celor doi foști măcelari, l-a chemat pe Durante cel serios să-i vindece trupul mătăhălos de bolile și beteșugurile vârstei. Până să ajungă papă, Ippolitto Aldobrandini a fost avocat de drept canonic și preot-cardinal, apoi episcop al Romei, iar în clipa în care Durante Scacchi a sosit la Roma pentru a-i fi medic personal, papa Clement, pe lângă faptul că se războia cu Giordano Bruno, mai era amestecat și în fel de fel de răscumpărări și planuri pe care nimeni nu îndrăznea să i le schimbe. Viclean, toscan și putred de bogat, serenisimul l-a chemat la palat de câteva ori pe Durante, iar după ce a văzut că este om de încredere și că știe să prepare leacuri nu doar pentru bolile de ochi, ci pentru multe alte beteșuguri, l-a recomandat sfetnicilor, cardinalilor, teologilor și câtorva prieteni.
Răsplătit cum se cuvine, mult peste așteptări, Durante și-a văzut în continuare de medicină și tratatul despre bolile de ochi visat până în ziua în care vizita fratelui mai mic, potolit de zbenguielile tinereții și prospăt însurat, a coincis cu o altă vizită, neașteptată și stranie. Sosiți de la Curtea Angliei în mare taină, doi trimiși ai reginei Gloriana l-au invitat degrabă pe Durante la palat, să vindece ochii încețoșați ai Maiestății Sale. Înțelept și diplomat, când s-a simțit prins la mijloc între un Papă și o Regină, Durante s-a gândit bine și l-a trimis în capitala lui William Shakespeare și a Regelui Henric pe mezin. Și bine a făcut pentru că Cesare, isteț din calea-afară, a intuit intrigile și fărădelegile curtenilor. Deși îndurerat de veștile primite de acasă, din Preci, despre cutremurul care a devastat Umbria și despre soția rămasă grea după ce a fost violată de un bețiv din sat, fără a da de bănuit nicio clipă că se pricepe și la oameni, și la medicină, Cesare a salvat și ochii, și viața Glorianei.
Iată așadar, că într-un superb roman istoric, cu aventuri primejdioase și intrigi odioase, avem Italia cu Umbria, Roma, cutremure și negrul lui Caravaggio, Anglia cu Londra teatrelor și a execuțiilor publice, folosite de complotiștii din preajma reginei Gloriana pentru a testa tremuriciul mâinilor unui chirurg și, peste toate, iubiri interzise și răzbunări îngrozitoare, ciume înfricoșătoare și ace de aur, subțiri cât un fir de păr, dar care, mânuite de degete pricepute, vindecă boli sau provoacă decese stranii.
„Ochii lui Cesare se înfipseră în ai tălmaciului și scormoniră în ei după un înțeles ascuns. Privirea lui Durante rămăsese senină, dar asta numai pentru cine nu se pricepea să-i spargă pojghița și să caute în adâncuri.” (Radu Paraschivescu, Acul de aur și ochii Glorianei, p.157)
Magda Lungu, 05 noiembrie 2022
Radu Paraschivescu – Fluturele negru
Editura Humanitas, 2019, 312 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu